the chronicle » Humanitas Fiction

„Un poet cel puţin dificil şi straniu”

The Chronicle — Thu, 22 Dec 2011 00:14:37 +0000

Nichita Stănescu: Eliot este un inventator. Dar ce e, de fapt, un inventator? Un inventator este cel care izbuteşte să reproducă încă ceva din ceea ce există. Îi spunem inventator, iar nu lingvist, pentru că, deşi traducător între noi şi altceva, pune faţă în faţă nu o limbă cu altă limbă, ci, hai să zicem, spre exemplu, o frunză, un iepure, un fulger, un recif, cu o limbă. Cam aşa ceva.

Opere poetice, 1909-1962, în ediţie bilingvă, de T.S. Eliot – poetul-vrăjitor al secolului XX, este cea mai recentă apariţie a Editurii Humanitas Fiction, fiind volumul deschizător al noii colecţii Seria de autor T.S. Eliot (urmând a fi completată cu alte patru volume de critică literară, socială şi filosofică, teatru şi corespondenţă). Ediţia se bucură de flerul unora dintre cei mai buni traducători români, Şerban Foarţă şi Mircea Ivănescu.

Lansarea Operelor poetice este planificată pentru 19 ianuarie 2012, ora 18:00, la Godot Cafe-Teatru.

Sublimarea erosului mecanic

The Chronicle — Tue, 27 Apr 2010 06:28:27 +0000

La o primă privire, reţeta succesului lui Jennifer Cody Epstein* e simplă (şi chiar aşa şi e): alegi un erou principal defavorizat – cu atât mai exotic dacă este asiatic, respectiv chinez, cu atât mai interesant dacă este femeie şi cu mult mai interesant dacă este o biată adolescentă, îi inventezi un accident hotărâtor pentru destinul ei (vânzarea de către singurul membru al familiei, respectiv unchiul opioman, unui bordel), îi schiţezi suferinţele adaptării la noul mediu, îi urmăreşti iniţierile erotice şi revolta (interioară) împotriva sorţii, aduci în prim plan Făt-frumosul, un tânăr idealist aflat în slujba Revoluţiei care stă să erupă, da!, aţi ghicit, povestea trebuie să fie plasată şi la confluenţa dintre vechi (Pu Yi, generali care se luptă pentru putere) şi nou (puterea populară, inocentă și prea-curată se pregătește de balul puterii), urmăreşti cum tânăra eroină trece din teritoriul erosului mecanic (bordelul), întrerupt de mici plăceri lesbi, singurele de altfel, în teritoriul erosului artistic (tânăra noastră îşi descoperă plăcerea de a picta), anticipezi feminismul prin lupta eroinei de a intra la Academia de Arte Frumoase, prin câştigarea unei burse în Franţa, induci sentimentul de modernitate – eroina noastră este acuzată de pornografie şi faci ca toate iubirile din viaţa ei să dispară pur şi simplu, ca şi cum nici nu ar fi existat – zici artist, zici egoist. Şi, ca atmosfera să fie cât mai credibilă, aşterni, când firul narativ îţi permite, printre aripi de cocori și schițe impresioniste, versurile lui Li Qingzhao.

Uf, gata!

Banal, nu-i aşa? Ei bine, nu este chiar atât de simplu şi nici nu e pe de-a întregul ficţiune. J.C.E. are „norocul” să descopere un personaj fascinant şi real, pictoriţa Pan Yuliang (1899-1977), iar documentarea şi scrierea acestui roman îi şterg (sau îi adaugă) 10 ani din viaţă. De altfel, cartea conţine la final şi o bibliografie selectivă!

Ţînând cont de tot ceea ce v-am povestit mai sus, de subiectul extrem de suculent şi care, probabil, l-ar fi determinat pe vreun alt autor să îi scape cuvinte şi descrieri mai aspre, J.C.E. atinge în treacăt întâmplările de alcov şi ceea ce poate părea chiar o lipsă de aprofundare a psihologiei feminine respiră discreţie, timiditate şi pudoare. Câteva dintre ingredientele care determină, cred, ca o operă de artă să nu fie pornografie.

Nu aş dori să termin fără să citez unul dintre cele mai frumoase poeme citate în carte – să îi aparţină tot lui Li Qingzhao? După reperele narative, s-ar părea că da:

Se spune că la Izvoarele Gemene primăvara este încă frumoasă
Şi eu îmi doresc să vâslesc până acolo.
Dar îmi e teamă că micuţa luntre de pe Izvoarele Gemene
Nu ar putea să ducă încărcătura grea a durerii mele…

Ps: după sau chiar în timp ce veţi citi cartea, puteţi admira picturile lui Pan Yuliang chiar pe site-ul autoarei.

*Jennifer Cody Epstein, Pictoriţa din Shanghai, traducere din engleză şi note de Raluca Cimpoiaşu, Humanitas fiction, 2010

O gară pentru nimeni

The Chronicle — Tue, 09 Feb 2010 15:00:46 +0000

Am început să citesc Bărbatul de la gară purtînd încă în nări mirosul gărilor de demult în nopțile reci, gări pustii, cu oameni ghemuiți de frig prin sălile de așteptare și cu imaginea, în gara din Reșița, a unei duzini de mistreți împușcați, așteptîndu-și propriul mărfar.

Exploziile, moartea și singurătatea sunt prezente și în romanul lui Jennifer Johnston, o carte bine ținută în frîu, cu un personaj feminin, Helen, destul de excentric și cu atît mai credibil, pe lîngă care violențele din jur par a se strecura hoțește.

Eu n-am simțul datoriei, replică ce i-o adresează Helen fiului ei Jack, la reproșurile acestuia că nu înțelege realitățile Irlandei, reprezintă leit motivul cărții și poate reprezenta o pistă destul de onestă în căutarea înțelesurilor (bine mascate) ale cărții. Eu l-am citit, leit motivul, ca pe o ieșire completă din istorie, dar nu ca urmare a dramelor personale, sau cauzate de război, ci ca pe o dorință egoistă de nu fi atins(ă) nici de istoriile mari, nici de cele mici. Războiul ajunge la Helen mediat, prin povestirile celorlalți, de iubire fuge.

A nu-ți dori nimic, să nu te legi de nimeni și nimic, doar să pictezi.

Îmi place discreția autoarei Jennifer Johnston: nu am văzut ecranizarea cărții, cu Julie Christie și Donald Sutherland, dar stilul ei permite cu dărnicie intervenția regizorului. Îi poate „dărui” accente de înstrăinare a omului cauzată de război, sau o înstrăinare venită dintr-o inadaptare impermeabilă – indiferentă la factorii externi. Depinde numai de regizor și de ce vrea piața.

În gara Knappogue pe care Roger, bărbatul de la gară de care Helen se simte atras, începe să o reconstruiască, nici măcar un mărfar nu va mai apuca să treacă.

Jennifer Johnston, Bărbatul de la gară, traducere de Antoaneta Ralian, Humanitas fiction, 2009, în colecția Raftul Denisei

O lungime de şapte centimetri, de la baza urechii drepte până la bărbie*

The Chronicle — Wed, 28 Oct 2009 09:16:44 +0000

Cine, ce, când, cum şi de ce. Subiect, adjectiv, verb, adverb, complemente – de timp, loc, de mod, relativ, de cauză, de scop, consecutiv, instrumental, sociativ, de relaţie, condiţional, concesiv, opoziţional, cumulativ, de excepţie. După ce mi-am înclinat trupul și ochii înaintea romanului Brocart de toamnă scris de Teru Miyamoto, am avut senzația că am ieșit dintr-un univers lipsit complet de adjective, de dorința de epatare, de metafore, de personaje declamându-și frenetic frământările – neapărat înalte!, că fiecare cuvânt fusese bine cântărit și așezat cu grijă în corpul cărții. Brocartul e un trup ale cărui haine sunt totuna cu sângele, carnea și oasele (oasele sînt hainele mele, s-ar putea prezenta Miyamoto).

Înveșmântați în Brocart de toamnă vă puteți familiariza cu o lipsă sau o surprinzătoare anticipare a indiciilor narative care are darul de a spune mai mult decît o abundenţă secătuitoare – seceta te face să visezi ploaia. E şcoala japoneză de arhitectură a scriiturii şi a sentimentelor, e sentimentul bine drămuit al fiinţei nipone.

Fiinţe? E romanul (epistolar al) iubirii și al trădării în care veți fi pe rînd când Yasuaki, când Aki.

Rezumat**:
Din blana muntelui Zaō, pe care aripa necruţătoare a vântului o răsfoia nu foarte rar, se trezeau şi se ridicau, pregătite pentru lunga veghe a nopţii, frunzele palid ruginii ale toamnei. Necunoscuţi ai iubirii, în urcuşul lor, le mai scuturau de pe umeri.

Teru Miyamoto, Brocart de toamnă, trad. de Angela Hondru, Humanitas Fiction, 2009, Colecția Raftul Denisei.

* traiectorie care vă va urmări în timpul lecturii acestei cărţi.

**rezumatul, imaginar, reprezintă imaginea finală a acestui roman în ochii cronicarului