Tonul triumfalist abordat în politica externă de noua Rusie a avut cu siguranță de suferit de pe urma decernării premiului Nobel pentru literatură în 2009 Hertei Müller. Ultimul roman al scriitoarei originare din Banat, Atemschaukel, a zguduit pe cititorii germanofoni, arătându-le că germanii au fost și ei victimele deportărilor și ale lagărelor de muncă.

Tema este în chip limpede un exercițiu terapeutic pentru lumea germană, care nu a recuperat niciodată culpabilitatea Holocaustului. Deportările germanilor în Uniunea Sovietică au existat și au fost atroce.

Astăzi am ales însă să scriu despre o altă lovitură de grație adusă mândriei comunismului ce mărșăluiește: Katyn (2007) de Andrzej Wajda.
Pornind de la un jurnal minimal al lui Andrzej, un ofițer polonez omorât în pădurea de la Katyn, la 20 km vest de Smolensk, în Rusia, care ar putea fi foarte bine tatăl regizorului, Jakub Wajda, ce a avut aceeași soartă, filmul este o reconstituire exemplară a unei minciuni de o jumătate de veac. Masacrul, o comandă a Kremlinului, executată de NKVD între 3 aprilie și 19 mai 1940, a constat în uciderea a aproape 15.000 de ofițeri polonezi, între care militari de carieră, intelectuali și alte corpuri de elită, care fuseseră luați prizonieri de armatele sovietice după invadarea Răsăritului Poloniei în toamna lui 1939 și erau deținuți în condiții improprii în diverse lagăre din Rusia și Ucraina.

Desigur era o violare a legilor războiului, dar și o nesocotire a Convenției de la Geneva privind statutul prizonierilor de război, o monstruozitate umană în general. Instrumentat politic întâi de autoritățile naziste, care au descoperit gropile comune de la Katyn în aprilie 1943 și au acuzat imediat Uniunea Sovietică, Katyn a fost imediat contestat de autoritățile sovietice printr-o contrapropagandă ce făcea din masacru opera germanilor ce ar fi fost comisă mai târziu, în 1943, sub responsabilitate germană. Versiunea sovietică a fost preluată de securitatea poloneză imediat după ce aceasta a fost clădită pe model sovietic.

Filmul, ce beneficiază de muzica lui Krzysztof Penderecki, surprinde această continuitate a operei învingătorului în țara învinsă, în care nici măcar Biserica nu a îndrăznit să afirme răspicat adevărul. Firul conducător al filmului este povestea lui Andrzej, de la aplicarea pactului Ribentropp-Molotov, prin invadarea Poloniei și capturarea lui, până la execuția lui cu un glonte în ceafă în pădurea de la Katyn. Dar textura narativă este susținută de poveștile a diverselor femei din familie, care așteaptă zadarnic ca soții sau fiii lor să se întoarcă de pe front, sperând că nu au pierit odată cu ceilalți în masacrul de la Katyn.

Un film despre minciuna de stat, despre culpabilitatea individuală a trădătorilor, despre demnitatea femeilor în suferință. Un film despre Polonia.

În fotografii: aparate de ras şi creioane găsite în cursul exhumărilor.

Comentarii

comentarii