Premiul acestui concurs: George Ritzer, Globalizarea nimicului.

Reguli de participare:
Intră pe contul tău de pe thechronicle.ro şi împărtăşeşte-ne aici imaginaţia ta. Criterii de evaluare? Expresia îngrijită şi plăcerea de a ne/vă surprinde.

Termeni şi condiţii:
Concursul „Cuvântul îţi aduce cartea” reprezintă fructul parteneriatului dintre thechronicle.ro şi Librăriile Humanitas. A XXVII-a ediţie a concursului, având drept premiu cartea Globalizarea nimicului, se va desfăşura în perioada 29 septembrie – 6 octombrie.

ps: vă rugăm să nu lăsați totul pe ultima sută de metri. Sunt ultimele ore ale concursului Face a book, organizat de Librăriile Humanitas. Ultimele corecturi, vă rugăm!

N-am râs niciodată, în schimb am avut noroc. Deh, nu le poţi avea pe toate!
E important să ai noroc. Am fost norocos de mic – uite, de exemplu, abia acum, la maturitate, când am împlinit 30 de ani, îmi pierd ultimele fire de păr de pe cap.
De asta mi-am amintit când m-am trezit gol în faţa unei tarabe din centrul vechi la care vindeau 2 ochi imens căscaţi către clientul care, se pare, eram. Spectrul ruşinii m-a traversat: să-şi fi dat careva seama că de cotaţiile iridiului nu mai ştiu nimic de când cu incidentul acela delicat cu lăptuci de import-export şi s-ar fi destrămat pe loc toată imaginea pe care mi-o construisem. Între mine şi Privire era o hârtie (A4, îndoită perfect pe mediana laturii mari) pe care scria „bananas”. M-am agăţat de asta, dar n-a ţinut şi hârtia a cedat. Sunt un tip care reacţionează bine la stres şi dezechilibre – m-am hotărât să fac conversaţie, ca şi când iridiul era în continuare ocupaţia mea de căpătâi. Am întrebat perechea de ochi ce rost mai are în ziua de azi să vinzi banane. Mi-a răspuns „I guess we keep goin’ through it because, uh, most of us need the eggs.” Corect! Norocul se ţinea scai de mine în ziua aia, mai rău ca engleza. Cred că era „happy hour” pentru că-n jurul meu se strânseseră toţi cei care, altfel, ar fi sărbătorit criza financiară privind în gol la celelate tarabe. Ultima dată când mai multe persoane m-au înconjurat a fost când aveam vreo 16 (?) ani. Eram la zilele Craiovei, în centrul oraşului şi Direcţia 5 zicea ceva de un înger. Mai mulţi cunoscuţi au venit în jurul meu, m-au ridicat pe braţe şi m-au aruncat în sus de tot, după care au plecat. Am înţeles rapid că mulţimea îşi dăduse seama că sunt bugetar (cum?) şi urma să mă linşeze pentru sporul acela de zâmbet. Bugetarul este kriptonita respectului pentru cei care adorm gândindu-se la iridiu. „Take the money and run!” (ochii ochii aveau o mână şi cu ea îmi întindeau pumn de bancnote). Ceea ce am şi făcut. Nu înainte de a cumpăra un kil de curmale foarte scumpe. Oricum nu aveam unde ţine banii ăia.

Adevăratul test de maturitate nu e vârsta unei persoane, ci reacţia pe care o are când se trezeşte din somn într-o zonă centrală numai în pantaloni scurţi

Provocarea noastră: Cum aţi reacţiona dacă v-aţi trezi din somn într-o zonă centrală îmbrăcat/ă sumar?

Reguli de participare:
Intră pe contul tău de pe thechronicle.ro şi împărtăşeşte-ne aici imaginaţia ta. Criterii de evaluare? Expresia îngrijită şi plăcerea de a ne/vă surprinde.

Termeni şi condiţii:
Concursul „Cuvântul îţi aduce cartea” reprezintă fructul parteneriatului dintre thechronicle.ro şi Librăriile Humanitas. A XXVI-a ediţie a concursului, având drept premiu cartea Apărarea invocă nebunia, se va desfăşura în perioada 14  – 21 septembrie.

Iată spotul scris de Adria:

Femeia părea că reușise până atunci să țină timpul în lesă dar timpul crescuse, devenise din ce în ce mai puternic… Lupta din greu cu el și uneori, când stătea ghemuită în colțul canapelei, privind în gol, lucrul acesta se vedea. Șuvițele i se arătau albe, trudite de viață și ochii, secătuiți de lumină, nu mai așteptau nimic. Șerpi vineții i se încolăceau pe mâinile uscate, care mai păstrau o umbră din eleganța de odinioară și zâmbetul se frângea într-un rictus apatic când privea pe fereastră. Aceeași dimineață, aceeași seară, aceeași noapte…Totul era la fel. Trecători grăbiți se vânturau încolo și-ncoace, ca frunzele toamnei și ea îi privea ca pe o specie nouă de furnici. Cineva o închisese înăuntrul ei și uitase cheile. Apoi ea uitase, pe rând, iubirea, dragostea, prietenia, bucuria…viața. Și viata o uitase pe ea.
Ar fi putut să se complacă și să exulte în tristețea ei, dar uitase ce e aceea tristețe. Nu mai simțea nimic, doar niște furnicături în locul în care presupunea că, odinioară, existase sufletul. Sufletul pe care îl pierduse atunci când îi îndepărtase pe toți, rând pe rând, de teamă să nu-i vadă fața boțită de boală, gura strâmbată de bube urâte, monstruos de urâte. Căci cu bubele astea nu putea fi sigură – îi apăreau când era mai plină de viață, când se alinta în oglindă, crezându-se frumoasă, îi apăreau în colțurile gurii, amintindu-i că viața nu e niciodată ceea ce pare.
Cu timpul învăță să se accepte și așa. Doar pe ceilalți nu-i lăsă să îi vadă chipul. Căpătase o voluptate diabolică atunci când se privea, convinsă fiind că era tulburator de frumoasă și că avea, cu siguranță, un destin remarcabil. Pe stradă purta o pălărie neagră cu boruri largi și un voal negru îi acoperea fața. Oamenii întorceau capul după ea, încercând să ghicească ce vedetă de cinema se ascunde astfel.
Ah, acea zi părea să fie una obișnuită, nimeni nu se aștepta ca furtuna să izbucnească din senin. Dar vântul era hotărât să dezvăluie orice mister în ziua aceea. Nimic nu i-ar fi putut sta în cale, nici măcar pălăria cu voal negru!
Femeia își acoperi fața cu mâinile, cu un țipăt înfiorător…Se simțea goală pe stradă, biciuită de mii de priviri…Căzută în genunchi, își strângea în palme taina…dar bubele se încăpățânau să-și scoată capul bulbucat printre degetele răsfirate.
Deodată se simți apucată de mână.Un tânăr o privea zâmbind, cu o cutie albă în mână.
- Antiherpetic! îi șopti. Acționează nu numai asupra pielii, ci și dincolo de ea…
Numai ea putea să știe cât de departe era acest dincolo, pentru că, într-adevăr, după câteva minute privi în jur și nu-i veni să creadă: copacii înfloriseră!!

Face a book: cărțile îți dau idei. Ideile le poți folosi cum dorești, în interes propriu sau, recomandarea noastră!, pentru binele tuturor, te poți uita la ele cum aleargă prin iarbă în parc, sau le poți arunca un covrigel și te vor urma, dând din coadă, cu ochii lor umezi peste tot. Aruncă-le o recenzie și îți pot aduce din valurile inspirației foarte multe premii. Mai multe amănunte aici.

După acest moment publicitar, să continuăm cu un altul: vă invităm să scrieți un spot pentru promovarea unui produs antiherpetic. Autorul celui mai surprinzător scenariu va fi răsplătit cu nimicitorul roman Și atunci ne-au terminat, de Joshua Ferris.

Reguli de participare:
Intră pe contul tău de pe thechronicle.ro, adună-ţi cuvintele şi apoi eliberează-le la rubrica de comentarii a postului de faţă. Criterii de evaluare? Expresia îngrijită, imaginaţia şi plăcerea de a ne/vă surprinde.

Termeni şi condiţii:
Concursul „Cuvântul îţi aduce cartea” reprezintă fructul parteneriatului dintre thechronicle.ro şi Librăriile Humanitas. A XXV-a ediţie a concursului, având drept premiu cartea Și atunci ne-au terminat, se va desfăşura în perioada 25 august – 1 septembrie.

Privirea Desculţă

O mie de ani de poezie vă dorim!

Oo, crudă absență
Pe al tău umăr îmi scutur tinerețea,
Pe al tău braț îmi port tăcerea
Și pe alocuri îmi scutur
Indiferența
Ca o țigară nesătulă de preaplin
Și nestinsă de liniște.

Absența…
Aproape de nesfârșit
Și colorată de idealism,
Își flutură genele roase de vreme,
Își înclină semeția
Și rostește :
“Mi-e dor!”

(Îi deschideţi uşa? Îi oferiţi o floare şi prioritate la urcarea în mijloacele de transport în comun? Îi puneţi un tacâm la masă?)

Autorul celui mai surprinzător răspuns va fi răsplătit cu O mie de cocori, de Yasunari Kawabata.

Reguli de participare:
Intră pe contul tău de pe thechronicle.ro, adună-ţi cuvintele şi apoi eliberează-le la rubrica de comentarii a postului de faţă. Criterii de evaluare? Expresia îngrijită, imaginaţia şi plăcerea de a ne/vă surprinde.

Termeni şi condiţii:
Concursul „Cuvântul îţi aduce cartea” reprezintă fructul parteneriatului dintre thechronicle.ro şi Librăriile Humanitas. A XXIV-a ediţie a concursului, având drept premiu cartea O mie de cocori, se va desfăşura în perioada 2 – 9 august.

Pe de altă parte, istoria recentă a recuperării unui act fondator petrecut cu peste 100 de ani în urmă de multe dintre întreprinderile româneşti de azi reprezintă, deseori, un act abuziv şi profanator. Tu al cui eşti?, modalitatea de rânduire în lumea satului, a fost ridicată cu încrâncenare din colbul istoriei de către producătorii români de bunuri şi produse de orice fel aspirând la respectabilitate. Ştaif und Glamour über alles!

Când vorbim de nemţi, se schimbă situaţia. Opel aniversează 111 ani dedicaţi construcţiei de automobile nu doar prin muncă şi împliniri măreţe, care nu sunt doar un slogan, ci şi printr-un album, o prezentare a evenimentelor importante din istoria companiei, care ne poartă prin toţi aceşti ani plini de geniu tehnic şi tenacitate, dedicaţi unui proiect.

Primul om s-a numit Adam,  Adam Opel, cel care începe prin a fabrica maşini de cusut – şi ele tot un vehicul, dar doar al hainelor, trecem prin cele mai importante inovaţii Opel de-a lungul timpului, chipuri şi atitudini din alte vremuri sunt surprinse în fotografiile şi reclamele din epocă, performanţele.

Oferim acest exemplar, pe care nu îl puteţi găsi în librării, cititorului care va răspunde corect la următoarea întrebare:

Ce inventator român lucrează ca inginer la fabrica Opel din Rüsselsheim înaintea Primului Război Mondial?

Istoria Opel -111 ani de automobile, Opel Southeast Europe LLC. Romania, concept & design © 2010 Anagrama, pentru prezenta ediţie.

Autorul celei mai credibile „relatări” va fi răsplătit cu Memoriile războinicului Kumagai, de Donald Richie.

Reguli de participare:
Intră pe contul tău de pe thechronicle.ro (dacă încă nu ai unul, e timpul să îți faci), joacă-te cu propria-ţi imaginaţie şi transcrie-ţi visul aici.
Criterii de evaluare? Imaginaţia şi plăcerea de a ne/vă surprinde.

Termeni şi condiţii:
Concursul „Cuvântul îţi aduce cartea”, rezultatul parteneriatului dintre thechronicle.ro şi Librăriile Humanitas, se va desfăşura timp de (cel puţin) un an în fiecare săptămână. Dacă nu aţi câştigat într-o săptămână, puteţi să vă încercaţi şansele în celelalte ediţii. A XXIII-a ediţie a concursului, având drept premiu cartea Memoriile războinicului Kumagai, se va desfăşura în perioada 9 – 16 iunie. La acest concurs pot participa toţi iubitorii de literatură, indiferent de naţionalitate, ţară, preferinţe politice sau culinare.

…a mers, alături de câţiva dintre noi, cu un camion până la o fermă aflată la câţiva kilometri de Tassajara, la cule de fructe, Ne străduiam cu toţii să fim buni învăţăcei zen – munceam din greu, culegeam fructele, umpleam lăzile. Ne-am dat seama cât de serioşi deveniserăm doar când Suzuki Roshi….

Iar Mircea Tara, câștigătorul concursului thechronicle.ro și a cărții Zen aici şi acum, Învăţăturile lui Shunryu Suzuki, continuă:

…a tras un pârț, iar noi ne-am uitat la el cu dispreț, ca apoi să ne dăm imediat seama cât de ridicoli deveniserăm și să izbucnim toți trei în râs. Suzuki, Yamahara și cu mine.
Cele câteva zile de cules fructe, monotone, lungi ca balele lăsate de o vacă leșinată, ne-au acoperit cu un strat gros de nisip umed, greoi, ca cel pe plaja de la Okinawa, însă lipsit de râsetele și veselia din acea zonă, și ne-au făcut să uităm complet de cum eram înainte. De cum eram când l-am întâlnit prima oară pe Suzuki – deciși să învățăm tot ce putem și să facem tot ce ne stă în putință să ajungem maeștri Zen, dar nelipsindu-ne zâmbetul de pe buze, glumele de pe vârful limbi și jocurile din minte.

Ne-am oprit curând din râs, supraveghetorul se uita insistent la noi, privirea lui având strălucirea și malițiozitatea unei katana în mâna unui gaijin.
- Oare maeștrii Zen trag pârțuri? mă întrebă în șoaptă Yamahara.
- O să aflăm când o să ajungem noi înșine maeștri, i-am spus pe un ton serios, amintindu-i ca o mustrare scopul nostru. Mustrare, de altfel, fără motiv.
- Eu am să trag pârțuri și când am să fiu maestru, spuse Suzuki, înăbușindu-și un hohot de râs.

Nu se schimbase deloc de când l-am întâlnit pe camion. Aceiași ochi calmi, pătrunzători, aceleași glume proaste care, dacă ar fi auzite de vreun supraveghetor, l-ar fi costat mult mai mult decât limba. Dar, probabil, asta înseamnă să fii maestru Zen. Să fii împăcat cu tine însuți, să nu ai nimic de ascuns, să spui ce crezi, când vrei și unde vrei. Să ai stăpânire de tine și să înțelegi viața.
Poate.
Am continuat să culegem fructe, din când în când, simțind în aer un miros lânced de mâncare stricată și prelucrată. Suzuki chicotea. Dar mie nu mi se mai părea o glumă atât de bună.

Mircea, te rugăm să ne trimiți pe adresa catalin.stanescu@mediapozitiv.com coordonatele poștale pentru a-ți putea trimite premiul.
Isabel și Andreea, vă mulțumim foarte mult pentru gândurile sprințare și vă mai așteptăm.

ps: Bradoo, am râs în hohote și vă mulțumim pentru spiritul ludic. Din păcate, premiul fusese deja acordat.