M-am împrietenit cu scriitura domnului Radu Aldulescu într-o toamnă fără poveste. Cuvintele curgeau prin robinetul unei povești pentru că domnul Aldulescu nu lasă cuvintele să doarmă. Nu lasă nici personajele să o facă: le pune la muncă, să construiască, să trăiască, să alerge. …

În primăvara lui 1990, Braşovul nu era dominat doar de Tîmpa ci şi de un munte de simpatie şi de ajutoare venite din Occident. Privită ca o avangardă a noii revoluţii, motorul progresului, simbol al dăruirii şi inocenţei, dotată cu o înaltă conştiinţă civică, studenţimea a fost chemată în primele rînduri ale sortării şi încărcării tonelor de simpatie în camioanele ce porneau spre grădiniţe, …

Ce’ţi trebuie ca să scrii un roman pe care să nu’l mai laşi din mînă? Alegi un motiv etern şi universal, să zicem sacrificiul, elimini toate clişeele, sau le laşi în background, căci nu trebuie să comiţi greşeala unei ciulamale metafizice, să introduci în fore ground şi crima, şi incestul, şi trădarea, şi curajul, şi frica, şi adulterul, şi viezurele, mînzul, brînza, varza sau frunza de brusture, te ţii numai de el, îl pui, motivul, într’o tigaie domestică, să zicem neputinţa eroului principal, Şurik, în cazul nostru, de a spune nu femeilor care îl înconjoară, mmm…cine ar crede aşa ceva?, femeile moderne, puternice, niciodată, noroc că acest roman e scris de o femeie, …