Posts Tagged 'presa'

Miliarde de euro care nu pot doborî trei teroriști

Când a căzut avionul pilotat de Adrian Iovan în Apuseni, acum un an, o Românie întreagă arăta cu degetul toată administrația publică: investigațiile au ajuns până la Ministerul de Finanțe, SMURD, Interne, Apărare. S-a mai prăbușit un elicopter de-atunci, fără

Intrarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană văzută de presa franceză

Vineri, 29 septembrie: „Începând cu 1 ianuarie, Europa nu va mai fi compusă din 25 de state, ci din 27, cu cele două țări ce-i vor permite Uniunii Europene să ajungă până la Marea Neagră. Care sunt mizele acestei duble

Scrisoare netrimisă, într-o zi la alegere

De-o săptămână dorm în fosta casă a străbunicilor; o casă de lemn, construită în pantă, cu fundaţie de lut. Ultimul progres tehnologic care i-a trecut pragul este curentul electric. Casa asta are un atu rar: poţi s-o uiţi deschisă fără

Nu e vina ta că ai murit şi etc.

Morrissey a detestat-o sincer pe Margaret Thatcher şi, în toată ura, i-a compus şi cântece (Margaret On The Guillotine, 1988) în care o întreba suav: When will you die? Acum că Thatcher s-a pierdut în incertitudinile istoriei (fusă îngropată) şi

Pulitzer for Spot News Photography, 1968-1999

[Conţinut violent] Bangkok, tragedia de la Kent State University, Iran, Liberia, tentativa de asasinare a lui Reagan, Lebanon, cutremurul din 1989, căderea regimului comunist, criza din Haiti, conflictul din Rwanda şi Burundi, bombardamentul asupra Kenyiei şi Tanzaniei sunt câteva din