Se scursese mult timp de cînd plînsese aşa cum plîngea, de mic, firesc, şi pentru asta luase o mamă de bătaie. Toată lumea îl avetizase: plînge bă şi tu ca toată lumea, nu mai ieşi în evidenţă cu plînsul tău murdar şi copilăresc. Dar lacrimile îi erau de altă părere, ele nu curgeau pe obraz, ele îi ţîşneau spre înalt, unele ajungeau pe sînii diverselor trecătoare, iar trecătoarele, altfel extrem de sensibile la lacrimi, deveneau din păcate iraţionale şi vigilente cînd acestea încercau să le muşte de sîni.

Iar cînd Marele Preot anunţă numerele cîştigătoare, izbucni într’un hohot de lacrimi ce avea să dureze cel puţin 3 hore: nu jucase, nu recunoştea nici un număr, nu se recunoştea nici pe sine. Era atît de fericit. Lacrimile erau cele din copilărie, iar nimeni din care să muşte nu’i era în jur.

Iar cînd Marele Preot anunţă numerele cîştigătoare, izbucni într’un hohot de lacrimi ce avea să dureze cel puţin 3 hore: nu jucase, nu mîncase, nu băuse, nu recunoştea nici un număr, nu se recunoştea nici pe sine. Era atît de fericit.

Lacrimile erau acelea din copilărie, roşii în obraji, înfometate şi căcăcioase, erau toate frumoase, aveau vîrsta cînd cînd toţi le iau în braţe, le mîngîie părul, se fotografiază cu ele şi le zîmbesc.

Trujdigherta, răspunse cu ochii zbîrciţi de emoţie doamna colonel Spleşcişnaia şi apoi o luă la fugă urmărită de un hamster moştenire de familie. Se opri la cîţiva paşi de un tei polonez. La cîţiva metri, lîngă roata unui Volvo, îl zări pe băieţelul familiei Ionescu.

Cundeluft, zise bărbatul la patruzeci de ani, cu părul crenelat: din nări îi cădeau gloanţe perfecte, demne de un refugiat politic. În urma lui, cei cîţiva rămaşi se aruncară la pămînt. Nu se ştie niciodată ce sare din inconştienţa unui refugiat.

Cînd Marele Preot o îndemnă la rîndu’i să’şi spună numele, bătrîna domnişoară Hehefrust îl rugă pe prietenul din copilărie, cast la rîndu’i, domnul inginer de pompe funebre Konsolidarţko să îi paseze sărurile şi profită ca să îl muşte de mustaţă – îşi dorea această intimitate de aproximativ 60 de ani. Konsolidarţko, miop şi plin de ură acumulată în timp, îi trase un pumn în ficat doamnei Konsolidarţkoia. Apoi, profitînd că era miop, şi o talpă în dinţi.

Numai oameni fericiţi.