Parisul are unsprezece staţii de metrou pe butuci. Unele dintre ele nu au fost niciodată inaugurate, altele au fost închise până în anii 1940 (Ocupaţia). Nathalie Kosciusko-Morizet, fostă ministră a transporturilor şi candidată la primăria Parisului, a lansat proiectul recondiţionării şi regândirii staţiilor de metrou dezafectate ale capitalei, fantasmatice, spune ea, considerându-le parte din patrimoniu (două dintre ele se află chiar în proximitatea Cartierului Latin). Parisul se laudă sau este lăudat pentru cel mai eficient sistem de transport în comun, aşa că nu mai e loc de îmbunătăţire. Prin urmare, Nathalie Kosciusko-Morizet caută să facă altceva cu subteranul de sub picioarele parizienilor. Prin intermediul unei platforme, Nathalie Kosciusko-Morizet va pune la dispoziţia arhitecţilor şi urbaniştilor planurile staţiilor de metrou în vederea proiectării şi imaginării de noi roluri. Propunerea lui Kosciusko-Morizet va întâmpina două dificultăţi ovale: de cost şi de negociere (vorbim de staţii de metrou fără ieşire, staţii de metrou cu acces interzis etc.). Ea s-a declarat sedusă deja de ideile lui Nicolas Laisné şi Manal Rachdi care au metamorfozat staţiile de metrou în piscine, restaurante sau săli de spectacole. Dar înainte de a sări în plăsmuirile lor, o microistorioară a şase dintre cele unsprezece fantome subterane din beton (nu mai încape şi ale Parisului):
Staţia de metrou Saint-Martin, deschisă în 1928 şi închisă definitiv în 1939. Ridley Scott a filmat aici câteva scene folosite în promovarea filmului Prometheus. Courtesy of RATP.
Staţia de metrou Arsenal, deschisă în 1906, închisă în 1939. În prezent serveşte ca spaţiu pentru testări de echipamente tehnice. De asemenea, staţia Arsenal a fost un element-cheie al intrigii filmului La grosse caisse (1965) de Alex Joffé. Courtesy of RATP.
Staţia de metrou Champ de Mars, închisă în 1939, din cauză că genera un trafic foarte slab. Câteva scene din romanul Le Prince blessé (1974), de René Barjavel, se petrec în acest subteran. Courtesy of RATP.
Staţia de metrou Porte Molitor, construită în 1923, nu s-a bucurat de călători. Porte Molitor e folosită în prezent pe post de depou. Courtesy of RATP.
Staţia de metrou Haxo, construită în 1910; nici aici nu a călcat picior de călător. La fel, nu permite acces din exterior. Dispune de o singură linie. Courtesy of RATP.
Staţia de metrou Croix-Rouge, deschisă în 1923 şi închisă în 1939. Staţia a fost folosită în 2007 ca spaţiu pentru expoziţia Infernul Erosului (BNF). Astăzi, încă mai pot fi văzute rămăşiţe ale afişelor publicitare de epocă. Courtesy of RATP.
———–
Nicolas Laisné şi Manal Rachdi; Sală de spectacole; Crédits photos: Oxo architectes + Laisné Architecte.
Nicolas Laisné şi Manal Rachdi; Piscină; Crédits photos: Oxo architectes + Laisné Architecte.
Nicolas Laisné şi Manal Rachdi; Restaurant; Crédits photos: Oxo architectes + Laisné Architecte.
Nicolas Laisné şi Manal Rachdi; ???; Crédits photos: Oxo architectes + Laisné Architecte.
Comentarii comentarii
Tags: arhitectura, fantome, metro, metropolitain, metrou, Nathalie Kosciusko-Morizet, Paris, sistem de transport, statii, subteran, transporturi, urbanism Scroll to top
|