Da, domnule, e chiar ultima. Ultima fotografie înainte de moarte. “De ce cinci”?”, l-am întrebat pe curatorul Dan Popescu, “De ce mai multe?”, mi-a răspuns. Galeria H’art expune cinci portrete, ultimele – adică ultimele, nu cele mai recente, ale unor oameni care își dau masca jos în fața morții. Fotografii realizate de Michele Bressan, născut în Italia și stabilit în Romania în 1994. …

Şantiere faraonice, proiectanţi în costume de baie scoşi la seceriş patriotic obligatoriu, țigani ursari, moşneguți care beau bere la Mila 23, pionieri, familii petrecându-şi vacanța în ricşe socialiste, fii de activişti ieşiți la agățat în scutere Manet, români pe litoral în Dacia All Inclusive, cozi la brânză şerpuind pe linia de tramvai, femei-robot transportând zilnic milioane de cutii la fabrica de conserve de peşte. În plină Epocă de Aur. …

Privire de artist asupra unui oraş în pericol. Sau expoziţia de fotografie “Bucarest, la mal-aimée”, vernisată aseară, la Casa Kalinderu din capitală.

Sprijinită de Ambasada Franţei şi de Ministerul Culturii, ideea proiectului îi aparţine arhitectulului şi fotografului de origine algeriană, Ferrante Ferranti, care, în călătoriile sale de documentare a făcut popas şi în Bucureştiul post-decembrist. …

Povestea pleacă de la Radiohead – OK Computer, un album pe care nu l-am mai ascultat de cel puţin 5 ani. Mereu mi-a plăcut trupa, deşi s-a spus şi scris că fac muzică pentru studenţi, că se îmbracă jalnic, că n-au grijă de fani, că au mereu probleme existenţiale. Ei bine, dragii mei, TOATE aceste chestiuni dispar, la fel cum s-au evaporat 50 de ani de comunism în manualele tabloid, când stai în fotoliu şi asculţi OK Computer pe… vinil. …

Pe filmul ăsta as fi putut găsi orice: nuduri rubensiene de epocă îngrămădite sub un singur evantai, priviri vibrante pitite sub boruri largi, coșari lăsând buline de funingine pe nasul micilor curioși, marinari legănând hamacuri prin port, vesele tarabe de halviță, muzicuțiști bătrâni în parc, orice!  …

Treci pe lângă tarabele cu presă şi te întrebi unde a dispărut femeia.

Femeia de lângă tine, cea diafană, misterioasă, cu sâni rotunzi, mirosind discret a un parfum necunoscut, dar suficient de şiret să te prindă cu vraja lui amestecată cumva nedesluşit cu parfumul pielii. …

Din când în când, își verifică discret buzunarul interior al sacoului. Cu legenda și mirosul ei subtil de metal, jucăria asta rusească a ajuns să-l însoțească peste tot, devenindu-i din risc reflex, deliciu de moment. Adevărul e că nu i-a fost niciodată frică să o folosească. Până la urmă, în chestia asta cu viața, știe un lucru simplu: e bine să te apropii de obiectul dorinței tale. Și să tragi. …