Mă întâlnesc cu T., seara târziu, undeva aproape de casa Patriarhului. Se întorcea după trei ani neprielnici de continent asiatic, tocmai din Hong Kong. Pașaportul cu viza pentru China i l-am sustras personal de la Ambasada Chinei, o poveste de spionaj profesionist, relatată mai demult într-un tiraj extrem de redus. Nu știu cum să ți-o zic pe șleau, dar m-am întors rasistă. Zic, fii rasistă, bine ai venit. M-am săturat de orezarii ăștia, de moluștele care se împacă și împacă pe toți, infiltrați în pulă și în pizdă. Hai, nu te enerva. Oricum, trebuie să ajungi în Hong Kong, iar când o să ajungi o să afli că, de când te știi, ai dus dorul Hong Kong-ului. E uimitor. Așa zici? zic. Dar, chiar și așa, nu mai vreau să părăsesc Europa. În Hong Kong se află cea mai lungă scară rulantă din lume, o replică a orașului Veneția (cu gondolieri italieni, nu chinezi, ca să ne-nțelegem), o potecă de-a lungul căreia sunt plantate în jur de o mie de statui ale lui Buddha, în mărime naturală, și nici una nu seamănă cu alta. Am poze cu primele trei. Hai să ne uităm pe meniuri și mai povestim după. Uită-te, îi zic, greșeala frecventă: ice coffee. E iced coffee. Hai, mă, ești criminal, îmi zice. Ziceam și eu, zic. Bună seara, doriți să comandați ceva? Da, aș vrea un aisss coffee și… Mie o ciorbă. Hai să îți arăt filmări din Hong Kong. Nu mai bine îmi povestești? Nu ne-am mai văzut de un an. Doar două, trei, sunt scurte. Uite, aici am filmat un mall cu copaci înăuntru și înafară, în general orașul Hong Kong e o anexă a naturii, cumva, nu știu cum să explic. N-am văzut așa ceva nicăieri. Aici se protesta prodemocrație, mi-am zis, ce dracu’ se întâmplă, vine războiul peste vacanța mea? Era pe la începutul lunii iunie? întreb. Cred că da, de unde știi? Am văzut o poză pe Tumblr de la un protest din Hong Kong, cu data 1 iunie. Carevasăzică, eu eram pe Tumblr, și tu erai în Hong Kong. Ce mai, văd că ești la curent. Îs, îs. Între timp, ni se aduce comanda. O, nu. Ciorba are mărar. Fă-i ceva! Ești alergică la mărar? Nu, nu-mi place! Păi, cum să fac? Mănânci după mine? Da’ cum. Iau lingura, pescuiesc mărarul din ciorbă, da, zic, e foarte bun mărarul ăsta, băga-mi-aș să-mi bag. Nu l-ai mâncat pe tot! Ce?! Mai e un floc de sprânceană de mărar, zic, OK, ți-l mănânc și pe ăla. Gata. Așa, domo arigato, pula mea, înțelegi tu, acum pot să mănânc. Hai, poftă.

În fine
întrerup filmul ăsta, intro-urile-s inutile și stricate. Deci plec de la întâlnirea cu T. și, în drum spre casă, trec iarăși pe lângă casa Patriarhului, localizată pe Dealul Mitropoliei. Aproape dintr-o dată, aproximativ deci, mi-a venit să urlu, deschide-ți, mă, porțile, ‘niezo e al tuturora, nu numa’ al vost’, vorba aia, sau să îmi scot pula sub un felinar și să cadențez la pișat, în orice caz, ceva fără acompaniament și tăios ca un cuțit de măcelar. Dar mi-am frecat ochii de durere sau să fi fost un efort de a vedea mai bine, căci era noapte, totuși, noaptea nopților fără iubire, și am văzut o prostituată. Nu, greșit, întâi am văzut o femeie. Când am văzut-o, mi-am zis, asta sigur e o prostituată, pentru că, dacă aș fi femeie, ăsta ar fi locul în care m-aș prostitua și eu, Dealul Mitropoliei. Fiindcă, parol, Domnul meu, m-aș fute pe bani în sacristie. Rugăciunile mai încolo, căci mă apropii și încerc să deschid o conversație pe care o presimțeam cerută, eram singuri, era și cald, cred că eram și murdar de căldură, ca la mexicani, ori de la mexicani, în termeni de materialo sexualo, avem scârnăvia de dirty sanchez, adică, îmi place să explic, acea mustață de căcat, rămasă în jurul buzelor femeii după ce îți suge pula, anterior băgată în găoaza ei. Am spus, nu, la dracu’ cu mexicanii, la dracu’ cu instinctele sexuale, la dracu’ cu căldura care-mi lichefiază pula sub brâul medical. În fine, copilărind și printre prostituate, m-am betonat în parametrii nostalghiaei. Părea sinceră, părea că are de spus „ceva ce trebuia să afle toată lumea”. OK, OK, îmi pun toată inteligența în pizda ei moartă de obosaeală și deschid dialogul.

(acum transcriu din minte) Scuze, aștepți pe cineva?
Poate pe tine.

S-ar putea să nu greșești aici. Eu… sunt George. Aș vrea să vorbim una, alta și va fi nevoie să pornesc reportofonul. N-o să ne mai vedem altă dată. Dacă ești de acord, dacă nu, te las să te fuți singură pe beznă (râd). Ai în vedere că ți-am cerut voie, în mod normal nu cer cuiva voie să pornesc reportofonul, cu atât mai puțin ție, care ești o nepricepută… Din nou, scuze, nu-mi plac fandoselile. Pari sinceră și pentru asta meriți bună purtare. Dacă ai fi sinceră, ai merita mult mai mult decât o noapte de prostituție. Dar probabil că nu ești.
Băi, n-am am nimic împotrivă. Și-așa văd că nu mă bagă nimeni în seamă în seara asta. Mă mai fut sfinții părinți din când în când. Dar, pula, mâncare, merinde. Ăștia n-au bani. Sau se fac că n-au bani. Mă doare în pulă de sinceritate. Banii, frate… Ha-ha.

Perfect! Hai să stăm undeva.

(de aici, transcripție ad litteram în pizdă)

Așa, s-o reluăm ca la grădiniță. Eu ți-am spus cum mă cheamă. Pe tine cum te cheamă, de unde vii?
Ha-ha, ce-aveți, fraților, cu numele? Numele, numele, tot asta aud, înainte sau după ce îs futută. Cerutul numelui, asta numai la bărbați am întâlnit-o, ca cerutul în căsătorie. Bine, de femei nu știu, nu îs lesbioacă. Dar de ce vă interesează? Vă e greu să vă futeți în anonimitate? Și-așa, avem vreo datorie de încredere? Mă crezi dacă îți zic că mă cheamă Raluca? Nu? Da?

OK, treburile trebuie aerisite. Firește că nu însemni nimic – pentru mine, deci, într-un fel, ești un nimic care vorbește. Numele tău, cum să înțelegi, nu e o informație de baraj. Îmi pare rău dacă te-am jignit. Am vrut să nu…
Ce? Nu. Nu cred în pacea mondială, stai liniștit. Atâta minte mai am. Eu îți zic că mai bine prostituată decât handicapată de fericire. Uneori, fericirea e prostie. Fericirea e prostia sub formă de fericire.

Așa e! Futere, îți semnez petiția pe loc. OK, că te cred, că nu te cred, o să îți spun Raluca. Dacă ți-ai ales un nume care nu-ți place, minciuna ta, oalele tale sparte-n cap.
Da, mă, Raluca.

Și, cu ce te ocupi? După cum m-ai abordat, presupun că te fuți pe bani. Te deranjează dacă ți se strigă, prostituato, târfo?
Eh, căcat, uneori mă fut pe pumni și pule în cur degeaba. Ce vrei, nu mă mai deranjează nimic. Cred că sunt o letargă. Sexul e un produs pe care îl fac și-l desfac, nu mai e un sentiment. Bine-mi pare! Mă rog… Ce ziceai? Cu prostituată, târfă, nu… Astea-s cuvintele, pe astea le folosim. Ce, tu mai crezi în vreun cuvânt?

Cuvinte… Păi, e ceva timp de când am renunțat la cuvinte. Habar n-am, am uitat. Cum era aia a lui Burroughs? Prea periculoase.
Căcat, da, mi-a plăcut Burroughs. Futai de literatură.

L-ai citit și pe ăsta…?
Hai, nici chiar așa.

Dar?
L-am citit, dracului, când eram studentă. Dracu’, cine se ducea la cursuri? Poate pizdele pocăite, probabil, alea pe care le fute numa’ singurătatea și prin pizdă și prin găoază și prin gură. Să mor, Burroughs am tot citit, nu știi, că mi-o trăgeau și gândacii din apartament, atât de mulți erau. Ambientul și arhitectura chimică, biologică de Burroughs. Ce vrei, gândaci și droguri subțirele. Pula mea, anii ăia au fost…

Păi, și ce ai studiat? Sau în ce studii ți-ai băgat pula, ha-ha?
Păi, m-am înscris ca proasta, vacă ce îs, la Chimie, am crezut că mesteci aia și aia și îți iese ailaltă. De unde. Dracu’, nu mi-am exersat veci memoria, nu țin minte decât esențialul. Și C4H10, pula mea, nu e esențialul, mă înțelegi? Nu a fost ce trebuia. Și unde să mă mai fi angajat, ca mumă-mea, inginer chimist?

Da, te-ai fi angajat cam la dracu’.
Păi, cam acolo m-am și angajat. Vorba vine… Nu mă poate da afară nimeni din a mă mai fute cu țăranii din București.

Corect. Nu mi-ai spus, cred, de unde ești? Te-am întrebat, dar ai evitat sau nu ai mai apucat.
De aici. Bagă titlu, prostituată din capitală, ha-ha. Crezi că orice borțoasă căcată la vagin vine la pescuit pe Dealul Mitropoliei? E un loc de inițiați, dacă pe curvari îi putem numi inițiați. Nu știu cum dracului te-ai intersectat cu mine. Ce cauți, de fapt, pe-aici?

Eram în trecere, vin de la altă întâlnire. Am anumite sentimente vizavi de oameni. Văd prin oameni, nu stau să îți explic acum. Dacă ne luăm după împrejurimi, poate ne-am interconectat pe cale sacro.
Sacră prin pizdă, ha-ha.

Nu, serios acum. Raluca, trăitoare și plătitoare în București, lăsată moartă cu Chimia, cititoare a lui Burroughs, dă-mi voie să te ling în palmă, ajunge sau alege să se prostitueze nu oriunde, ci pe Dealul Mitropoliei?
Ja, chiar aici. N-aș zice că am ales să fac sex după pofta unor căcați cu 300 de lei de spart într-o noapte, dar nici că fac pe homerica de, vai, iubite, vai, mamă, ce am ajuns… Să vă fut pe toți, cam asta am să vă spun. Numai să nu-mi lăsați vânătăi.

Păi, știi cum e, bărbații se împart în două categorii: cei care fut femeia și cei care bat femeia. Mai îs și cei care o fut și o bat, foarte puțini. Ăia-s iguanele care-ți intră în pizdă și ți-o bifurcă folosindu-se de două instrumente: propria pulă și o spadă, sau un pumn fertil.
Că cam da (râde mult și zgomotos, sughițuri).

Și cum se întâmplă tranzacția, carnea împotriva cărnii? Ai de-a face cu mofturoși, sau tu ești mofturoasa? Că… în nu mai știu ce film, unu’ nu a futut o frumusețe de târfă, că avea o aluniță pe cur, sau ceva de genul. I-a zis, ia să-ți văd bucile, OK, valea, ai o aluniță pe cur, nu pot să te fut. Tu îmi pari o femeie de plus 30 de ani. Fac ăștia nazuri că ești cam… trecută? Nu te aleg pe tine și o aleg pe alta?
Ha-ha, căcat și iubire, frumoasă secvență, dar vorbești de un film. N-am întâlnit bărbați mofturoși, când vine vorba de pizdă. Strict de pizdă, de futut. OK, că aia e urâtă și proastă, are limba moale pe pulă, se fute cu ea. Cum mi-a zis un domn pentru care port un respect intim aproape, ha-ha, femeie, femeile sunt la fel pe întuneric. Pe urâte și proaste poți să le lași dimineața pe scări, așa, doar ca să se sperie întunericul de ele. Mamă, mamă, ce discursuri trag. Acuma, mă gândesc că în cazul femeilor e altfel. Adică, eu aș fi mofturoasă, cum spui, în materie de pulă. Nici nu intrăm în legendele dragostei. N-aș putea sta cu un bărbat care nu mă fute bine. Bărbaților li se rupe mătărânga de femeile care nu fut bine, pentru că adevărul e că femeile nu fut, îs futute, se lasă futute… Așa că, mai bine mă fute zdravăn unu’ care nu mă plătește – decât un loser cu cinci foi în portofel. Am ajuns la concluzia că bogații de aia îs nefericiți, pentru că nu fut bine – și atunci sunt înșelați, sau nu sunt futuți bine – și atunci… înșală. Știi cum zic? Poate că văd distorsionat acuplările, dar nu cred. La fel cum cred că… îs, cum se numea localitatea aia unde se făceau teste cu bombe atomice? Arizona?

Hm… Poate Nevada?
Atunci mă simt ca o Nevada. Aterizează ăștia cu pula în mine ca în Nevada. Vvvvvvvvjjjjjjpuffff!

Uite, văd că ești atât de virulentă. Cum te simți, cum te percepi, cum să spun, ca femeie? Marea majoritate a femeilor pe care le cunosc bine, de ani buni, urăsc celelalte femei, nu la modul că sunt geloase pe ele, ci le urăsc în natura lor. Uneori, se urăsc și pe sine – pentru că sunt femei, așa cum la evrei apare ura de sine. Îmi tot spune, câteodată, o prietenă bună, ce n-aș da să am și eu pulă ca tine, să fiu bărbat… Nu ai habar ce înseamnă să fii femeie, cât de oribil suntem construite biologic, ce povară trebuie să purtăm. Și așa mai departe. Eh, rahat, avem și noi, bărbații, problemele noastre. Altele urăsc copiii din viscere. Și, fii sigură, am cunoscut cele mai inteligente și frumoase femei pe care le poate cunoște un bărbat. Nemaivorbind că mai am de trăit, din păcate. Așadar, de ce tind să se urască, ce nu e în regulă?
Acu’ c-ai întrebat, nu m-am prea luat la bani mărunți. Eu ca femeie, eu ca originea lumii, eu ca al doilea sex, cum căcat era aia… Dar e de învățat o lecție. Între o femeie cam bătută în cap, dar frumoasă și o femeie urâtă, dar mai deșteaptă, întotdeauna, întotdeauna e de ales femeia frumoasă, dar cam bătută în cap. Pentru că, știi de ce, urâțenia e o boală incurabilă. S-a născut urât, urâtă, s-a terminat. Nu mai ai ce să-i faci. Dar învățămintele, poți să te piși pe ele, vin odată cu vârsta. Frumusețea ei nu se va pierde prin lipsă de exercițiu, știi ce zic? Prostia se evaporă, dacă ai răbdare cu ea, pe când urâțenia… Și, nu, nu m-am transpus niciodată într-un corp de bărbat. Totuși, simt că am venit pe lumea asta ampulea, la propriu și la figurat. Și asta nu cred că ține de sex. Dar să știi că îmi plac copiii…

Stai, doar nu ai cinci copii acasă.
Cu gândul la copiii mei mă prostituez pe Dealul Mitropoliei. Ar fi un început tare de manea ăsta. Târla-ta-ta-ta. Hârrr. Am luat-o razna. Nu, n-am copii, nici nu îmi doresc. Nu mai am când să-i cresc, știi tu. L-aș fi păstrat pe cel cu care am rămas gravidă în anii de facultate, știi cum era atunci, ne futeam prin cămine, ne creșteam copiii prin cămine. Nu știu cum l-aș fi crescut, mintea mea de-atunci era prea hormonată. Mi-l doream și atât. Dar, când a aflat, comandorul a spus, mierea vieții mele, astăzi vom face un avort. L-am ascultat, mi-am desfăcut pizda pe fața ginecologului și am rămas cu o amintire.

Bolnav episod, ha-ha. Poate, dacă n-am fi progresat în dialogul ăsta, te-aș fi numit o criminală nenorocită. Dar mi-am adus aminte iarăși ce spunea o cunoștință, tot femeie: – La ce dracului tot face asta la copii? Nu a auzit de avort? Așa, din topor. Bine, ăleia i se năzărise că fiecare copil e un dar de la Dumnezeu, așa că s-a lăsat în voia darurilor. Un copil i-a murit la naștere și poate nu a rămas singurul lăstar blestemat. Unde vreau să ajung? Anume la faptul că eu cred din tot sufletul că trebuie să suferiți. Unul câte unul și fără încetare. Aplicat: ție ți-a plăcut să ai pula băgată în pizda, ăluia i-a plăcut să-ți bage pula în pizdă. Trebuia să suferiți cu copilul ăla de gât. Așa, ați trișat. Chiar, nu l-ai visat niciodată noaptea? Coșmaruri de extirpație nu ai avut?
Ce să visez?! Nu avea conturat nimic și n-am stat să mi-l închipui și așa și pe dincolo. Criminală nenorocită? Olala, te isterizezi prea ușor. Parcă ți-am spus, astea sunt cuvintele, pe astea le folosim. Cu suferința mă descurc, nu-mi purta de grijă. Începe să se facă frig.

Poate… Totuși, nu cred că ai suferit destul. Să-ți mai povestesc un caz. O mamă cu doi copii: unul mai mic, unul mai mare. Cel mare, care mi-a fost prieten în copilărie, se îneacă, inexplicabil, într-un lac de acumulare. Știu că moartea lui a fost împlinirea unui plan al suferinței. Mă-sa, nu știu de ce, trebuia să sufere enorm. În toți anii în care el a crescut, mă-sa, ăsta a fost planul, trebuie să fi simțit bucurie, mândrie, nu știu. Tocmai ca, la moartea lui, să i se prăbușească în cap cel mai greu balast. A suferit de a luat-o naiba. A trântit alt copil și am rămas cu o amintire, vorba ta. Planul a fost greșit. Revenind acum, de ce te prostituezi? Sunt doar curios. Prostituția mi se pare un manifest de sinceritate, într-un fel, adică convin că ai tipul lucid de înțelegere a lumii, pe care stricații cu epitelele prin buzunare nu îl vor avea decât în sicriu.
Mă prostituez cam din același motiv pentru care respir: de voie, de nevoie. Dar ce e asta cu suferința care nu e destulă?

Mai greu de explicat. Dar imaginează-ți că singura lege universală e legea compensației. Nu cred că am auzit de cineva care să plece nepedepsit. Tot ce poți să faci e să aștepți. Uneori, așteptarea are moarte. Eh… Cred că o cam iau spre casă. Plătim și noi aici… Mă ia cu oboseală, sper că nu te-ai plictisit.

(răspuns și întrebare ștearsă la transcriere)

———-
În foto: chinezi la metrou, de pe telefonul lui T.

Comentarii

comentarii