Arestarea de ieri a dlui.Sorin Ovidiu Vântu ne-a trezit un pic din halucinantul roller coaster al crizei: salarii, disponibilizări, taxe, indiferenţa guvernării… Ne-a trezit atât de brusc încât am uitat toată poezia dimineţilor încete în care ne beam cafeaua aruncând peste umărul partenerei/partenerului privind declaraţiile spumoase ale prim ministrului sau ale ministrului “de resort”, imagini ale camerelor de supraveghere uşor blurate în “secundele dezastrului”, jandarmii francezi care, în loc să înţepe cu şurubelniţa în fund extratereştri, umplu cursele charter către Bucureşti cu rromii noştri, sau delectându-ne cu exerciţii de dialectică mafiotă, cu perenele poveşti despre transferurile în fotbal şi aşa mai departe.

Din capul locului vreau să vă spun, onorată instanţă, dacă tot m-aţi chemat aici, în Marele Spectacol, că mi-ar fi plăcut să primesc nişte bani de la dl.Vântu: i-aş fi băgat în thechronicle.ro, să fac proiectul mai cunoscut şi să se bucure cât mai mulţi oameni de scriitură de calitate. Dar n-a fost aşa, ba dimpotrivă: şi familia mea a fost naivă şi a depus bani la FNI. Acum doarme liniştită.

Dar, dacă tot ne-am trezit atât de brusc, onorată instanţă, daţi-ne voie să declarăm următoarele, cu drag, vă iubim:

- este incredibil – şi inadmisibil – să acceptăm cu atâta lejeritate “pedepsele” date de jurnalişti, analişti, prietenii lor, şefii lor, prietenii şefilor lor, cumnaţi, socri şi nepoţi: fără a respecta cele mai elementare norme de jurnalism, zeci de oameni (nu doar dl.Sorin Ovidiu Vântu) sunt “condamnaţi” de presă înainte de a fi condamnaţi de dumneavoastră, onorată instanţă

- este incredibil – şi inadmisibil – să permiteţi, onorată instanţă, aceste arestări televizate, pre-anunţate, cu personaje încătuşate şi înghesuite în dube, iar apoi să emiteţi, la presiunea prietenei dumneavoastră presa, mandate de reţinere şi sentinţe ce aduc aminte de execuţiile publice

- este inadmisibil, stimaţi juraţi, să renunţăm la un film bun, la o carte savuroasă pentru a vedea acest policier ieftin, de categoria B care a devenit România aşa cum e prezentată de o bună parte a presei

- suntem extrem de tulburaţi şi mâhniţi, onorată instanţă, că există foarte mulţi români, prea mulţi, care cred că România chiar aşa este

Onorată instanţă? Onorată instanţăăă??!

În timp ce deliberaţi, onorată instanţă, permiteţi-ne câteva sfaturi pentru cititorii noştri români sau străini aflaţi din întâmplare pe teritoriul României:

1. Nu mai discutaţi despre problemele de familie la telefon: problemele se pot întoarce împotriva dumneavoastră. De exemplu, se poate crea un adevărat cap de dosar împotriva dumneavoastră dacă rostiţi în receptor “Ai primit ăia 2 milioane pentru porc?” sau “Mi-ai lăsat plasa unde ai spus?”

2. Umblaţi în permanenţă cu 2-3 avocaţi după dumneavoastră

3. Dormiţi cu lumina aprinsă şi nu închideţi televizorul până nu vă asiguraţi că nu vedeţi vreo ştire care arată cum procurorii se îndreaptă spre apartamentul dumneavoastră

4. Declaraţi mereu că sunteţi săraci şi bolnavi, că îi urâţi pe oamenii de afaceri, că toată lumea vă fură

5. Cel mai bine e să spuneţi că sunteţi pe moarte

6. Nimeni nu e în siguranţă

Ne aflam in mijlocul unei perioade dificile pentru sport si pentru cei care ii iubesc metaforele. Recesiune, criza, contractie financiara si, peste toate, o nestavilita inflatie a indiferentei. Sportul sufera inecat in nestiinta si ratacit in pamflete. Pentru ca figurile de stil au o particularitate periculoasa; explica, insa si mai mult ascund.

Peste tot in lume, fratele aliat al sportului, jurnalismul sportiv, se bucura de o recunoastere “generoasa” in societate; este numit animalul de casa al showbiz-ului sau raionul de jucarii al mass-media; un oxymoron privit prin perdeaua antica a sintagmei piine si circ. De ce nu este jurnalismul sportiv un oxymoron? Raspunsul este simplu si l-au dat altii, aflati, din pacate, foarte departe de Dimbovita. Jurnalismul sportiv este ideologic si reflecta relatiile de putere din societate. Sau asa stau lucrurile in lumea buna. Acolo unde este un business mai voluminos decit cinematografia sau industria de automobile. Folosit ca instrument de marketing politic, sportul este desigur, foarte eficient. Insa ce primeste sportul in schimb? In orasul lui Bucur atletii profesionisti par a fi transformati in marfa sezoniera la cerere, iar antrenorii in ingrijitori de jucatori fara drept la replica. Ce este sportul asadar si care sunt valorile lui? Avem un conflict intre simbolurile venite din interior si finantele venite din afara? Care este ordinea si de ce este atit de greu ca aceste doua tipuri de valori sa se ingaduie reciproc?