Tristețea pământului a fost un copil complicat, care a descoperit greu și foarte târziu că realitatea nu e a ei ci a celorlalți și că nu e frumos să minți măi mamă, care urs?, care aeroport?. A luat numai premiul întâi mulți ani până i-a crescut părul foarte lung, pe care mai întâi l-a împletit în cozi ca să recite poezii, apoi l-a tăiat, a mai luat premiul întâi o dată și gata. În liceu a avut de ales, să meargă la școală și să moară de plictiseală sau să meargă la bibliotecă și să-l descopere pe Edward Albee și pe Camus și pe Capek și pe Stanislav Lem la grămadă? În facultate a găsit un el, se găseau pe toate drumurile pe vremea aia. La schimb, ea a primit copilul, el cărțile. Mai târziu avea să aibă o relație de lungă durată cu reactorul de cracare catalitică dintr-o rafinărie locală. Ruptura s-a produs într-o vară, pe o plajă, când Omul recent a făcut diferența între a munci și a lucra. De-atunci încoace, Tristețea pământului nu mai muncește, lucrează. Îi este încă dor de schimbătoarele de căldură și de reactor.

George Şerban: Ce carte/cărţi citeşti acum?
Tristeţea pământului: O carte de benzi desenate: Sunny Side Down, Tales Of Mere Existence de Lev Yilmaz. Ar putea fi amuzantă și tonică, dacă n-ar fi tâmpită și tristă.

George Şerban: De ce te temi cel mai mult?
Tristeţea pământului: De furtună, de lift, de focul mocnit în mirişte, de pădurea fără cărări, de grotele joase, de zâmbetele false, de political correctness, de mine când uit, de mine când îmi aduc aminte.

George Şerban: Electric sau acustic?
Tristeţea pământului: Și, și.

George Şerban: Ce este adevărul?
Tristeţea pământului: Cui îi pasă ?

George Şerban: Unde eşti acum?
Tristeţea pământului: Într-un cer senin, să nu-mi fie de deochi.

George Şerban: Crezi în viaţa de apoi?
Tristeţea pământului: Cred în viaţa de apoi a bunicilor mei, da. Mamaie şi tataie trebuie să fie undeva pe o băncuţă în grădina raiului, că doar pentru ei a făcut-o bunul Dumnezeu: Maria împletește un ilic după un model din revistă, Pătrașcu citește o carte de-a lui Boia despre care a auzit la radio. Au o veșnicie de tricotat și una de citit.

George Şerban: Care este cel mai straniu lucru care ţi s-a întâmplat?
Tristeţea pământului: Dacă mi s-a întâmplat, am uitat.

George Şerban: Ne poţi numi trei evenimente istorice la care ţi-ai fi dorit să asişti?
Tristeţea pământului: Să casc gura la vânzarea lucruşoarelor doamnei cu camelii, după înmormântare, unde m-aş fi întâlnit din întâmplare cu Dickens, care era la fel de curios ca mine. Să le aduc cafelele lui Caragiale şi tânărului Eminescu la prima lor întâlnire, să trag cu urechea și să mă pierd în privirea aia adâncă despre care tot vorbește lumea. Să fiu pe 4 martie 1977 în blocul Continental la uşa lui Toma şi să-l ţin de vorbă, să nu-i fie frică, să nu fugă.

George Şerban: Care este cel mai sentimental cântec pe care l-ai ascultat vreodată?
Tristeţea pământului: Dacă sentimental înseamnă dulceag, n-am. Dacă sentimental înseamnă trist, cu asta mă ocup, domnule, nu ascult decât muzici de la foarte triste în sus, vă pot oferi pe negândite o selecţie din playlista mea: Valsul trist al lui Sibelius, Preludiul în do diez minor Opus 3 nr 2 al lui Rachmaninov, Suita nr 1 pentru violoncel a lui Bach, partea a doua a Simfoniei a saptea de Beethoven, Lascia ch’io pianga lui Haydn, Requiemul lui Mozart, Un été 42, Comme d’habitude, Ces petits riens, Madame rêve și Les feuilles mortes și Hier encore și Mad World și For No One și Eleanor Rigby și Asta-i ușa și Nu-l dau pe azi pentru mâine. Lista celor mai pe care le-am ascultat e nesfârșită, sunt veche.

George Şerban: Îţi place sushi?
Tristeţea pământului: Nu încă.

George Şerban: Ce-i de făcut dacă nici anul ăsta nu vine sfârşitul lumii?
Tristeţea pământului: Vom fi nevoiţi să ne facem planuri de viitor.

George Şerban: Cu ce impresii ai părăsi astăzi Pământul?
Tristeţea pământului: C-aş mai fi stat, c-o să revin, că a fost prea scurtă călătoria, c-o să vă scriu.

George Şerban: La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?
Tristeţea pământului: Gândul meu nu străbate sintagma asta, s-a nămolit în clişeu.

George Şerban: Lucrul pe care îl cauţi şi încă nu l-ai găsit?
Tristeţea pământului: O să ştiu când o să-l găsesc.

George Şerban: Ce este un poem?
Tristeţea pământului: Fetiţa mea este un poem.

George Şerban: Totul e relativ?
Tristeţea pământului: Mda.

George Şerban: La ce e bună raţiunea?
Tristeţea pământului: Te mai ajută să ieşi din întuneric și să nu râzi ultimul la bancuri.

George Şerban: Eşti fericită?
Tristeţea pământului: Fac şi eu ce pot.

George Şerban: În ce măsură Kafka ar fi avut probleme cu legea?
Tristeţea pământului: În măsura în care ar fi fost ilegal să te trezeşti dimineaţa gândac, o dată ce te-ai culcat seara contabil.

George Şerban: Ce plănuieşti să faci mâine?
Tristeţea pământului: Să mă trezesc.

George Şerban: Un artist pe care îl recomanzi şi un motiv pentru care merită să-i acordăm atenţia?
Tristeţea pământului: Unul? Aveţi idee câţi mişună pe-afară? Îmi pare rău, dar voi abuza grav: a. Sergiu Barbulescu, sculptor, pentru că e scump la vorbă şi nu e interest de atenţia nimănui. b. Marian Dobre, Meşteru’, pictor, pentru că citeşte şi pentru că nu se mai opreşte din făcut copii. c. Mihail Coşuleţu, pictor, pentru că desenează tot timpul şi pentru că citeşte. d. Dan Rădulescu, actor, pentru că e cuminte. e. Marius Manole, actor, pentru că încearcă să se lase de fumat. f. Constantin Lupescu, actor, pentru că nu vrea să mai fie actor. g. Mircea Cărtărescu, scriitor, pentru că a început să vorbească aproape la fel de bine cum scrie. h. Nicolas Simion, muzician, pentru că saxofon şi groove transilvănean. i. Lucian Ban, muzician, pentru că Enescu. j. Anne Teresa De Keersmaeker, coregraf, pentru că Rosas Danst Rosas şi pentru că nu ştiu coregrafi români şi nici dansatori. (Hm, da’ de ce?, nu-s spectacole?, nu-s promovate?, nu-s eu atentă?).

George Şerban: Viaţa este suficientă?
Tristeţea pământului: A mea nu, nu e suficientă. Mai stăteam eu la poveşti pe-aici cu voi dacă viaţa mea era suficientă? Noroc că am visul şi viaţa din vis. Noroc că am gândul şi viaţa din gând. Noroc că „am atâtea vieţi câte cărţi am citit.”

George Şerban: Ce ne poţi spune despre Paris?
Tristeţea pământului: Despre Paris vă pot spune că am fost. Aveam atâta franceză adunată prin buzunare în cei 17 ani de şcoală, încât cum s-au făcut anii ’90 fix, cum am plecat la Paris să mai dau din prinos înapoi. Am bifat: obeliscul egiptean, cimitirul, domul, invalizii, turnul, cheiul, buticurile, arondismentul 18. Donc je vous parle d’un temps que les moins de vingt ans ne peuvent pas connaître. Nu mă grăbesc să mă-ntorc.

George Şerban: Cine l-a ucis pe Kennedy, până la urmă?
Tristeţea pământului: Alte mistere îmi ţin mie mintea ocupată.

George Şerban: Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?
Tristeţea pământului: Am învăţat să trăim singuri, fiecare în peştera lui, fiecare cu televizorul lui. Orice-aţi zice, mie chiar mi se pare un progres.

George Şerban: Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?
Tristeţea pământului: Refuz să o confrunt.

George Şerban: O întrebare pentru posteritate?
Tristeţea pământului: Care este sensul vieţii?

———————

Tristeţea pământului este unul din cele 11 bloguri incluse în Raportul final asupra blogosferei româneşti, alcătuit de The Chronicle.

foto © Tristeţea pământului

Comentarii

comentarii