E târgul echitabil pe care Festivalul Fringe din Edinburgh îl face în fiecare an. Da, vorbim de cel mai mare festival de artă din lume. Povestea lui, începută în 1947, odată cu prima ediţie a Festivalului Internaţional din Edinburgh, aminteşte de bravii organizatori care au visat atunci să reunească Europa post-belică prin cultură.

Au fost credibili, din moment ce, la faţa locului, pe lângă invitaţii oficiali au aparut, neanunţate, 8 companii de teatru din Scoţia şi Marea Britanie, care au insistat să îşi facă loc în faţa mulţimii prezente şi a presei. Şi-au organizat performance-ul pe loc, iar îndrăzneala şi efortul benevol al artiştilor au dat roade.

De atunci au trecut 63 de ediţii de Fringe, de libertate şi autopromovare. În 2009 se anunţă 18.901 evenimente artistice sub aceeaşi pălărie cu bor lat a festivalului. Participă artisti din 60 de ţări, de la Albania la Zimbabwe.

Conceptul de “fringe” e atractiv pentru artiştii care încearcă să îşi construiască o identitate şi cărora le lipseşte contextul favorabil. Efortul şi investiţia financiară de a se prezenta cu un performance itinerant trec repede la gândul că restul “reţelei” este perfect acoperit. Locaţiile, promovarea în media şi alte amănunte de management cultural, care, de obicei, panicheaza un artist. Rămâne timp, minte şi mână liberă pentru proiect.

Cu backgroundul asta am ajuns la primul meu “fringe”, Festivalul Watumi de la Braşov.

Am regăsit un Braşov teribil de potrivit pentru un astfel de concept, nevalorificat, din păcate. Expoziţia de fotografie ne-a ţintuit într-o galerie luxoasă de lângă Biserica Neagră, într-o linişte mormântală, spartă, din când în când, de temerari, acea categorie de oameni care ştiu să negocieze liniştea grea din spaţiile expoziţionale. Situaţie acceptabilă pentru un eveniment izolat într-un oraş ocupat numai cu ordinea cotidiană. Nu într-un Braşov care a chemat 400 de artişti din toata România. Închizându-i apoi în spaţii reci şi disparate, nesemnalizate, uitaţi pe drumuri nevizitate, ţinându-le, pentru a câta oară, discursul descumpănitor despre destinul mohorât al creatorului.

Filosofia “fringe” înseamnă timp boem petrecut util pe o platformă generoasă de promovare. Înseamnă ocazia de a fi spontan într-un cadru organizat, de a fura reacţia onestă o publicului, de a ieşi alergând din turnul sociopat de fildeş pentru un urlet din toţi plamânii în Piaţa Sfatului. Cu aprobare şi suport, desigur.

Chiar, ce caută “Expo dans UN ARBRE” ( Zoe Pigot Mc Pherson, Franţa) într-o… galerie?

corespondenţă specială din Braşov

Când vezi într-o prezentare a unui festival „400 de artişti” te aştepţi la ceva grandios. Pe de altă parte, cunoscând bine Braşovul, (fiind oraşul meu natal) m-am întrebat unde se vor înghesui atâtea expoziţii, spectacole, workshopuri şi alte evenimente. Ei bine, oraşul a crescut şi Watumi Festival & Fringe (WFF) arată asta foarte bine: locuri neexploatate artistic (galerii comerciale, alei, străzi, piaţete) au căpătat viaţă încă din prima zi a festivalului.

Auzeam astăzi la ştirile locale că festivalul a început cu „o paradă grandioasă”. Să nu exagerăm… A fost o paradă reuşită, exploda de bucuria şi zâmbetele tinerilor artişti, dar maşinile de epocă erau cam… contemporane, dacă socotim cele câteva Trabanturi, un Land Rover Defender, o Dacia 1100 şi altele, mai pe la coadă.

Într-o caleaşcă splendidă au apărut amfitrionii festivalului – vezi foto – care s-au îndreptat mai apoi către centrul Pieţei Sfatului. Parada a continuat către Stadionul Olimpia, chiar sub Tâmpa, unde a şi avut loc un concert aseară. La ceas de înserare, artişti vizuali înarmaţi cu tuburi de vopsea îşi desenau alegoriile graffiti pe sub Tâmpa, pe panouri lipite de zidul ce apăra cândva Cetatea. Zeci de turişti străini zâmbesc, stau pe terase şi prin cafenele, se plimbă relaxaţi, fac fotografii. E bine. E firesc.

Sunt atâtea evenimente încât nici nu ştii unde să te duci: expoziţii foto & pictură, teatre, concerte, workshopuri şi multe altele.

Esenţial mi se pare un lucru: WFF demonstrează că atât arta tânără cât şi un oraş vechi de aproape 800 de ani sunt la fel de vii şi vibrează în acelaşi fel.

Vedeţi aici cine participă la WFF. Dintre autorii thechronicle.ro participă Iulia Stoian cu o expoziţie foto – în cadrul grupului imvision – şi un workshop de fotografie.

Toţi sunt tineri: merită încurajări şi aplauze.