Am fost de curând la Budapesta (tare frumoasă, vocație de mare capitală, dar asta de povestit poate altă dată sau mai bine deloc). Și tot de curând, la întoarcere, am avut un oarecare accident pe Valea Oltului (valea morții, dacă e să mă-ntrebi pe mine, dar cine să mă-ntrebe și să mă asculte pe mine?). Un tir – alt mesager al morții; tirurile sunt satana șoselelor, satana ia forme felurite, aveți mare grijă – ne-a acroșat cu coada într-o curbă. Noapte-ploaie-Valea Oltului-tir, schema clasică. Ne-a beșit toată partea stângă a mașinii, geam spart, mare sperietură am tras, tirul evident nici nu s-a clintit, a mers mai departe, aproape că n-am văzut nimic, am rămas singuri în mijlocul drumului. Cum se întâmplă lucrurile astea, într-o clipă ireală, de neconceput, pe nesimțite.

A venit polițaiul, neputincios, a luat la cunoștință cum se obișnuiește, apoi am chemat omu cu platforma să ne care până la București. Eu cu camion d-ăsta cu platformă nu mai mersesem, dar așteptând în frig și ploaie instanța salvatoare mă gândeam la platformă ca la o instituție prin excelență sigură și impunătoare.

A venit mai apoi și omu cu platforma. M-am urcat în camion, în față. Pornim. Dau să trag de centură, nu-i găsesc capătul. Scormonesc mai adânc între scaun și ușă, mai să-mi înțepenească mâna p-acolo (semne că, în fine, oamenii cu platforma nu prea au ei nevoie de centură; ar fi culmea).

Șoferul mă vede și mă-ntreabă contrariat-amuzat:
— Ce, îți pui centura?
Răspund și eu ca proasta:
— Da. Eu port centura și-n spate.
— Eh na, zice el mândru, io am mers fără centură și-n Germania!
— Da, și noi tocmai am avut un accident, răspund io cu aceeași mirare tâmpă.

Omu cu platforma nu mai zice nimic. Soarbe dintr-un Burn (în aceeași noapte trebuie să fie înapoi la Sibiu ca să plece spre Timișoara), vorbește la telefon cu tovarășii și dă mai tare volumul la casetofon. Cântă Salam.

Cu mine nu se poate discuta. Nu poate omu să facă și el o glumă, nimica.

Adorm. Cu centura pusă. Nu mi-e frică atât de moarte, cât de durere, de dezintegrarea corporală. Vreau doar să mor în tihnă. Neștiind de mine, neștiută.

Comentarii

comentarii