Posts Tagged 'artă'

Mind Porn: „Cineva mi-a povestit de curând că plimbându-se pe malul Senei, într-o seară, s-a minunat de numărul mare de pisici care se tot jucau pe acolo. N-a trecut prea mult timp şi a aflat că erau şobolani.”

Cu dezamăgirea ultimilor patru ani pe umeri, am fugit şi am căutat izolarea, nu înainte de a sări peste un zid (dar asta, după cum se spune, e o altă poveste). Nu-i vorba de nici o insulă pustie, n-am crezut

Ce va fi fost: arta, iubirea şi politica în anii 1980

Expoziţia This Will Have Been: Art, Love & Politics in the 1980s acoperă perioada anilor 1979 – 1992, în timpul căreia sfera politică era dominată de Ronald Reagan şi Margaret Thatcher, scena muzicală era invadată de curentul punk şi de

Întoarceri

Motto: “viaţa e mai mult decât Bucureşti” (discuţie neserioasă şi cvasi-utopică între Iulian Tănase, Cătălin Stănescu şi subsemnatul) corespondenţă specială din Braşov Când vezi într-o prezentare a unui festival „400 de artişti” te aştepţi la ceva grandios. Pe de altă

Arta şi fotbalul

În 2002, cînd imi deschideam galeria de artă contemporană, lucrurile erau simple: nimeni nu gusta arta actuală, ideea despre artă a colecționarului autohton putînd fi rezumată astfel:  un pic de natură în casă agățată pe perete,  natură moartă de preferinţă,