Nu sunt un “environmentalist” convins, habotnic. Nu mi-am poziţionat atitudinea faţă de activişti, mai ales că metodele lor, în faţa indiferenţei, sunt uneori brutale, şocante. Dar m-au ajuns şi pe mine câteva semnale îngrijorătoare, chiar tulburătoare, referitoare la felul în care ne batem joc de mediu, de ziua de mâine. Ca român, deci locuitor al unei ţări în care majoritatea nu vede nicio diferenţă între iarbă şi coşul de gunoi, sunt îngrijorat o dată în plus. Un raport recent (a fost dat ieri publicității) arată că schimbările climaterice provoacă aproximativ 300.000 de morți anual.

Kofi Annan, fostul secretar general ONU și actual președinte al Global Humanitarian Forum – care a și redactat raportul – arată că schimbările climatice au ajuns risc de securitate. E greu să legi aruncatul petului în pădure de dispariția balenelor sau a urșilor polari. E și mai greu să legi un comportament negativ, tolerat, de topirea ghețarilor, a calotelor polare, sau de încălzirea globală.

Am văzut de curând o capodoperă a jurnalismului documentar: Planet Earth. O producție BBC în care vocea gravă a lui Attenborough punctează comentariul cu accente tragice, atrăgându-ți atenția asupra speciilor pe care s-ar putea să le vezi pentru ultima dată. Acum, la televizor.

300.000 de morți anual e o cifră. Un oraș mare din România dispare în fiecare an. Din documentarul lui Al Gore afli că omul, prin comportamentul casnic, este responsabil pentru 1/3 din cauzele producerii încălzirii globale.

Nu putem să ne urcăm pe biciclete sau să ne schimbăm mașinile de spălat peste noapte. Dar putem să mai schimbăm/stingem un bec, să mai mergem pe jos, să nu ne mai spălăm mașinile-n stradă sau în râu, să nu mai aruncăm fierătănii și plastic în pădure.

Și să spunem tuturor că e bine să facem asta. Azi, când vorbim de silent crisis. Moartea prin indiferență.