În articolul De ce oamenii deştepţi sunt proşti, de Jonah Lehrer, publicat în The New Yorker, aflăm că încă ne putem face de râs după ce am isprăvit o Fiinţă şi timp sau o Summa Theologica. Se începe cu o problemă aşa-zis simplă de aritmetică: o bâtă şi o minge costă 1 dolar şi 10 de cenţi. Bâta costă cu 1 dolar mai mult decât mingea. Cât costă mingea? Marea majoritate va calcula că mingea costă 10 cenţi (când răspunsul corect e 5 cenţi pentru minge şi 1 dolar şi cinci cenţi pentru bâtă). Viaţa merge mai departe.

În timp ce, vreme de secole, filosofi, economişti şi sociologi au presupus că fiinţele umane sunt agenţi raţionali, Daniel Kahneman, profesor de psihologie la Princeton şi laureat al premiului Nobel, împreună cu partenerul său de cercetare Amos Tversky, a demonstrat, prin banale experimente, că nu suntem pe atât de raţionali pe cât ne-ar plăcea să credem.

Când oamenii sunt puşi în faţa unor situaţii oarecare, deciziile lor sunt dependente de o serie lungă de scurtături mentale, care nu reprezintă o metodă rapidă de a face calcule precise, ci o metodă de a trece peste întreg calculul matematic, în cazul de faţă. Întrebaţi de preţul mingii şi al bâtei, ignorăm calculele aritmetice şi dăm un răspuns care necesită un efort mental cât se poate de redus. Într-un studiu din Journal of Personality and Social Psychology, citat în articol de Jonah Lehrer, Richard West sugerează că oamenii mai inteligenţi sunt mai vulnerabili la astfel de erori de gândire.

Pentru modul în care studiul a fost aplicat pe subiecţi, lecturaţi în continuare articolul din The New Yorker.

Comentarii

comentarii