Munca nu e o fericire decât în dansurile tematice ale brigăzilor artistice de odinioară

MUNCĂ, munci, s.f. = 1.Activitate conştientă (specifică omului) supusă hazardului, în procesul căreia omul nu măsoară, nu controlează, nu doreşte supremaţia, pentru că pur şi simplu nu îl interesează schimbul de materii dintre el şi univers, dintre el şi semeni ♦ (La pl.) Privitul câmpului; clătirea ochiului îmbrăcat la bustul gol. 4. (Înv. şi pop.; la pl.) Savarine, ecleruri ♦ Zâmbet, altruism, dedicaţie, exuberanţă

Miercuri, 22 iunie, ora 17.30, Editura Art şi Librăria Humanitas din Fundul Curţii ne invită pe terasă la Green Hours la depănat amintiri despre Primul meu job împreună cu:  Zoltán András, Artan, Ion Barbu, Petre Barbu, T.O. Bobe,  Marius Chivu, Iulian Comănescu, Gianina Corondan, Marius Cosmeanu,  Raluca Dincă, Luca Dinulescu, Florin Dumitrescu, Bogdan Iancu, Mihai Iordache, Lorena Lupu, Andra Matzal, Cezar Paul-Bădescu, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu,  Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Felix Tătaru şi Luiza Vasiliu.

„Departe de revista Cariere şi alte lecturi motivaţionale, povestirile despre cel dintâi job vorbesc deseori despre eşec, despre nepotrivire, despre – oh, da! – deznădejde… Altminteri, se pot pune pe răboj multe cazuri fericite de ascensiune: prime joburi-trambulină; prime joburi finalizate cu şuturi în fund surprinzător propulsante; prime joburi ale căror învăţăminte s-au sedimentat în timp şi şi-au arătat beneficiul, pe neaşteptate, ca un filigran în lumină. Puzzle-ul care se întregeşte astfel nu are nuanţe exclusiv rozalii. Munca nu e o fericire decât în dansurile tematice ale brigăzilor artistice de odinioară. Iar primul job se poate dovedi o traumă. E – în fond – un botez de foc; o iniţiere; un prim plonjon fără colac în vâltoarea vieţii.” (antologare şi prefaţă de Florin Dumitrescu, Un mozaic de joburi colorate)

După lansare, mai putem rămâne un pic, până cornul va mai suna însă foarte târziu la:

•    UNDO 90′ (Maşina Timpului), de Frederick Stroppel, de la ora 20.00, cu Andreea Bibiri şi Cosmin Seleşi în regia Radu Apostol;
•    Iar de la ora 22.00, în cadrul Bucharest Jewish Film Festival, filmul LA CÁMARA OSCURA (Argentina/ Franţa/ 2008), regia María Victoria Menis.

La vis, cetăţeni!

Pentru ceilalţi….Aaa, pentru dumneavoastră doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, să cînte muzica, să destupăm şampania, să vină femeile!

Editura ART ne oferă o premieră editorială: primul volum (ediţie bilingvă) de E.E. Cummings în limba română care cuprinde o generoasă selecţie de poezii fort déshabillée (de la Rimbaud citire) şi desene ale autorului. Traducerea din limba engleză îi aparţine poetului Dan Sociu.

Prin amabilitatea Editurii ART vă oferim cîteva mostre. Citiţi-le noaptea, cu lumina stinsă.

2
Doamnă, fiindcă pasul tău
e mai fragil decât orice
vietate, decât orice vietate
din mare, de pe pământ,
fiindcă trupul tău e mai nou,
un vis (care iscusit te imită, cu totul
te reprezintă, pe tine, iscusit vis mişcător
cu degete, un vis cu sâni micuţi, ridicaţi
şi cu picioare) abia
mă atinge de-a lungul zilei, timid;
între timp, lângă mine, de-a lungul lungii nopţi
şi pe mine, mereu îţi simt proaspătul şi profund
tulburătorul sine, atât de bucuros că e în viaţă—
sinele tău cu coapse fierbinţi,
furăcioase, care perfecte mă fură;cum înţeleapta
mare fură cu totul şi iscusit ţărmul ignorant.

ix
când a făcut-o pe Marjorie dumnezeu
a grăbit un trup de băiat pe inocente
picioare de fată. cu stânga i-a şlefuit
chipul de cuarţ. cu dreapta a trântit
comica umflata vitala vicioasa
legumă a gurii.
Ţac-pac a turnat pe deasupra
un mic apus de culoarea
vermutului. Păr. i-a pus între buze
o greşeală umedă, al cărei miros
îmi stoarce lacrimi, aşa cum noutatea
prăfuită a privirii ei demodate începe să. se lase….
pe mine puţin, când, pentru doi
dolari îi umplu şoldurile cu băieţei şi fetiţe.

xix
fata mea e înaltă cu ochi lungi tensionaţi
cum stă aşa, cu mâinile ei lungi tensionate
liniştindu-şi rochia, bun pentru pat
e trupul ei lung tensionat plin de surprize
ca un cablu alb electrocutant, când zâmbeşte,
un zâmbet lung tensionat, îmi strecoară
sub piele strălucitoare furnicături
şi fâşâitul ochilor ei îmi împinge
nerăbdarea spre limită—fata mea e înaltă
şi întinsă, cu picioare subţiri ca o viţă
de vie ce şi-a trăit toată viaţa pe zidul unei grădini
şi în curând o să moară. Când sălbatici ne aruncăm în pat,
şi le ridică, picioarele, pe mine, mă-ncolăceşte
şi-mi îneacă faţa în sărutări.

Cartea copilăriei mele
Ioan Groşan

M-am născut în nordul ţării, în Maramureş, în comuna Satulung, aşezată în lunca râului Someş, la poalele Munţilor Gutâi. Locuiam împreună cu tata şi mama în două camere din Primăria comunei. Tata era funcţionar acolo, iar mama, bibliotecară. Biblioteca satului era într-o cameră lipită de sufrageria noastră, de care o despărţea o uşă niciodată încuiată. Aşa că mare parte din copilărie mi-am petrecut-o printre cărţi. Biblioteca, parcul mare cu copaci imenşi, cu trunchiuri albe, despre care mai târziu am învăţat că se numesc platani, şi castelul aflat vizavi de Primărie, castel care aparţinuse unui nobil maghiar, au fost spaţiile mele preferate de joacă.

Învăţasem să citesc înainte de merge la şcoală. Intram în camera înţesată cu cărţi până-n tavan şi citeam la întâmplare tot ce-mi cădea în mână. După un timp, am observat că volumele care-mi plac cel mai mult fac parte dintr-o colecţie numită „Cutezătorii“. Erau cărţi de aventuri şi, citindu-le, visam ore întregi la nemaipomenite întâmplări, urmăriri, lupte, răzbunări pe care le trăiau eroii din acele pagini. Noi, copiii, n-aveam parte de multe aventuri în sat. Ne aventuram în camerele acum pustii ale castelului, ne jucam „de-a hoţii şi bandiţii“ şi ne imaginam ce frumoase domnişoare trăiseră cândva acolo, închise şi abia aşteptând să fie salvate de neînfricaţi cavaleri din ghearele nobilului ungur. Sau primăvara, înarmaţi cu bâte şi pietre, mergeam la un mic afluent al Someşului, Bârsăul, pe care urcau în număr mare, să-şi depună icrele, nişte peşti numiţi scobari sau „poduţi“, cum le spuneam noi, copiii. Şi la fel cum am văzut mai târziu pe „Discovery“ sau pe „Animal Planet“ că aşteaptă urşii pe şi noi pe malurile râuleţului migraţia scobarilor. Când apăreau înnegrind apa limpede, îi loveam cu bolovani şi bâte, îi culegeam pe cei răniţi şi alergam acasă, să-i frigem.

Nu văzusem niciodată marea decât în poze. Şi într-o iarnă, în biblioteca friguroasă din Primărie, am dat peste o carte intitulată Toate pânzele sus!, de Radu Tudoran. Am deschis-o şi n-am mai lăsat-o din mână. Ce aventuri! Ce locuri minunate! Ce eroi adevăraţi! Neobositul aventurier Anton Lupan, misteriosul Pierre Vaillant, simpaticul bucătar Ismail, Ieremia, omul care nimerea cu puşca orice, cârmaciul Gherasim, piraţi, corabia „Speranţa“, îndepărtata Ţară de Foc etc. – toţi şi toate intrau în forţă în mintea şi-n inima mea (…).

Editura ART, alături de invitaţii ei, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Fanny Chartres, Doina Ruşti, Florin Bican, Tina Sâmihăian şi Liviu Papadima, vă aşteaptă la lansarea antologiei „Care-i faza cu cititul?”. Cele 25 de texte din acest volum coordonat de Liviu Papadima deschid seria „Cărţile mele”, o nouă colecţie a Editurii ART, coordonată de Tina Sâmihăian şi concepută ca o „instigare” la citit a celor între 10 şi 14 ani.

În cuprinsul cărţii care urmează să fie lansată vineri semnează 25  mari autori români care, în premieră pentru viaţa editorială românească, scriu special pentru copii. Autorii acestui prim volum sunt Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, DanLungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti.

Povestea unei cărţi, de-a lungul unei vieţi
Neagu Djuvara

În septembrie 1925, intram în clasa a treia a şcolii primare de la Sinaia. Împlinisem nouă ani cu câteva zile înainte. Şcoala primară de la Sinaia era într-o clădire măreaţă, aproape ca şcolile de la Bucureşti, că de, eram într-un orăşel regal şi şcoala fusese inaugurată de însăşi bătrâna regină Elisabeta, „Carmen Sylva“! Şi învăţătorii erau de mâna întâi şi îl iubeam pe domnul Jianu, care mi-a fost dascăl în toate clasele primare. Pesemne că de la el căpătasem de-atunci pasiunea pentru Eminescu.

În acea toamnă 1925, am cumpărat de la mica librărie-papetărie de pe bulevardul Ghica, chiar în faţa drumului pe unde coboram de acasă, de pe dealul Furnica, volumul Mihai Eminescu – Poezii, cu introducere şi notiţe de G. Adamescu, membru corespondent al Academiei Române, Editura Cartea Românească, Bucureşti. Cartea e destul de subţire, 200 de pagini, însă pe hârtie grosolană, copertă gălbuie, cu margine de culoare portocalie. Eu am crezut, ceva vreme, că aceasta era opera completă a lui Eminescu!

Mi-a fost carte de căpătâi vreme de zeci de ani, citită de nenumărate ori din scoarţă-n scoarţă; patru poezii le-am învăţat pe de rost – Luceafărul, Făt-Frumos din tei, Mai am un singur dor şi Scrisoarea III, pe primele două ţinându-le minte fără greş până azi. Când am plecat să studiez în Franţa, la12 ani, întâi la liceul naţional de la Nisa, mai târziu la Paris, cartea a fost, bineînţeles, una dintre puţinele cărţi româneşti pe care le-am luat cu mine.

Când a venit războiul, iată că nu-mi mai pot aduce aminte care a fost soarta cărţii. Căci prăbuşirea Franţei în mai-iunie 1940 m-a prins la Paris cu susţinerea tezei de doctorat în Drept; şi dacă aş fi luat-o când m-am întors grabnic în ţară, cum de-aş fi avut-o cu mine în curieratul către Stockholm la 23 august ’44? O uitasem deci la Paris, în graba mea, la 13 iunie 1940, patru zile înainte de capitularea Franţei… Ca s-o regăsesc şapte ani mai târziu, după ani de militărie, de participare la război, apoi faimoasa misiune la Stockholm. Altfel cum de aş fi avut-o, de asemenea cu mine, în Africa, în 1961, atunci când mi-am început aventura în Republica Niger, singura aventură voită din viaţa mea?! Toate celelalte au fost… de la Dumnezeu. La Niamey, Niger, am plecat cu doar două cărţi româneşti: aceasta cu poeziile lui Eminescu şi masiva Biblie în traducerea lui Gala Galaction. Zic masivă, pentru că nu e în papier-bible, un soi de hârtie subţire şi rezistentă, de aceea a şi ajuns varză, de mi-e ruşine, dar alta nu vreau. Aceste două sfinte cărţi mi-au salvat „româna“ în cei 23 de ani în sudul Saharei şi, pesemne de aceea, azi, unii critici găsesc limba mea „cam arhaizantă“. O fi.

Dar staţi! Pentru cartea lui Eminescu de-abia acum începe aventura. Pe la mijlocul anilor ’70, mai era alt nebun român la Niamey. Îl chema Mihai Tănăsescu. Mai tânăr cu vreo 15 ani decât mine, era, vădit, din buna burghezie. Zicea că e rudă cu Alice Cocea, dar l-am bănuit de puţină mitomanie. Vioi, deştept, excelent bridgist, era însă instabil şi arţăgos. Fugit din ţară în ’47 sau ’48, la 17 ani, apucase o bursă de studii la Paris şi începuse arhitectura. Dar n-a avut răbdare să isprăvească şi plecase în Africa, simplu antreprenor într-o societate franceză de construcţii publice (…)

Editura ART, alături de invitaţii ei, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Fanny Chartres, Doina Ruşti, Florin Bican, Tina Sâmihăian şi Liviu Papadima, vă aşteaptă la lansarea antologiei „Care-i faza cu cititul?”. Cele 25 de texte din acest volum coordonat de Liviu Papadima deschid seria „Cărţile mele”, o nouă colecţie a Editurii ART, coordonată de Tina Sâmihăian şi concepută ca o „instigare” la citit a celor între 10 şi 14 ani.

În cuprinsul cărţii care urmează să fie lansată vineri la Librăria Humanitas Kretzulescu semnează 25  mari autori români care, în premieră pentru viaţa editorială românească, scriu special pentru copii. Autorii acestui prim volum sunt Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, DanLungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti.  

În premieră, thechronicle.ro vă oferă un fragment din povestea Ioanei Pârvulescu.

Prima carte cu secret

Ioana Pârvulescu

Era o zi de vară care topea toate contururile şi făcea oraşul să pară moale ca o cocă. Oamenii se refugiaseră prin case, străzile erau pustii, numai soarele călătorea încet de tot de-a lungul lor, umplând rigolele de lumină. Aşa că ne-am adunat cu toţii în pivniţa noastră răcoroasă, unde erau trântite alandala obiecte care nu se potriveau unele cu altele, aşa cum se întâmplă şi cu oamenii care nimeresc la o petrecere unde nu cunosc pe nimeni şi se miră ce caută ei acolo, într-o asemenea companie. O sobă de bucătărie cu plită neagră devenise suportul pentru un stativ plin cu eprubete prăfuite, o ladă umplută pe sfert cu nişte cartofi zbârciţi, cărora le crescuseră mustăţi tari şi albe se învecina cu câteva perechi de schiuri, un fotoliu cu arcurile ieşite stătea lângă un radio uriaş, de pe vremuri, şi tot aşa, vă închipuiţi ce se poate strânge, timp de mai multe generaţii, într-o pivniţă de casă veche transilvană.

Era vacanţă şi, fiindcă afară era neobişnuit de cald pentru un oraş de munte, nu prea aveam ce să facem. Când am spus că „ne-am adunat cu toţii“ mă gândeam la cei patru copii din casă. Verişoara mea Dina avea 14 ani şi ştia o mulţime de lucruri despre viaţă, care pe mine mă lăsau cu gura căscată.
Era o fată frumoasă, avea păr şaten, breton, ochi albaştri, alungiţi, ca-n picturi. Fratele ei (şi vărul meu), Dorin, semăna bine cu ea, numai că avea 12 ani şi era de pe atunci foarte băieţos. Amândoi, cum aţi observat deja, au nume care încep cu D, aşa au vrut părinţii lor. Cât despre părinţii mei, au pus şi ei o condiţie: numele copiilor să fie fără r, sunet pe care mama n-a învăţat niciodată să-l pronunţe cum trebuie.

Fratele meu, Mihai, avea pe-atunci 10 ani, ochi foarte pătrunzători, verzi ca pădurea, şi era cel mai vioi din grupul nostru, venea mereu cu câte o idee antrenantă. Cât despre mine (mă cheamă Ioana), eram cea mai mică şi, cu siguranţă cea mai nătăfleaţă dintre toţi, abia terminasem clasa întâi. Credeam orice mi se spunea, luam totul în serios şi nu înţelegeam deloc metaforele, aşa că e de mirare că tocmai eu am ajuns, s-ar zice, scriitoare. De pildă, odată, când mergeam prin parc agăţată de mâna unei mătuşi, iar un domn glumeţ s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Uite ce ochi negri ai, de ce nu te-ai spălat pe ei azi-dimineaţă?“, mătuşa a râs, iar mie mi-au dat lacrimile: mă spălasem! Mă spălam în fiecare dimineaţă! Sau în ziua asta călduroasă despre care vă povestesc, când Dina, care se aşezase pe braţul fotoliului
cu arcurile ieşite, ne-a zis, oftând cam teatral, „Doamne cât e de cald, m-a lovit în moalele capului!“, m-am uitat la ea îngrozită şi parcă aşteptam să văd o gaură sau dimpotrivă, un cucui în creştetul ei şaten. Îmi închipuiam căldura ca pe o măciucă, iar capul Dinei având undeva, sub păr, „un moale“ al lui, ca o vizuină. Mi-am dus repede mâna la cap ca să văd dacă am şi eu moalele capului meu, dar, din fericire, al meu era tare peste tot. Şi tocmai atunci am auzit-o pe verişoara mea spunând:
— Fata asta e cam tare de cap.

Ei, da. După ce ne-am tot foit căutând o idee bună de distracţie, Dorin, care aduna încă de pe atunci poveşti de familie, ne-a întrebat dacă ştim despre bătrânul nostru unchi, mă rog, să zicem unchi, de fapt o rudă foarte îndepărtată, care ţine un anticariat. Eu nu ştiam de el, ştiam doar, întâmplător, ce înseamnă un anticariat, fiindcă aveam unul în apropiere de şcoală şi treceam des pe lângă vitrina lui cu cărţi închise şi deschise. Aşa că, atunci când Dina s-a uitat la mine şi mi-a spus că nu are nicio legătură cu cariile sau cu anti-cariile (eram mereu ameninţaţi de părinţi că dacă nu ne spălăm pe dinţi, o să facem carii), cred că n-o să vă miraţi că m-am bosumflat. Habar n-aveam de ce are un nume atât de cariat, dar ştiam, oricum, că înăuntru se vând şi se cumpără cărţi vechi (…).

Editura ART, alături de invitaţii ei, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Fanny Chartres, Doina Ruşti, Florin Bican, Tina Sâmihăian şi Liviu Papadima, vă aşteaptă la lansarea antologiei „Care-i faza cu cititul?”. Cele 25 de texte din acest volum coordonat de Liviu Papadima deschid seria „Cărţile mele”, o nouă colecţie a Editurii ART, coordonată de Tina Sâmihăian şi concepută ca o „instigare” la citit a celor între 10 şi 14 ani.

În cuprinsul cărţii care urmează să fie lansată vineri la Librăria Humanitas Kretzulescu semnează 25  mari autori români care, în premieră pentru viaţa editorială românească, scriu special pentru copii. Autorii acestui prim volum sunt Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, DanLungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti.

Parafrazându-l pe Bergson, definiţia lui Marjane Satrapi ar fi zâmbetul imobilizat în tragic. În autobuzul naţional, plin de prejudecăţi, resentimente, represiune şi teamă, un spirit ghiduş, prins la mijloc, nu poate face mare lucru, dar nici nu poate fi anihilat de ceilalţi. Cam aşa.

Aşteptăm cu mare nerăbdare aceste Broderii.

Editura ART şi Asociaţia Jumătatea plină ne aşteaptă miercuri, 17 noiembrie, la ora 18, la Salonul European de Bandă Desenată la lansarea celui de-al doilea roman în benzi desenate din colecţia “Romanul grafic”. Invitaţi: Alexandru Bălăşescu (antropolog, autor al cărţii “Paris Chic, Teheran Thrills”), actriţa Maria Popistaşu, criticul de film Anca Grădinariu, Anamaria Pravicencu, traducătoarea volumului, şi Irina Stelea, cea care s-a ocupat de letrajul ediţiei în limba română.

Galeria 3/4 găzduieşte, până la sfârşitul Salonului de Bandă Desenată, o expoziţie dedicată “Broderii”, organizată de Editura L’Association.  

Dacă, dimpotrivă, ați simțit în nări aroma alterității cu mult înainte să fi depășit granița, dacă a fost pentru prima dată când actul iubirii l-ați trăit cu ochii larg deschiși, vă puteți confrunta și îmbogăți aromele.

Despre un inventar al călătoriei, alcătuit de coordonatorul volumului, Bogdan Iancu, puteți citi pe Textier.

Despre „Torest-tăbou”, minunile din magazinul moscovit Gum şi moromeţianul „Încetişor, Vintilică, încetişor!”.

În aşteptarea lansării, ce va avea loc la sfârşitul acestei luni, vă oferim a doua parte conţinând câteva fragmente din Prima mea călătorie în străinătate. Confesiunile de azi sunt semnate de Iulian Comănescu, Ana-Maria Caia şi Vintilă Mihăilescu.

Iulian Comănescu

Budapesta şi Ungaria, alea din 1990, sunt pentru mine mai mult drumul către ele. Trenul CFR cu canapele maro de muşama, lipicioase şi mirosind a un fel de lasagna de smoală. Chestia aia chimică, care te îmbia s-o mesteci când erai mic, sub formă de copertă la caietul de istorie, de-ţi luai câte una după ceafă de la învăţătoare. Zgomotul roţilor când treceau peste îmbinările dintre şine, cred că pe vremea aceea erau mai multe şuruburi şi mai puţină sudură, iar stejarul pătat cu păcură şi mâncat de anotimpuri încă se tolănea pe sub roţi mai des decât netexturatul beton. Da, zgomotul, despre care am decis la o vârstă destul de fragedă că e „Torest, tăbou”. Voi cum îi ziceţi? Dacă aveai opt ani şi te târai o zi cu trenul, torest-tăbou, torest-tăbou, seara, înainte de a adormi, aveai senzaţia că patul se leagănă în continuare în ritmul cu pricina. Ca şi atunci când te dădeai prea mult în scrânciob.

Ana-Maria Caia

Şi Moscova s-a arătat. Frumoasă nespus în Piaţa Roşie, cu furnicar de lume, amestecată cu poliţişti cu şepci impunătoare. Şi Vasili Blajenîi, colorată, veselă, îşi ridica turnurile lângă mausoleul lui Lenin (pe care nu l-am vizitat). Şi magazinul Gum, care arăta ca un muzeu pentru mine, o fetiţă venită din România. Rafturile erau pline cu tot felul de minuni. Şi prada mea a fost pe măsură: un căţel mare-mare, de pluş, cu blana lungă, şi un purcel roz şi drăguţ, de mărimea unui nou-născut. Jucării pe care le-am îndrăgit atât de mult, încât n-am îndrăznit să le fac nici o stricăciune.
Au urmat muzeul Puşkin şi uimirea mea în faţa unei pânze de-a lui Van Gogh, care mi-a provocat o pasiune durabilă pentru impresionişti şi postimpresionişti. De aici au rămas în mintea mea nişte fantome în formă de statui de marmură şi poate mumii sau sfincşi egipteni, care mă fac să tresar uneori când sunt în alte mari muzee ale lumii. Istoria zice că am fost foarte receptivă la icoanele lui Rubliov de la Galeria Tretiakov.

Vintilă Mihăilescu

„Încetişor, Vintilică, încetişor!” – se auzea tot mai pierdut bunicul meu, care luase, preventiv, toate conservele în braţe. După vreun sfert de oră, congestionat tot, tata a trecut şi de camionul din faţa convoiului, în uralele armatei române. Peste încă cinci minute, a tras pe dreapta ca să sărbătorim prima depăşire din viaţa noastră şi să ne revenim cu toţii.
În ritmul acesta, am ajuns după vreo două zile la graniţa cu Ungaria. Venise clipa cea mare. Noi, copiii, amuţiserăm de emoţie, nerăbdători să descoperim ce se află dincolo. Ne uitam în zare, peste bariera frontierei, încercând să întrevedem mai devreme acea lume care ne aştepta la orizont.

Cel de-al cincilea volum din seria Prima dată este coordonată de Bogdan Iancu, antropolog cultural și în el semnează 30 de autori:  Ana-Maria Caia, Marius Chivu, Ionuţ Codreanu, Iulian Comănescu, Alina Constantinesu, Marius Cosmeanu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Adela Greceanu, Bogdan Iancu, Vera Ion, Eugen Istodor, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Vintilă Mihăilescu, Viorel Moţoc, Victoria Pătraşcu, Matei Pleşu, Cosmin Popan, Iaromira Popovici, Antoaneta Ralian, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan Alexandru Stănescu, Jean-Lorin Sterian, Robert Şerban, Luiza Vasiliu, Nadine Vlădescu.

Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuşi să plătească şi chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne raţe ale sale, şi care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie şi ele primite, cel puţin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un aşa de dulce şi îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie.

Astfel începe Plecarea în străinătate a lui Urmuz dar, spre deosebire de eroul urmuzian care se întoarce la țărm din cauza sentimentului puternic și neînvins de tată, scriitorii invitați de Editura ART să participe la scrierea antologiei Prima mea călătorie în străinătate, volum ce va apărea spre sfârșitul acestei luni, se desprind de țărmul patriei noastre dragi, calde și plină de oameni frumoși, cum alții nu-s pe lume, și astfel ne pot oferi amintirile despre primul contact cu cea străinătate.

Prin amabilitatea Editurii ART, vă oferim azi câteva fragmente semnate de doi dintre cei 30 de scriitori care au acceptat invitația de a participa la scrierea acestei antologii: Luiza Vasiliu și Dan Lungu.

Luiza Vasiliu

Ungaria. Ne spălam pe dinţi la chiuvetele din benzinării, mergeam pe rând, în grupuri organizate, câte-o profesoară cu cinci copii, şi ni se părea că n-ar fi nici o tragedie dacă ar trebui să dormim o noapte acolo, în chiuvetele alea adânci şi foarte curate. Sau numai mie mi se părea.

Viena. Mă miram c-am reuşit să nu vomit în autocar. Eram deja pe drum de o zi şi ceva, când poliţia ne-a tras pe dreapta şi nu ne-a mai lăsat să plecăm opt ore – şoferii nu aveau actele în regulă. Dacă stăteam pe loc, n-aveam nici căldură, se înnoptase în Viena şi începuserăm să cam miorlăim. Până când au venit salvatorii. Asociaţia Prietenilor Europei de Est, nici nu ştiu cum au dat de noi. Ne-au luat pe toţi şi ne-au dus într-o sală lunguiaţă, luminată cald. Am primit câte un ceai şi un sendviş adevărat, triunghiular, împachetat în plastic. Un şendviş de milioane, care făcea cât o friptură de iepure şi-un Merlot la un loc. De-atunci n-am mai fost la Viena. Din care cauză Mozart nici nu există, iar Viena e pentru mine oraşul sendvişurilor.

Dan Lungu

Aşadar, prima mea ieşire „în afară” a avut loc după căderea dictaturii, în 1991. Eram student la Sociologie şi am fost selecţionat pentru un schimb de experienţă în Franţa, împreună cu alţi şapte-opt colegi, în cadrul unui proiect de sociologie rurală. Trebuia să mergem undeva în sud-vestul hexagonului şi să facem observaţie în gospodăriile unor mici fermieri. Ca să ajungem în acea zonă a Franţei, trebuia să schimbăm trenul la Paris. Pentru început, vestea m-a lăsat mut. Apoi am intrat într-o stare de incredibilă febrilitate, amestecată cu un scepticism sâcâitor. Eram convins că, deşi voi face demersurile, în cele din urmă se va ivi ceva neprevăzut care îmi va zădărnici plecarea. Până nu am trecut efectiv frontiera, nu am fost convins că voi reuşi să plec. Ba chiar, timp de câteva zeci de kilometri pe teritoriul Ungariei, mă aşteptam să oprească cineva trenul şi să spună: toată lumea poate merge mai departe, însă dumneata, cetăţene Dan Lungu, trebuie să te întorci. Cel puţin psihologic, acea primă ieşire semăna mai degrabă cu o fugă din ţară.

Cel de-al cincilea volum din seria Prima dată este coordonată de Bogdan Iancu, antropolog cultural și în el semnează 30 de autori:  Ana-Maria Caia, Marius Chivu, Ionuţ Codreanu, Iulian Comănescu, Alina Constantinesu, Marius Cosmeanu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Adela Greceanu, Bogdan Iancu, Vera Ion, Eugen Istodor, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Vintilă Mihăilescu, Viorel Moţoc, Victoria Pătraşcu, Matei Pleşu, Cosmin Popan, Iaromira Popovici, Antoaneta Ralian, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan Alexandru Stănescu, Jean-Lorin Sterian, Robert Şerban, Luiza Vasiliu, Nadine Vlădescu.

Marius Chivu, coordonatorul acestei antologii de amoruri la purtător, mizează în Iubire pe cifra 13. După o întâlnire cu Radu Dumitriu şi cu seria de 13 diapozitive aparţinând ciclului Love Story, realizate de pictorul Ion Dumitriu în 1972, Marius Chivu invită 13 scriitori să scrie câte o poveste de iubire (Cornel Mimi Brănescu, Gianina Cărbunariu, Andrei Codrescu, Radu Cosaşu, Matei Florian, Hanno Höffer, Radu Paraschivescu, Răzvan Petrescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Alex. Leo Şerban, Cătălin Ştefănescu şi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră,  chiar Marius Chivu), rezultând antologia de faţă în care fiecare dintre scriitorii invitaţi reuşeşte să ne dea câte un ghiont.

Nu aş dori să mă refer la scriitorii deja consacraţi dar totuşi nu mă pot abţine să nu citez dintr-O rugă, a lui Radu Cosaşu:

“hai să-ţi cumpăr pantofi,
sau un balansoar de pe strada Sfântul Ion,
sau covrigi, sau un troleibuz personal,
sau o cutie cu săpunuri de baie, ştiu că-ţi place să faci baie ore întregi,
sau o scară interioară cu care să urci în interiorul tău, te rog,
Îţi cumpăr un calambur, un banc cu iepuraşi, ţi-l povestesc rar, ca să-l înţelegi, ţi-l explic de două ori,
(…)
Îţi dau toată colecţia mea de ştiri demente,
Îţi dăruiesc lista tuturor telefoanelor mele feminine din urmă cu un deceniu, la care ştiu că râvneşti,
Îţi dau ce vrei,
NUMAI NU INSISTA să-ţi cumpăr….”

Pentru mine, marea surpriză o reprezintă coordonatorul însuşi, Marius Chivu, a cărui Idilă pentru mersul cu spatele reprezintă încă un motiv ca cifra 13 să vă aducă bucurie atunci când mizaţi pe Iubire.

Iubire 13, Editura Art, 2010, cu seria de diapozitive Love Story de Ion Dumitriu, ediţie bilingvă româno-engleză, traducere în engleză de Alexandra Coliban.