Îi mulțumesc domnului Radu Cosașu pentru amabilitatea de a răspunde unor jocuri și obsesii literar-culinare personale. De asemenea, revistei Dilema veche pentru permisiunea de a publica articolul domnului Radu Cosașu pe thechronicle.ro. Acesta a apărut în Dilema veche, nr. 328, 27 mai – 2 iunie 2010.

20 mai. Vă rog să mă ajutaţi în a rezolva următoarea problemă. Colegul meu Marius Chivu a primit pe Internet acest mesaj din partea unui cititor care semna Cătălin Stănescu:
„Domnule Chivu, nu aş dori să-l întreb pe domnul Cosaşu despre extremism, ci despre lucruri simple. De cînd m-am ciocnit în volumul Logica din ciclul Supravieţuiri, am tot căutat să aflu, în afară de identitatea eroilor, reţeta de «şalău bonne femme». Îi puteţi transmite să ne spună / scrie pentru cititorii The Chronicle, reţeta? Cum arată această minunăţie? Ce gust are?

Vă rog să-i transmiteţi că: 1) Nu am aflat reţeta nici de la Bucătăria pentru toţi, nici pe Google; 2) am trimis un sms cu această întrebare (ştiţi careva reţeta de şalău bonne femme?) în timpul unui meci Rapid-Steaua, transmis anul trecut pe Antena 1, întrebare care a curs pe scroll între «m… e Dinamo, hai Timişoara» şi tot nu am primit vreun răspuns. Am trimis sms-ul cu această întrebare la mijlocul primei reprize. Cînd am trimis-o încă o dată în repriza a doua am fost cenzurat, nu a mai apărut pe scroll, probabil pentru indecenţă – vă recomand şi dvs., domnule Chivu, acelaşi experiment: încercaţi să trimiteţi în timpul unui meci de fotbal un sms de susţinere de genul: «Hai, Villon, omoră-i pe toţi, ia-le banii!». Nu va apărea.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să-i transmiteţi domnului Cosaşu omagiile mele. O seară bună vă doresc.“

E mai mult de o lună de cînd Marius Chivu mi-a înmînat acest mesaj, unic în existenţa şi practica mea de nuvelist. Am căutat în cîteva cărţi de bucate, începînd cu Sanda Marin, şi nu am dat peste reţeta acestui şalău bonne femme pe care nu am fantazat cînd l-am evocat în autoficţiunile mele (aşa le zice acum, deşi mi se pare ifosativ). Am mîncat şalău bonne femme chiar sub regimul ilegitim şi criminal la Capşa (de două ori) şi la Athénée Palace (o dată). M-am gîndit de altfel să mă duc la bucătăriile acestor distinse restaurante şi să întreb cum se prepară, dacă se mai prepară. M-a luat o timiditate mare şi urîcioasă, să nu fiu socotit oarecum nebun şi poftit afară; sau, mai logic, să mă aşez la masă, să comand şi după aceea, din vorbă-n vorbă cu chelnerul, să aflu ce s-a pus în mîncare; ar fi fost şi mai riscant, puteam să fiu bănuit că sînt în anchetă de la oficiul consumatorului, o calitate mai suspectă decît aceea de a fi nebun.

Vă rog să mă înţelegeţi: sînt în fond un caragialean care se complică enorm în restaurante, plus că din cauza unei educaţii rigide – pe care nu vreau s-o numesc – am rămas, şi nu mă pot dezbăra oricît o socotesc de încuiată, cu un împovărător respect faţă de orice cititor. Cu atît mai mult faţă de unul ca acesta, dotat cu un humor viguros, după cum reiese din ideea „indecentă“ de a căuta o reţetă de şalău bonne femme printre sms-urile meciurilor de fotbal. Nu-i o glumă de fiecare zi. Ca atare, mă veţi uşura de o remuşcare faţă de acest domn dacă îmi veţi găsi – prin serviciile dvs. de documentare – reţeta şalăului bonne femme şi mi-o veţi transmite la redacţie. A face o reducere la remuşcări cred că se înscrie natural între austerităţile impuse de criza economică.
Vă mulţumesc dacă mi-aţi citit rugămintea fără să ridicaţi din umeri.

Are nevoie Dilema veche de mecanisme de marketing?

Are nevoie Dilema veche de mecanisme de marketing ludice? (reformulez şi manipulez problema pentru a o aduce pe un teritoriu familiar). POATE.

(Aceasta este o primă versiune de final de articol. Nu invocă argumente, nu încearcă să manipuleze cititorii, este un final onest şi dilematic, prin care autorul votează scurt, scurt, stimabile!, şi iese din scenă, lăsîndu’şi cititorii ori să aplaude cuprinşi de delir, ori să înjure).

Sînt pentru o promovare ludică, să fim clari!

Mi’ar plăcea să se găsească un Gog autohton care să’mi propună să promovez Dilema veche într’o manieră cît mai ludică (jocul presupune participanţi, reguli şi cîştigători) şi fără să îl intereseze (în afară de facturi şi de măsurătorile post-campanie) ideile. De ce ludică? Pentru că nu reuşesc să’mi imaginez oamenii inteligenţi ca pe nişte fiinţe ursuze, posace, circumspecte în faţa zîmbetului. Un ludic care să nu submineze personalitatea brand’ului, ci care care să o potenţeze. De exemplu, dar vă rog să luaţi acest exemplu doar ca pe un exerciţiu ludic, Dilema să se vîndă la pachet cu umbrele pastelate, dar a căror ţesătură să conţină găuri: o invitaţie de a te proteja, dar şi de a retrăi nepăsarea tinereţii. Sau o asociere Dilema Veche – Loteria Română prin care să se scoată un tiraj de lozuri culturale, cu un slogan de campanie Un coup de dés jamais n’abolira le hazard?

Pentru a reveni la problema care mă frămîntă şi care mi se pare a fi de fapt esenţa: ieri, pentru dilematicii care vă iubesc şi fără mecanisme de marketing, dependenţii de brand, şi care nu v’au găsit la kioskuri, ar fi trebuit să fiţi cu numărul de ieri deja on line. Bănuiesc că mai puţin de 10% din iubitorii dileme au putut să intre în posesia Dilemei vechi. Detalii…

Rezumat:

1. Am ridicat o problemă
2. Am făcut o pledoarie pentru un marketing inteligent. Acest lucru nu are, la o primă citire, nici o legătură cu faptele întîmplate. Am oferit cîteva soluţii care, la o primă citire, pot părea hazardate. Umbrele şi lozuri? De ce nu Prima casă oferită de Dilema veche?
3. Abia în ultimul paragraf, aparent fără nici un fel de legătură cu punctul 2, am oferit o posibilă rezolvare la problema ridicată în primele rînduri.