Cum stai cu IQ-ul?
Mugurel Mărgărit-Enescu, 01.07.2009, 10:40

Toyota a lansat zilele trecute un concurent pentru Smart, care se anunţă a fi primul automobil de oraş ce nu face rabat de la calitate.

Înainte de a vorbi despre o maşină de oraş mă simt nevoit să fac unele precizări:
1.    O simplă şi subiectivă observaţie asupra maşinilor care aglomerează traficul urban te duce la concluzia că 90% din automobile sunt folosite pentru transportul unei persoane sau a maxim două.
2.    Maşina de oraş este a doua maşină a unei familii şi ca atare nu se caută la portbagaj sau la numărul de uşi.
3.    Dimensiunile reduse ale unei maşini nu presupun şi costuri reduse de achiziţie sau producţie. Faptul că un Fiat Panda este mai ieftin decât un Fiat Bravo este din cauză că maşina este: mai puţin sigura, mult mai simplă şi mult mai puţin dotată.

Şi ca să revenim la oile noastre, trebuie spus că până acum doar Smart dădea semne că oferă o maşină de genul acesta (bine făcută şi bine echipată). Şi spun dădea semne, pentru că la 10.600 Euro pret de pornire, un Smart nu oferă standard aer condiţionat sau geamuri electrice şi este cam spartan la interior.

Intră în scenă Toyota IQ. Dacă e să te iei după comunicatul de presă, maşina este o adevărată revoluţie. Dar comunicatele de presă sunt mereu aşa. Important, până la un test drive, este ceea ce se citeşte printre rânduri.

IQ are patru locuri şi o lungime cu doar 30 cm mai mare decât Smart. Ceea ce este însă esenţial este faptul că japonezii au gândit fiecare părticică a maşinii pentru a face economie de spaţiu fără a face rabat de la calitate. Şi să nu uităm cine a dus pe culmi glorioase miniaturizarea: scaunele sunt mai subţiri, unitatea de aer condiţionat este compactă, rezervorul plat este sub podea, iar componentele transmisiei şi ale direcţiei au fost regândite încât să valorifice la maxim puţinul spaţiu disponibil. Rezultatul este o maşină foarte mică, perfectă pentru două persoane şi cumpărături, dar capabilă să transporte patru persoane fără alte bagaje. Informaţiile oficiale nu spun dacă pentru a schimba un bec este nevoie să se dea jos motorul…

Partea bună este că maşina are 5 stele la siguranţă, se vinde cu jenţi din aliaj de 15 inch – şi nu cu roţi de cărucior de supermarket – cu aer condiţionat, geamuri şi oglinzi electrice, radio cd cu mp3 plus alte dotări care te fac să te simţi confortabil. Partea proastă este că preţurile încep de la 13000 Euro şi merg până spre 16800 Euro.
IQ se bazează pe un motor de un litru şi 68 de cai putere – disponibil şi pe modelul AYGO – şi pe un motor mai nou de 1,33 litri şi 99 cai putere. Ambele sunt alimentate cu benzină. Consumul mixt este de 4,3l/100km si respectiv 4,8l/100km. Performanţele dinamice nu merită menţionate, dar ajunge să spunem că motoarele sunt vioaie şi nu te vor face de ruşine la semafor.

De ce mi-aş cumpăra una?
Pentru că este prima maşină de oraş care răspunde la standardele actuale de confort.
De ce nu mi-aş cumpăra IQ?
Ca să evit glumele pe seama calităţilor mele intelectuale ce trebuie completate printr-o achiziţie auto, dar mai ales pentru că japonezii încă nu înţeleg ideea de maşină draguţă/simpatică/cute.









Categorii: Auto,Opinion
Tags: ,
Bookmark and Share

De acelasi autor

Din Auto

Din Opinion

3 comentarii

Toate bune si frumoase, dar “progresul” fata de aigo, se vede doar in pret

xxl added these words on Jul 01 09 at 17:31

Probabil ca imaginile nu sunt tocmai relevante, dar mașina nu mai are mare lucru in comun cu aygo. Este nou-nouta si cu pretentii de premium.

Mugurel added these words on Jul 07 09 at 18:27

[...] }; Cum stai cu IQ-ul? (continuare) Mugurel Mărgărit-Enescu, 01.09.2009, 16:02 Într-un articol anterior făceam o prezentare celei mai noi maşinuţe dedicată mediului urban. Spuneam atunci că Toyota [...]

the chronicle: added these words on Sep 01 09 at 16:02



Campurile marcate cu * sunt obligatorii
 
© 2009. thechronicle.ro. Toate drepturile rezervate.