Posts Tagged 'demisie'

După 3 ani de corporație am ajuns la psihiatrie

Am lucrat aproape 3 ani la una dintre cele mai mari corporații din lume, firmă de consultanță, și, pentru că nu am de gând să mă mai întorc la pretinsul lor professional network, vreau să mă folosesc de această experiență pentru

Pentru a pune odată capăt culturii române

Într-o tăcere funestă, am urmărit carnavalul ICR ca un Hannibal Lecter prins în cuşcă. Un întreg aparat al managementului cultural naţional şi internaţional, de o parte, şi politic, de cealaltă, trăgeau aprig de o sfoară numită cultura română. Demn de