De vacanţă
Scenariu de vacanţă: eşti sunat insistent (7 zile consecutiv) să te alături vacanţei, să nu mai fii un pierde-vară. Refuzi la infinit să mai dezbaţi subiectul, că aşa te-a făcut mama pe tine. Apoi eşti sunat din ce în ce mai puţin, până ce devii uitat. Dar într-o seară îţi aduci tu aminte de ei. Noaptea târziu ţi se năzare să le faci pe plac, să le împlineşti vacanţa, c-aşa te-a făcut mama pe tine. Echidistant. Nu mai ai când să-i suni, pentru că trenul e peste trei ore şi ei sunt înghiţiţi de bezna somnului. Dar, în cele 7 zile, ei ţi-au înşirat destinaţia, hotelul, distanţele în minute, preţurile care, da, îţi vor fi decontate. Iar memoria încă te ajută. Te urci în tren (înainte de asta treci şi mănânci o porţie de crispy strips de 8 bucăţi – din care vei mânca 6…; porţia de 5 nu e deloc rentabilă). Trenul întârzie binişor; norocul tău e că îţi dai ultimii bani pe un pachet de ţigări. Pe tren, grupuri şi grupuleţe te fac să te simţi un intrus. Cine te-o pus să-ţi iei bilet pe locul 63? Te pun să-ţi muţi existenţa pe scaunul de lângă geam, că strici formula de 4ever. Pe tine te doare oricum în cur, că n-ai dormit toată noaptea şi somnolenţa e nepăsare. Te trezeşte controlorul, care, spre deosebire de tine, e în toate minţile. Transpiri puţin, mai deschizi un nasture, mai bei o gură de apă, adormi la loc – drumul e mai lung decât eternitatea şi mai mărginit decât neantul, filosofezi cu gura descleştată în tren. Când te trezeşti, trenul e oprit într-o gară. Întrebi o necunoscută, unde suntem, de parcă ea ar fi vinovată de toată treaba asta. Tu zici, bine, îţi iei geanta şi cobori, neîncheiat. Acum începi să regreţi că n-ai mâncat şi celelalte două bucăţi de pui KFC. Scoţi telefonul, îi suni. Am ajuns. Veniţi după mine. Păi vino la intersecţie. Păi nu văd nici o intersecţie. A, păi nu aici trebuia să cobori. Da, de-acum începi să intri în febra vacanţei. Mai ai 1 leu şi 3 dolari în portofel, sau pe-acolo. Dar ai ţigări, care, uneori, au gust de mâncare, răcoritoare şi ce-ţi mai lipseşte. OK, cauţi o bancă, suni toată agenda până găseşti pe cineva care să-ţi transfere nişte bani. Problemă arzătoare: eşti îndatorat la toată agenda. Nu-i nimic, oamenii sunt înţelegători. Mai iei un tren, adormi şi pe ăla, te trezeşti cu 4 staţii mai departe de destinaţia (corespunzătoare!), ai perseverenţa apelor curgătoare, apelezi şi la un taxi. Într-un final, ajungi unde trebuie şi, după câteva ore de contemplare, îţi exprimi şi tu părerea celorlalţi: – Băi, eu aş cam pleca acasă. Comentarii |