Din cînd în cînd, îndeosebi dimineaţa, atunci cînd dorea să înceapă o nouă viaţă, iubitul mort îi răsărea din nou sub nas – mirosea a votcă. Uite’aşa! Iubitul îi creştea în fiecarezi, iubitul îi lua forma unor versuri celebre, ea putea, în sfîrşit, să meargă goală săgeată pe stradă, ea mergea mai departe, ea mergea, iubitul creştea odată cu fiecare fir, creştea iubitul dispărea cu fiecare fir, versurile, poemele, titlurile, cărţile se schimbau unele cu altele, cititorii urlau înnebuniţi, Literatura e un joc de hochei?, cine cui îi dă în cap la mantinelă, omoară’l!, dar iubitului nici că’i păsa, el avea o umbră, el avea un miros şi glezne zglobii, el doar inima îşi ascuţea la polizor.

Îi mulţumesc (nu doar pentru fotografie) Reporterului Virtual Tiberiu Lovin (http://www.reportervirtual.ro).