
Zilele acestea, Citroen România mi-a oferit pentru test un Citroen C-Crosser care m-a făcut să-mi schimb părerea despre SUV-uri.
Da, adevărul este că nu sunt un fan al SUV-urilor pentru că nu prea le inţeleg rostul. Maşinile acestea caută compromisul ideal între un automobil de teren şi unul pentru sosea. Din păcate, asta înseamnă că de multe ori nu reuşesc să fie nici una nici alta. Sunt moi şi lenese pe sosea, iar în teren accidentat sunt prea joase, prea puţin protejate sau pur şi simplu nu au construcţia potrivită. Colac peste pupăză, se pare că mediul lor natural este oraşul, că doar aici le întâlneşti pe cele mai multe. …