La două decenii după Istorie, şi povestea dintre noi sfârşeşte

tumblr_mls3leJR5S1sncgp7o1_1280Carlos Lozada a scris un articol semi-enciclopedic pentru The Washington Post, intitulat atotcuprinzător The End of Everything. Deşi verdictul pe care îl dă e ireversibil, irecuperabil, ireparabil ş.a., m-am bucurat: scoate spume de cât de bine e scris. La dracu’, totul e formă şi stil. Se pare că primul trimestru al anului a fost concluzionat de Moises Naim, odată cu apariţia volumului The End of Power. Puteţi să vă daţi deminia din „funcţia” de patron. Dar asta nu a fost de-ajuns: al doilea trimestru a debutat cu The End of Sex de Donna Freitas. Îl practicaţi fără să ştiţi că s-a ales praful de el. Anul trecut nu a fost deloc mai optimist; au apărut în lanţ The End of Money, de David Wolman, The End of Illness, de David Agus, The End of Men, de Hanna Rosin (cum altfel?!) şi The End of War, de John Horgan.

Asta-i, au dispărut până şi lucrurile pe care le doream dispărute! De fiecare dată când citim sau auzim cuvântul sfârşit parcă ne trezim, dintr-o dată, la viaţă. Aşa cum adevăr grăieşte Lozada, sfârşitul te face să fii curios de ceea ce (mai) urmează, nu neapărat de situaţia, starea, lucrul care tocmai şi-a luat rămas bun mişeleşte. Job-urile, ideologiile, telefoanele noastre – toate moarte, încheiate, depăşite, uzate. Care-i noua tehnologie, şi mai repede cu răspunsul!

Cel mai încântător sfârşit pare să fie „sfârşitul viitorului” (Peter Theil). Până una alta, Lana del Rey cântă despre sfârşitul timpului.

Articolul poate fi consultat aici, pentru completarea referinţelor legate de teoria (sau vânătoarea) sfârşitului.

foto: Joana Nenu pentru The Chronicle

Comentarii

comentarii

Scroll to top