A spus cineva fracturism?

Chestionarul The Chronicle vs. Ionuţ Chiva

George Şerban: Ce carte/cărţi citeşti acum?
Ionuţ Chiva: N-am mai citit, cred că de vreo lună, ultima a fost Tennessee Williams, nu ştiu ce, memoriile sau amintirile unui crocodil. Părea ok, dar nu e decît un lung inventar cu ce a futut în viaţă, boring. Am observat că persoanelor gay le place să facă asta, dar mie nu mi se pare important.

G.Ş.: De ce te temi cel mai mult?
Ionuţ Chiva: „O, de foarte multe lucruri. Mi-a fost mereu frică să nu înnebunesc. Deci asta. Îmi mai e de alcoolism și să nu ajung complet singur. De violență fizică extremă – îmi imaginez des cum mă bate cineva foarte rău. În fine, sînt mai multe și de intensități foarte nuanțate.” [Ionuţ Chiva citându-l pe Ionuţ Chiva, dintr-alt interviu, n.n.]. Şi între timp nu s-au întîmplat foarte multe lucruri.

G.Ş.: Electric sau acustic?
Ionuţ Chiva: Both.

G.Ş.: Ce este adevărul?
Ionuţ Chiva: Să spui că ceea ce este, este şi că ceea ce nu este, nu este. Dacă te întreabă cineva.

G.Ş.: Unde eşti acum?
Ionuţ Chiva: În satul Weiten, în birou, care e, de fapt, o masă de lemn mai mare. Am pe ea un glob pămîntesc cu hartă mai veche, filtre de ţigări, cutia de tutun, maşina de făcut ţigări, o bere, laptop, lampa de birou, un perete verde în faţă, pe care o să vină o schiţă cu diferite rase de căţei de vînătoare sau un desen pe care o să-l fac chiar eu cîinelui meu care doarme jos.

G.Ş.: Crezi în viaţa de apoi?
Ionuţ Chiva: Nu, sunt ateu. Dar şi dacă ar fi, mi-ar plăcea ca la Judecata de Apoi să mă prezint politicos şi cu capul sus.

G.Ş.: Care este cel mai straniu lucru care ţi s-a întâmplat?
Ionuţ Chiva: Nu ştiu, foarte multe, deşi sunt o persoană căreia îi place în viaţă, ca şi în literatură, să meargă pe pactul realist, am multe momente lynch gen, déjà-vu, tulburări senzoriale etc. Cel mai recent lucru, aşa, ca SF pe faţă, eram în pădure cu cîinele, pe drumul de întoarcere, obosit, plictisit gen, şi cum stau mereu cu ochii pe el (pentru că vede lucrurile înaintea mea, şi dacă-l văd că-şi lasă coada sunt şi eu atent) l-am întrebat ce e, cînd l-am văzut mai abătut, şi pe urmă o pasăre cu aripi mari ne-a tăiat calea. Straniu, 1 pt. că m-am luat după el şi abia apoi am văzut, şi asta dă o senzaţie de coordonare şi de lucru bine făcut, şi 2 că nu ştiam să existe aşa ceva în pădure, arăta ca un cocor gen, sau barză, oricum altceva.

G.Ş.: Care este cel mai sentimental cântec pe care l-ai ascultat vreodată?
Ionuţ Chiva: Buck 65 – Roses & Bluejays. Pentru că e America.

G.Ş.: Îţi place sushi ?
Ionuţ Chiva: Nu.

G.Ş.: Ce-i de făcut dacă nici anul ăsta nu vine sfârşitul lumii?
Ionuţ Chiva: Mă omoară lumea cu sfîrşitul lumii de cînd a început anul. Nu vine nici un sfîrşitul lumii, ar fi şi păcat să se termine lumea cu aşa o generaţie de hipsteri, care anul trecut cîntau la chitară pe culoarul trenului spre staţiunea Vama Veche. Poate că vor veni nişte oameni mai buni, care să merite asta, nu noi.

G.Ş.: Cu ce impresii ai părăsi astăzi Pământul?
Ionuţ Chiva: Spre moarte adică? Azi-azi, cu lehamite şi amar, dar ar fi doar o chestie contextuală, mîine o să fiu mult mai vesel. Dacă e însă vorba despre o misiune cosmică, un program pentru civili, ca cel la care s-a înscris cu ceva timp în urmă o mare persoană dragă mie, dar nu s-a mai dus, la aşa ceva aş merge curios şi îngrijorat. La fel, dacă am merge să colonizăm planete.

G.Ş.: La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?
Ionuţ Chiva: La o lume bună, cu oameni drepţi şi compasivi, care au păreri personale şi se gîndesc de două ori.

G.Ş.: Lucrul pe care îl cauţi şi încă nu l-ai găsit?
Ionuţ Chiva: Mai sus.

G.Ş.: Ce este un poem?
Ionuţ Chiva: O alăturare fericită de cuvinte.

G.Ş.: Totul e relativ?
Ionuţ Chiva: Da.

G.Ş.: La ce e bună raţiunea?
Ionuţ Chiva: Să gîndeşti cu ea variante şi combinaţii.

G.Ş.: Eşti fericit?
Ionuţ Chiva: Nu, nimeni nu e, eşti inconştient să spui că eşti. Poate doar dacă ai foarte mulţi bani.

G.Ş.: În ce măsură Kafka ar fi avut probleme cu legea?
Ionuţ Chiva: Nu ştiu, nu prea mi-a spus multe ca scriitor (mi-e şi uşor antipatic cu fobia asta lipsită de virilitate a Aparatului). Aşa că nu mi-l imaginez ca om în lume.

G.Ş.: Ce plănuieşti să faci mâine?
Ionuţ Chiva: Dacă nu plouă, vopsesc sera.

G.Ş.: Un artist pe care îl recomanzi şi un motiv pentru care merită să-i acordăm atenţia?
Ionuţ Chiva: Woven Hand. Pentru că e acustic şi nu electric, şi e pe treaba lui, şi am înţeles că unde se duce stîrneşte multă simpatie şi îl iubeşte lumea. Şi l-aş mai recomanda pe Vlad Moldovan, pe care îl cunosc personal şi pot să bag oricînd o pilă.

G.Ş.: Viaţa este suficientă?
Ionuţ Chiva: Nu, e mult prea scurtă dacă stai să te gîndeşti că adolescenţa, prima copilărie şi bătrîneţea tîrzie sunt ani pierduţi, pierduţi, trăiţi degeaba în suferinţă animalică.

G.Ş.: Ce ne poţi spune despre Paris?
Ionuţ Chiva: Am fost doar trei zile în Paris, mi se pare un oraş frumos şi scump, neprimitor, cu capcane şi care îţi lasă un gust amar pentru că nu se justifică, Paris nu ne-a dat foarte multe în ultimii 60 de ani, şi poate mai mult. Londra, la fel de scumpă, cred, mi se pare mult mai atrăgătoare şi mai fair. Un oraş cu adevărat frumos mi se pare Brussel, şi un oraş mai cu clasă şi decît Paris şi decît Londra mi se pare Antwerpen.

G.Ş.: Cine l-a ucis pe Kennedy, până la urmă?
Ionuţ Chiva: Aţi fost mai mulţi care aţi conceput întrebări. N-am înţeles niciodată mirajul Kennedy, aşa cum văd eu, e ca şi cum l-ar fi împuşcat cineva pe Petre Roman, ce poţi să zici, păcat.

G.Ş.: Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?
Ionuţ Chiva: Sunt foarte multe, nici nu ştiu de unde să apuc – trăim mai mult, mai confortabil, suntem mai meditativi, putem produce stînd pe un scaun, avem bucuriile artei, avem timp liber, suntem mult mai temerari decît bieţii înfricoşaţi, strămoşii noştri, călcăm mai sigur… Sunt foarte multe. Am senzaţia că aşteptaţi un răspuns scurt, gen am descoperit clitorisul, ha-ha, wink, wink [aici Ionuţ Chiva se întristează, n.n.].

G.Ş.: Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?
Ionuţ Chiva: Băieţii buni cîştigă pînă la urmă.

G.Ş.: O întrebare pentru posteritate?
Ionuţ Chiva: Nu am nici o întrebare. Aş avea, dacă ar fi posibil, un discurs.

————————

Ionuţ Chiva este autorul romanului 69 şi al volumului de versuri Instituţia moartă a poştei. Fost jurnalist, mai traduce din când în când. Din când în când, mai spune că nu va mai scrie niciodată. Când vine vorba de acest autor, cu o aură atât de distinctivă în literatura română, merită să apelăm, într-o doară, şi la biograficul mitologic din spatele numelui Ionuţ Chiva. Mitologia urbană spune un lucru greu de replicat, dar uşor de verificat: dacă îl cauţi pe Ionuţ Chiva pe Google, găsești sensul vieții. Credem că Ionuţ Chiva ne vede, în mintea lui, pe toţi ca nişte copii. Nişte copii de şase ani care îl întreabă cum stă treaba cu literatura, nişte copii de şapte ani care îi spun ce tare o fost romanul 69. Din cauza asta, viaţa, literatura şi toată vorbăria asta îi pot părea adeseori ridicole şi caraghioase.

Comentarii

comentarii