Suck My Dick, Cluj-Napoca

Când am părăsit Cluj-Napoca (în mintea unora, nici o majusculă nu e suficient de mare pentru a preamări acest oraș medieval ridicat în cinstea zeului luminii), ceilalți m-au văzut ca pe un afurisit; cum am putut să mă despart de un paradis de nereprodus și să aleg ceva superficial precum o capitală? Am locuit trei ani în cetatea gulașului și a kürtőskalács-ului, o eternitate căreia, din fericire, nu i-a luat mult să-și găsească capătul. M-am mutat la București, un oraș contrastant care pendulează între putoarea emblematică a teiului și a haznalelor de sorginte turcească (mă piș pe viața culturală din București; only size matters). Cluj-Napoca a fost ca o abureală înduioșătoare de scorțișoară, dar acum câtă scorțișoară să și bagi în tine? Îmi plac dulcegăriile și zaharicalele (P.S.: nu trag pe nas), dar sunt un tip expansiv, dominator. Clujul s-a dovedit un oraș prea mic pentru a mă obosi să-l cuceresc. Dă-te-n mă-ta de molie.

În Cluj-Napoca, vânzătoarea de bilete de autobuz știe cu cine te-ai culcat noaptea trecută. Wink wink. Urmând ideologia lui Fran Lebowitz, cu mulți ani în urmă, am ales să trăiesc într-un oraș mai mare decât cel în care m-am născut, unul în care să nu mă cunoască nimeni, tocmai ca să fac prostii de care să nu afle nimeni. Ce iluzie! Într-o săptămână eram prieten cu tot județul. Bine, Fran Lebowitz s-a mutat la New York, eu la Cluj-Napoca. Sunt un cal bélatarrian, mereu mi-am dorit să mă scald undeva unde teatrelor, bibliotecilor, parcurilor, activităților de tot felul nu li se dă nici o importanță. Doar într-un oraș suficient de mare încât să nu mă întâlnesc cu un rahat în care am mai călcat și ieri. Nu vreau să aud de deșerturi, jungle și oceane, pentru că până la urmă nu vreau să fac nici un efort în viața asta. Ori definiția socială a satului e: o comunitate în care toți află ce faci. Clujul este fix întruparea neînsuflețită a acestei definiții – un silent hill care nu ascunde nici o nenorocire.

Nu poți respira într-un oraș cu două catedrale în centrul lui – catedrale care fortifică și mai tare efectul de colină al urbei. Dacă fugi de catolicism, te așteaptă ortodoxismul pe partea ailaltă a bulevardului. Dacă orașele occidentale se laudă cu localuri dedicate zoofililor, în Cluj sunt scaune și pereți care suportă doar greutatea maghiarilor sau a dacilor. Prin excelență prințesa rasistă a Ardealului, Cluj-Napoca lăuzește rasismul ca pe un copil drăgălaș. Nani, nani, rasismul mamii. Ca peste tot unde se instalează un trademark al poporației, ești depistat imediat ca nefiind de-al locului și tratat ca atare (fie cu varză à la Cluj, fie cu un izolator). Când un clujean te invită la o cofetărie să împărțiți o prăjitură Vargabéles înseamnă că he’s really into you. Cluj-Napoca este un oraș în care oamenii se mândresc că vorbesc ca niște țărani. Dacă nu spui „mereț” în loc de „mergeți”, cu părere de rău, ești lipsit de bun-simț. O lună petrecută printre clujeni te obligă să te internezi la un institut de re-fonetizare.

Deci clujenii nu sunt nici români, nici maghiari și, în același timp, sunt diferiți de ceilalți ardeleni. Clujenii nu sunt frumoși și nu au pula mișto ca maghiarii getbeget. Nu au vervă și nu știu să apuce de cur ca românii getbeget. It’s complicated. Chit că sunt tot ardelean, clujenii m-au ospătat mereu cu precauție, ca pe un evreu care cine știe ce… Oricum, nu ai cu cine vorbi în Cluj-Napoca, acest nicăieri al poeților mămoși și al pizdelor migratoare. Pentru că locuitorii sunt fie beți, fie proști (confluența munților). Se bea mult în Cluj, probabil din sentimentul ratării. Cine se va afla aici în vizită câteva zile va fi informat cu siguranță că farul intelectual al Clujului e un bețiv anonim, un mort cu capul înroșit de otravă ieftină, căzut pe o masă, cu propria-i dejecție drept steag, sub el. Sculptorii locali au ca muze un Avram Iancu, un Matei Corvin. Ca să îți iasă treaba cu clujenii, întâi de toate trebuie să înduri sentimentul naționalist înaintea sentimentului iubirii.

O întrebare care îi neliniștește pe mulți: oare clujenii se fut slow și soft precum merg și vorbesc? Dar cine a avut răbdare să se fută cu un clujean?! Ca să suporți un clujean trebuie să fii clujean. Chestie de incurabil… În Ziua Judecății, clujenii nu vor alerga către pământul promis. Păi, Clujul a fost pământul promis. Ei vor păși a dezmințire în rai. Clujul pare mare pentru că ei merg încet, foarte încet. Dacă iei un taxi e ca și cum ai lua un avion supersonic sau o mașină de teleportare; nu ai timp să scoți banii din portofel că ai și ajuns la destinație. La Cluj, teoria cum că universul este infinit rămâne încă valabilă.

Pentru că în orașul lor liniștea e aiuritoare, clujenii se întâlnesc la cafea ca să-și mărturisească traumele unor violuri fictive, ale unor crime auzite la Netflix. În Cluj nu e nici o pisică neagră, nici o stradă Morgue, nici un pendul, nici o adâncitură, nici o înmormântare prematură, nici o casă Usher. Clujenii inventează sfârșituri ale lumii, cataclisme economice și păduri vizitate de extratereștri și forțe supranaturale. Nu are cine să te violeze sau să te omoare în Cluj, bătrânico… Da, e tristă carnea… Și da, mare atenție, dacă umbra ta se suprapune cu umbra unui clujean, în drum spre casă, s-ar putea să fii acuzat de viol. S-a fantasmat destul că Cluj-Napoca ar fi orașul ideal în care să trăiești. Să fim serioși… O fi: pentru un pensionar sau cineva care găsește o distracție și un timp bine investit în a spăla rufele de mână. E o gaură neagră și perfectă ca să-ți petreci ultimele zile din viață, adev. Nu vei auzi nici măcar girofarele salvării.

Cum se distrează oamenii la Cluj? Încerc să-mi amintesc ceva simbolic. Odată beam (căci ce să faci cu viața ta în Cluj?!) cu o gagică într-un hotel abandonat și într-una din camerele dezafectate și pocnite de atâta mucegai și rugină bea un clujean singur. Ne-am împrietenit, cum era de așteptat. Pe la 5 dimineața ne-a invitat la el acasă. Stătea departe, dar ne-a liniștit că e cu mașina. Dar totuși era beat. Cum și noi eram beți, am ignorat că puteam muri într-un accident stupid, ardelenesc de mașină. Am ajuns la el acasă, ne-a poftit în bucătărie și apoi ne-a zis că el merge să se culce și că putem face ce vrem în casa lui (INCLUSIV să ne futem!). Înainte să închidă ușa la dormitor, ne-a rugat: „Mă, numa să nu daț drumu la gaze și să plecaț”. Ce să o mai dau la întors: n-am mai întâlnit așa oameni. În rest, pentru clujeni e un moment foarte emoționant să se urce pe dealul lor și să fumeze iarbă noaptea: stau acolo tolăniți și privesc de la depărtare luminile orășelului lor, în timp ce se masturbează zicându-și: „Mă, ce fain i la Cluj…” Deh, clujenii sunt niște gotici americani.

Ca în orice despărțire abruptă, rămân multe lucruri nespuse și iremediabil reduse la incomunicabil. București rămâne singurul oraș posibil din România. Poate că în cele din urmă am părăsit Clujul pentru nu am vrut să devin clujean…

Comentarii

comentarii

Scroll to top