„Uite-l pe istoricul care a scris o carte despre extratereștri”; altfel își amintește Lucian Boia, în Istoriile mele, că îl persiflau, la începuturile carierei, istoricii străini cu care se intersecta la diferite colocvii și conferințe internaționale. Imediat după De ce este România altfel?, a apărut la noi, în traducerea autorului, și Explorarea imaginară a spațiului, publicată în Franța, în 1987. Este vorba de singura, dacă nu prima sinteză asupra ansamblului explorării imaginare a spațiului; ancheta lui Lucian Boia nu se prezintă ca un rechizitoriu împotriva extratereștrilor; nu este negată existența altor civilizații – existența sau inexistența lor este indiferentă pentru cercetarea întreprinsă de istoric (la fel cum Merleau-Ponty afirma în Cosmogonia secolului XX: „Dacă, deci, cosmogonia modernă nu decide dacă spaţiul este finit sau infinit, aceasta nu se întâmplă pentru că problema este „dialectică”, ci pentru că, din punct de vedere teoretic, ea este indiferentă.”). Explorarea imaginară a spațiului inventariază tot ce s-a imaginat cu privire la extratereștri, un imaginar care a răspuns și răspunde unor necesități psihologice și ideologice.

Pentru cei care vor să-nvețe să înoate prin materia neagră a Cosmosului, nu se poate găsi un companion mai plăcut. Explorarea imaginară a spațiului ar fi putut la fel de bine să se numească „o istorie a obsesiilor colective și a schizofreniilor lucide”, în formula lui Koestler. Acum, de ce consider eu extrem de relevantă această carte: pentru că, astăzi, spaţiul are importanţa strategică pe care armele nucleare le-au avut cu câteva decenii în urmă. Este extrem de atractiv pentru numeroși actori ai scenei internaționale, fie ei statali sau non-statali. Tehnologia informaţiei reprezintă acum diferenţa dintre câştigarea şi pierderea unui război; pentru că introducerea armelor în spațiu este o realitate posibilă și un scenariu care ar reduce toate eforturile de dezarmare la zero. Poveştile despre o luptă în Spaţiu pentru dominarea „înaltei frontiere” nu sunt atât de science-fiction precum am crede, şi nici atât de departe de timpul prezent.

Aş crede că securitatea spaţială ne va preocupa în viitorul nu foarte îndepărtat, la fel de mult ca securitatea economică sau securitatea militară. Aş înainta cu aproximările, şi m-aştept chiar ca următoarea luptă decisivă între marile puteri să fie dată pentru cucerirea „înaltei frontiere”; iar, odată concluzionată această luptă, armele nucleare, astăzi cele mai importante arme strategice, cele care au conferit statelor posesoare o imensă „libertate de acţiune” pe scena internaţională, vor deveni, într-o metaforă maoistă, adevărați „tigrii de hârtie”. Profesorul Stephen Hawking formula acum câţiva ani alarmanta, într-un fel, necesitate ca omenirea să colonizeze spaţiul cosmic în cel mult o sută de ani. Pământul fiind condamnat la imposibilitatea de a mai asigura medii şi condiţii de viaţă propice. Singura şansă a omenirii, aşa cum este ea văzută acum, este aceea de a „importa”, să folosim un cuvânt foarte plastic, existenţa umană, pentru prima dată în istoria omenirii, pe alte corpuri cereşti. În acest proiect s-a investit suficient timp şi resurse de toate felurile pentru a deveni realizabil. Problema (una dintre ele) care se pune în scenariul colonizării spaţiului este aceea de „guvernare”. Cum putem reconstrui sau implanta sistemele noastre de guvernare, de exemplu (practic, tiparele existenţei umane în Spaţiu pot lua orice formă)?

Explorarea imaginară a spațiului, însoțită de un material iconografic valoros, are darul de a deschide drumuri. Mi-amintesc de Jules Verne. Paradoxurile unui mit; Lucian Boia a scris-o atât de miraculos, încât nu m-am putut abține să reiau câteva din romanele vizionarului francez. Perspectivele pe care ni le oferă spaţiul sunt fără tăgadă extrem de angrenante şi promit că viitorul omenirii nu este compromis la stagnare. Spaţiul cosmic nu ne oferă, deocamdată, foarte multe şanse de analiză empirică. Istoria lui este o istorie tânără. Spre avantajul nostru, totuşi; ea are timp suficient să se extindă, pentru a deveni încăpătoare, căci este singura istorie în care mai putem exista, după ce aceasta va fi încheiată. De altfel, Explorarea imaginară a spațiului este ultima (recte apărută) carte a lui Boia care abordează imaginarul. Tot în Istoriile mele, Lucian Boia mărturisea că cercetările lui asupra imaginarului s-au încheiat.

Explorarea imaginară a spațiului a apărut la Humanitas, 2012.

Comentarii

comentarii