Codruț Sebastian Neguț: „Misiunea este să adâncești misterul, nu să îl dezvălui.”

Pe Codruț Sebastian Neguț l-am cunoscut într-un tur organizat pentru vizitarea BB5 într-un iulie dogoritor care-ți tăia tot cheful de luat orașul la pas. Buna lui dispoziție și umorul cu care a tratat situația, entuziasmul de a redescoperi orașul prin intermediul artei contemporane, m-au făcut să mă întreb ce caută un tânăr proaspăt venit de la Londra înapoi în București. Când mă întorc în orașul natal după luni de locuit în București, Vâlcea îmi pare pustiită, abandonată și cumva misterioasă… ca un loc pe care îl porți în suflet, dar de care trebuie să te desparți. Cumva este și situația lui Codruț, absolvent al Birmingham Institute of Art and Design, secția Visual Communication, care iubește profund Bucureștiul, dar trebuie să se desprindă de el pentru a crește. Mai jos este o incursiune în proiectele sale.

A: Care e rolul fotografiei de modă în acceptiunea ta? Ar trebui să fie fidelă realității și să arate un produs sau poate fabula pe tema asta?

Codruț Sebastian Neguț: Am fost învățați să gândim pentru audiență, pentru produs. Eu însă mi-am făcut dizertația pe povestire prin intermediul imaginilor (visual storytelling). Produsul trece oarecum în plan secundar când faci fotografie de modă. Încerci mai mult să vinzi un stil de viață. O să vezi că în fotografie produsul e oarecum plasat acolo. Singura ta legătură cu acel stil de viață sunt hainele pe care le poartă; eu chiar credeam că o să ajung să trăiesc viața aceea pe care o vedeam în fotografii și asta m-a păcălit să intru în fotografia de modă.
Fotograf nu am vrut să fiu, nu mi-am setat de mic să fac asta, eram în liceu și am realizat că trebuie să iau o decizie, iar cumva asta a părut cea mai firească. Am decis să studiez în afară din motive evidente și așa a început totul. M-am decis să fac fotografie de modă abia prin anul II de facultate. Pentru mine fotografia era un concept destul de vast, era tot, nu gândeam atât de specific. Am primit brief-uri din diverse domenii, trebuia să facem de toate pentru ca prin anul II să decidem pe ce dorim să ne specializăm. Am mers pe partea de modă pentru că părea că îți dă posibilitatea să muncești mai mult, să cauți oameni, să îi aduni, să socializezi, nu e doar point and shoot, trebuie alese echipament, locații, implică mult mai mult decât să mergi pe stradă și să apeși pe buton…
Colegii mei făceau poze cu un fundal alb și model, eu nu m-am mulțumit cu asta, am vrut să externalizez tot, să fac on location, cu model, make-up artist, designer, stilist.

A: Cum e lucrul cu modelul?

Codruț Sebastian Neguț: E foarte diferit, dar ține de persoana cu care lucrezi. La ultimul proiect am lucrat cu agenții de modă. De ce să fac chestii care sunt total pe lângă ce se întâmplă în industrie?
Cel mai adesea făceam poze, test shoot-ing-uri cu prietene, să știu la ce să mă aștept pentru că, de regulă, am foarte puțin timp, de unde vine lumina, cât durează.
Când făceam poze cu persoane cunoscute, na, ne cunoșteam, nu era timidă, nu era intimidată, nu avea timp să îi treacă prin cap „oare nu am ieșit frumos”, pentru că modelele sunt și rigide, cele profesioniste. Sunt modele care sunt foarte obișnuite cu pozatul, lucru care mie nu îmi convenea în proiectele mele. Singurul mod prin care am reușit să trec peste asta a fost să fac și-și, adică și cu ele pozând și cum voiam eu. E prima dată când relaționezi cu persoana aceea, trebuie să îi câștigi încrederea, pentru că din chestia cu pozatul mă duceam în zona de studio. Am lucrat și cu modele care nu erau fericite să facă ceea ce le ceream, dar se conformau.
Eu voiam să creez o realitate, să pară că chestia aia chiar există…

A: Povestește-mi mai multe despre cum a decurs proiectul final…

Codruț Sebastian Neguț: Am făcut multă cercetare, de la modul în care se reflectă lumina la tipul de arhitectură care s-ar potrivi cu hainele și conceptul designer-ului. Am făcut research pe două tipuri de fashion film: concept și narrative based și am identificat că eu doresc să mă orientez spre narrative. M-am uitat la ce au făcut alți practicieni, spre exemplu într-un anumit caz am identificat faptul că plot-ul era luminos și că sub-plot-ul era întunecos și modul în care cele două se alternează. De asemenea, cu cât ai mai multă informație, cu atât înțelesul se amplifică sau se pot identifica mai multe înțelesuri…

A: Nu pot să nu remarc imaginea de la începutul filmului, curgerea apei…ai filmat până și asta, sau ai folosit niște imagini prestabilite?

Codruț Sebastian Neguț: Am filmat pe Tamisa, eram pe Millenium Bridge, o lumină frumoasă și curenți opuși direcției de curgere a râului. Se vedea tot mâlul acela pus în mișcare și seamănă cu același opening credits de la Dancer in the Dark, filmul lui Lars von Trier, un început memorabil. Am mers pe ideea de a arăta întâi plan-detaliu și apoi plan-general, întâi modelul, apoi setting-ul de unde capeți și mai multă informație. Apoi desigur au urmat provocările, detaliile. În cazul acesta am dorit să sting toate luminile din respectiva încăpere care făcea parte dintr-un spațiu administrativ al unei primării londoneze și, ei bine, pe un perete era și portretul reginei, iluminat. Nu am putut să sting acea lumină, așa că am întrebat: „ei bine, atunci pot să îl scot?”, iar în momentul acela toți funcționarii au reacționat „cum, portretul reginei?” Nu știu dacă glumeau sau chiar așa era, cert este că portretul nu l-am putut muta și a trebuit să-l elimin în postprocesare, atât în film cât și în fotografii.

Codruț și-a pus amprenta până și la aspect ratio și a folosit un format de film care nu este utilizat în mod curent, ultrawide, chiar mai mult decât clasicul 16:9, pentru a accentua ideea de film și implicit de a spune o poveste. „Am mers pe transmedia storytelling, cam aceasta este legătura dintre film și editorial, spui o poveste pe mai multe platforme, te uiți la film, apoi vezi editorialul și capeți o nouă înțelegere a spațiului”.
Codruț este un dirijor. Cum el însuși declară, el nu este omul pe care îl chemi doar să facă un click. Un dirijor știe să cânte la toate instrumentele, ba mai mult, fiind pasionat și de partea de compoziție muzicală, a realizat-o tot el. „Practic așa înțelegi mai bine ce se întâmplă…la un editorial în Vogue vezi la credits că au lucrat 30 de oameni…”

A: Cum funcționează a fi fotograf la București comparativ cu a fi fotograf în Anglia?

Codruț Sebastian Neguț: Eu aici mă aștept să primesc oferte proaste… Una era de la o firmă mare de produse pentru bărbați (să nu dăm nume), care își lansa un nou produs. Mi-au dat un e-mail vag în care explicau că vor să le fac o serie de fotografii care să evidențieze „masculinitatea” și că pot să le fac cum prefer eu. Nu aveau nici o idee despre nimic, le-am cerut un brief și mi-au trimis un PDF cu 70 de pagini despre identitatea lor de brand, de la ce font folosesc până la culorile logo-ului lor, informații absolut inutile pentru ce trebuia eu să fac.

A: Tot legat de fashion, ce designer te inspiră și de ce? Presupun că urmărești dinamica industriei…

Codruț Sebastian Neguț: Sunt înăuntru și nu prea, e prea multă informație și nu ai cum să o acoperi. Nu am designeri pe care să îi urmăresc, am niște limite stabilite și de situația mea financiară, nu mă uit la lucruri pe care nu mi le pot permite – e bine să știi unde te afli, e bine să citești și știrile, să simți pulsul… Mă interesez când am ocazia să lucrez. Trebuie să găsesc o imagine pentru ceea ce vizualizez decât să salvez o imagine, să îi caut un sprijin. Sunt unele piese care deja spun tot, știi, îți orientează direcția în care o să te duci. Nu poți merge la Galliano și la Valentino, doar-doar or vrea să facă ceva cu tine. Mă duc la oameni care sunt în același stadiu cu mine, ca să creștem împreună.
În profesia asta nu este stabilitate, nu e un job stabil. Nici nu am unde.
Primești un brief de la ceva mai decent, un Dazed and Confused, asta îți deschide o portiță către altceva și… te asiguri că faci totul foarte bine și la timp și ei te mai contactează, asta e stabilitatea, stabilitatea e pe bază de reputație mai mult. Pentru inceput asta vreau sa fac.

Dacă aș rămâne aici simt că ar fi foarte multe șanse să o dau în bară, mă plătesc, îmi aduc haine și modele care nu se potrivesc și imaginea mea va fi tot timpul asociată cu acele porcării.

Sunt sigur că fiecare ajunge la un moment dat în carieră când zice: numele meu nu va fi atribuit acestor imagini, sau cand ajungi într-un punct si spui: ok, o să schimb asta în contract. Ajungi într-o situatie din asta în care te prostituezi și încerci să te salvezi cumva că trebuie să mănânci. De aia nici nu mă imaginez fotograf, poate mă angajez cândva la o revistă pe ceva creativ, vizualul poate comunica în multe feluri.

A: Până la urmă, pe lângă imagine, fotografia de modă este regie. Crezi că mai poate fi vreo legatură între cinema în forma consacrată și direcția în care se îndreaptă modă acum?

Codruț Sebastian Neguț: Am dezbătut tema asta pe larg în dizertația făcută pe Povești, în care m-am concentrat pe modalitățile în care poți spune o poveste vizual, în pictură și mai ales în fotografie.
O poveste se desfășoară în timp. Unii fotografi s-au bazat pe mediul pe care fotografia însăși l-a influențat de-a lungul timpului, cinematografia, pentru a sugera ideea de timp și, prin urmare, să ofere posibilitatea privitorului de a înțelege o narațiune. Făcând uz de elementele cinematografiei, adoptând același stil și aceeași tehnică pe care cineaștii le folosesc pentru a spune o poveste, fotograful poate crea o legătură mai strânsă între cele două mediuri. Bazându-se pe cultura vizuală a privitorului, fotografia se poate folosi de cinematografie ca de un baston, pentru a crea o imagine care pare desprinsă dintr-o poveste mai mare, câștigând astfel o încărcătură narativă.

A: Ce planuri ai în România?

Codruț Sebastian Neguț: Eu am realizat cât de mult îmi place în România după ce am plecat din România. Îndepărtându-mă, am început să o ridic pe un piedestal, toate lucrurile care nu îmi plăceau, na, așa suntem construiți ca oameni, nu ne putem rupe. Dacă aș avea posibilitatea de a câștiga pentru a fi independent și de a crește, că aici se pune problema, care ar fi maximumul pe care l-aș putea obține de aici?
Aș prefera să rămân în România, dar să pot face tot ceea ce vreau să fac. Nu mă încântă să locuiesc în Londra, îmi place să lucrez, să vizitez, dar nu am cum să ignor 19 ani din viața mea de aici.

A: Cum ți se pare estetica aceasta de tipul Terry Richardson?

Codruț Sebastian Neguț: Mi se pare ușor. Un blitz frontal care îți arde toată imaginea și o acțiune scandaloasă. În opinia mea, misiunea e să adâncești misterul, nu să îl dezvălui.

A: Am văzut în proiectele tale multe referințe la arhitectură, jocuri cu texturi, hainele alese au fost adesea destul de minimaliste, decorurile de asemenea. Ești fidel unui statement, este parte a esteticii alese de tine sau pur și simplu așa s-au nimerit să fie proiectele în cauză?

Codruț Sebastian Neguț: Mult mai mult mi-am dorit să fac arhitectură, nu mă pregăteam, dar mă gândeam că ar fi frumos. Mie chiar mi-a plăcut Bucureștiul, apoi am zis hai că fac urbanism să schimb ceva: Aici nu se face o casă cu 7 etaje și turnulețe! Îmi place să merg noaptea prin București pentru că noaptea nu văd cât de strident este portocaliul ăla cu lavabil dat peste piatră, peste marmură. În fiecare domeniu aduci ce îți place. Aveam un prof care făcuse facultatea de biologie și era axat pe radiografii, nervuri. E important să aduci ce știi din alt domeniu și să te folosești în domeniul tău.

Venea tata și mă lua de la gradiniță și mă ducea la cinema, mă lua din Iancului, din blocurile comuniste în care stăteam și mă ducea ba pe la Sala Dalles, ba la Cinema Patria. Am văzut Alien, Great Expectations, am crescut cu o stare, farmecul cinema-ului vechi, era o atmosferă, cinema-urile astea erau aproape mereu goale, vedeam reclame de dinainte de proiecție la Rafaello, la Whirlpool, mi-au ghidat un traseu în viață, m-au facut să îmi imaginez un întreg stil de viață. Plecam din Iancului, unde erau blocurile comuniste și veneam în centru unde era arhitectura interbelică. Altfel percepeam orașul dacă era invers, de aici și pasiunea pentru arhitectură, simțeam că e o diferență, spații gândite altfel… o chestie generală despre care se poate spune că mă inspiră e o atmosferă, un gând foarte îndepărtat, din subconștient, setat din experiențele din copilărie.

În timp ce discutam, Codruț a primit un telefon de la un prieten: „Romanian or Bulgarian? you won’t like it in here!”… „Ăștia încearcă să își strice imaginea țării lor în țara noastră… noi încercăm să ne-o îmbunătățim pe a noastră și ei invers.”

Nu știu ce se va întâmpla cu planurile lui Codruț, dacă vor fi sau nu afectate de imaginea României în UK, nici dacă Londra este pregătită pentru încă un imigrant, nici dacă el este pregătit pentru industria londoneză. Știu doar că până atunci ne putem aștepta la niște proiecte cel puțin interesante.

Puteți urmări viitoarele proiecte ale lui Codruț pe pagina lui de facebook: www.facebook.com/codrutnegut.

Interviul a fost realizat de Andreea Pătru. Andreea este Education & Communication Manager la PAVILION.

Fotografia de portret: Sylwia Bagazińska.

Comentarii

comentarii

Scroll to top