Nici nu ne mai batem capul cu poeții basarabeni, cunoscuții țărani cu morala pământului, poeți fără limbă (pentru că nu le trebuie limbă), urmașii de sub pod ai lui Gorki, înțepeniți cu plugul în coada calului. Nici nu ne mai batem capul cu poetesele crăpate inghinal, vlăstare ale bețivilor lombricali cu care s-au cordit în facultate sau mai devreme, a căror poezie are traiectul resturilor aruncate pe șobolăneală (pe țeava de vidanjare), tocmai pentru că și-au oferit trandafirul de prospețimea unui fund de școlăreasă și de nuanța puroiului unor ulcerați moral. Poetesele românce, labile psihic la labie, nostalgice după întinsul rufelor la uscat (singura nostalgie), ale căror idoli primi sunt alcoolicii pe datorie, nu vor vedea niciodată îngeri. Nici un Derrida nu va face referire la poezia voastră menstrualistă, poate cel mult un salontar care afumă copitele unei scroafe cu potăi decedate înăuntru.

Așa începe bătrânețea, mori cu referințele de gât. Poezia voastră miroase a câine ud, nespălat de la naștere. Mi-e scârbă de voi. Spui poet român, spui bețiv caraghios (notoriu la extremitățile societății). Poeții români sunt parte dintr-o singură istorie-debușeu: numele din certificat al istoriei liricii românești este „pălincă din butoi”. Versurile voastre nu au rimă, au râme. Poeții români sunt puieții ultimei geneze a corciturilor, ultima falie din procesul de apariție a microbului; poeții români au atins un singur imposibil: imposibilitatea ejaculării.

Ah, poezia voastră experimentală arată cât de neexperimentați sunteți. Ați rămas agățați în gloria tinereții; pentru voi asta a însemnat tinerețea, că ați fost atrăgători și nimic mai mult. Mi-e greață de imaginea corpului vostru îmbătrânit, pus brusc în fața corpului fraged al unei ștoarfe care cuvântă. Sunteți fizic dezgustători. Impotența voastră e mai frecventă decât se afirmă. Poezia voastră e un surogat de viață sexuală. Atenția unei puștoaice vă dă respectul de sine. Vă spuneți: „Pot să am gagici indiferent de ce vârstă am, pot să regulez ca la <ați mai vrea voi> de ani”. Sunteți speriați că timpul trece, tauri comunali. Ăia cinstiți se întâlnesc și și-o trag. Voi, pe lângă, conversați, scrieți literatură.

Comentarii

comentarii