Unii îi spun „pierdere de vreme”. Alţii spun că, de fapt, visezi cu ochii deschişi. Unii te concediază când faci asta. Alţii te îmbie, fă mai des asta, pentru că te ajută să fii mai creativ şi mai inteligent. Dacă ai fost concediat pentru că ai visat cu ochii deschişi, înseamnă că lucrezi la McDonald’s sau la altă cantină de copii; dacă ai fost promovat pentru că obişnuieşti să te uiţi în gol, înseamnă că ai editoriale la The Chronicle sau The New Yorker. Jonah Lehrer a scris, deci, despre virtuţile visării cu ochii deschişi, o activitate, cum atlfel, eminamente umană. În studiul său, aflăm, psihologii de la Harvard au dedus că „uităm de noi” în proporţie de 47% din timpul în care mintea noastră este trează. Că singurul moment în care nu visăm cu ochii deschişi este atunci când facem dragoste. Măcar atât, se repede să articuleze Jonah Lehrer. Eu nu m-aş arunca, aş mai reflecta puţin.

Chiar aşa: trăind într-o cultură obsedată de eficacitate (muncă, muncă, muncă, haideţi, să sărim cu profiturile, să încheiem anul cu trei miliarde de ani lumină de profit, să nu stăm nici o clipă, transpiraţi, nenorociţilor, că primiţi nişte bancnote virtuale, nu lăsaţi concurenţa să ne ia gâtul, să nu dispărem, ne e interzis să dispărem) suntem aspru judecaţi pentru o asemenea „inutilitate”. Psihologii nu se lasă, şi vor să ne convingă că visul cu ochii deschişi este un instrument cognitiv esenţial, o fântână a intelectului, care îşi face simţită prezenţa atunci când realitatea în care trăim nu mai este suficientă. Cei care se folosesc predominant de acest instrument sunt înclinaţi înspre generarea de idei noi.

Lucru cu care sunt în deplin acord. Obişnuiesc să dau viaţă. Despre ultima mea idee am vorbit cu un informatician, care să mă ajute să o pun în practică; după expunere, mi-a spus, bă, tu eşti prost, vrei să simulezi activitatea creierului uman?! Vă puteţi imagina, dragi cititori, chiar şi trunchiat, la ce lucru extraordinar, zic eu, m-am putut gândi? Dacă evoluţia creierului şi a tehnologiei va fi de-ajuns, poate veţi avea norocul să vedeţi această idee cu ochii voştri deschişi, mereu visători. Până una-alta, mi-am făcut datoria de generator de idei. Şi, ca să vedeţi ce repede ne fuge mintea, în timp ce scriu acest articol, mă gândesc la orele pierdute din viaţă, concentrându-mă la ceva.

foto: detaliu din coperta unei cărţi de Kafka, publicată la Penguin; parcă era Procesul

Comentarii

comentarii