wonderfloci

numele tău e wonderfloci
iubire
wonderbuci (wonderwhatever)
te ștergi pe picioare
pe balerini
dalelemișcate ale chișinăului
te-au stropit după ploaie
ești de pe sate
micuță pulpoasă
studioasă
mergi pe strasse
doar un bărbat convenabil
să te abordeze
să înceapă odată
și viața ta

Foto © Bogdan Lypkhan, 2015, Chișinău

 

 

The Chronicle: Unde eşti acum? Ce se află în jurul tău?

Bogdan Lypkhan: mă aflu în pat, în chiloți; beau

cacao și mă minunez cum am ajuns într-un jalnic bar de agățat curve din centrul chișinăului (niște minunate). am un tapet alb pe perete, cu efecte de munți.

Spune-mi ceva despre locul în care te-ai născut.

un soi de izolare în iubire. se spune că are proprietăți magice, că ar fi un zăcămînt de uraniu sub. asta explică deviațiile pe care orașul le produce: mulți indivizi cu trip mistic, cu probleme psihice, genii și semigenii precum ioana bradea (la semi) sau văsieș (la semizei), yoghini ardenți.

Ce te motivează să te ridici dimineața din pat?

nu mă motivează, mă ridic. dar ai dreptate, trezirea e cel mai religios act pe care îl performăm cotidian. deocamdată. nu noi personal ne trezim, ci trezirea se trezește, un bloc de conștiință or smth.

Cu ce poate fi comparat Bucureștiul de azi?

cu o lagună; vezi cracii, dar nu-nțelegi pădurea (nu-ți rămîne decît să lingi flocii, adoratio flocensis opulensis).

Obișnuiești să vânezi întâmplările „omului recent”? Care e ultimul subiect din presa românească care te-a preocupat mai mult de un minut?

mi-a rămas în minte, zilele trecute, un dispozitiv folosit de niște tipe din brazilia, de făcut selfie (pe) la cur, un bețigaș, un prelungitor de care se atașează aparatul. Se bagă printre picioare și ecce viziunea.

Ai putea trăi în China comunistă?

desigur. în shenzhen. sînt zone unde chinezii, politicoși, ascultă de sfaturile oricărui alb. oamenii de afaceri ai chinei ar trebui să mă plătească să stau un an într-o cameră plutitoare să înțeleg. asta are de-a face cu un viitor proiect, e vorba de o ambarcațiune care va coborî de-a lungul marilor fluvii ale lumii. cred că începem cu orinoco. prefer coreea de nord.

(extind: m-a aburit un tip cu figură de shakespeare, că mă ia cu el acolo; mă și vedeam scriind într-o zonă cu umiditate multă.)

Filmul lui Godard „Le petit soldat” a fost acuzat de misoginism. Ca exemplu, replica „Femeile n-ar trebui să depăşească vârsta de 25 de ani” a fost considerată ofensatoare la adresa femeilor. După mine, sună mai mult a declaraţie de iubire. Tu cum o privești?

tragedia e că o depășesc pe cea de 16 (atunci există o excelență a chipului, care dispare curînd, un efect ideal, boticellian). putem avea de-a face cu femeile doar pt că nu le știm chipul de la 16 ani. teza asta se mai numește efectul de chihlimbar alambicat. sau birocrația extazului.

Houellebecq a scris o carte despre H.P. Lovecraft. Llosa, o carte despre Flaubert. Thomas De Quencey, o carte despre Kant. Derrida, o carte despre Levinas. Zizek, o carte despre Hitchcock. Te-ai gândit să scrii cândva despre altcineva? Cu explicație cu tot.

despre bivolaru și misa. omul e un străfutator (fără ejaculare), iar asta merită atenție. El a introdus și practicat! în cultura română un cuvînt marcant: continența. aș mai scrie despre duchamp, dar deja au scris toți deștepții. mi-ar plăcea tare să citesc o biografie a lui aleister crowley; cînd traduceți, băieți?

Ce plănuieşti să faci mâine?

am un ghem de dorințe informe, contradictorii. ar trebui să fac aia și aia, dar ar trebui să revizitez, în sfîrșit, o doamnă foarte simpatică de optzeci de ani, de origine poloneză, să îi dau fenomenul pitești și să o rog să-mi povestească cum vedea pe geam căruțe pline cu morți de foame în chișinăul anilor 46-47.

Ce este iadul?

Iadul e ceva emoțional.

Ai amintiri legate de plictiseală?

a fost o perioadă în care trăiam abandonat la bunici. închis în casă. la un moment dat am perceput, după-masă, liniștea și senzația de ora 5, că mă aflu între bătrîni (ceva înapropiat) și că, dacă acum sună cineva la ușă, e numai o aparență că ceva s-ar mai putea întîmpla. sau speram să sune, totuși?

Cât de importante au fost/sunt femeile în viaţa ta?

e o întrebare pt care nu am competență. Cînd te gîndești că iubirea ar trebui să ne însănătoșească, un mieunat pe sub creier.

Există cuvinte fără sens?

da. Rebarbor. dar e un cuvînt socialist.

Ce gen de cetăţean te consideri?

parazit & rentier. Inviolabil.

Care ar fi cea mai importantă lucrare din secolul al XX-lea? Eu aș numi „Structura revoluțiilor științifice” a lui Thomas Kuhn.

îți spun un vis de la 20 de ani. vine dezastrul nuclear și trebuie să-mi părăsesc camera. iau cu mine 3 cărți. Mă gîndeam la Sein und Zeit, Devenirea întru ființă (atunci mă fascina că era necitită), a 3-a: Constantin Barbu, Rostirea esențială. așa era fantasma. Devenirea dezamăgește, da aș lua-o pt copertele cu portocaliu.

Trăim deja în „viitorul singurătății”?

îmi sună prost formula. îmi amintește însă de o fulguranță-iova, sighișoara 97: Democrația e o tehnologie a singurătății.

Foto © Bogdan Lypkhan, 2014, Chișinău

 

 

Poți numi trei evenimente istorice la care ţi-ai fi dorit să asişti?

1. la încă o revoluție română, să fiu mai apt să speculez momentul sau barem niște poze să fac. corolar: căderea comunismului în coreea de nord
2. să fi asistat la un rit condus de crowley la abația thelema
3. ceva cu corăbii
4. la nașterea mea

Se spune că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simțim ceva, când nu descoperim ceva sau când repetăm ceva mecanic. Alții își așteaptă cu nerăbdare moartea. În ce relații ești cu propria moarte?

parcă întrebarea asta nici n-am văzut-o pînă acum. nu asta e moartea?

pe moment, strictamente vital, nu o pot concepe. probabil sînt la mijloc. în alt sens, multe dorințeaspirațiiproiecte au murit. reprezint un cimitir de dorințe. aveam un prof de muzică în a 8-a, care ne-a avertizat că așa se va întîmpla.

(sînt un zombie al unor idealuri ratate. cînd citeam cu nesaț În fața steagului, găsită într-o ediție gh. gh. dej, la biblioteca școlii, cînd să intre submarinul într-o peșteră-port subteran, lipseau paginile. la fel am pățit cu alt roman de jules, ceva cu o mină, cînd intra tipu cu făclia în mină, hop, era ruptă pagina.)

În prezent locuiești în Moldova de bună voie. Ți-ai dat seama ce-i lipsește României, comparativ cu Moldova?

Experiența colonială directă. din cauza asta nu înțeleg românii nimic din ce e aici. îi lipsește o grație specifică.

Primul tău volum de poezie se numește „Fuck Tense”, iar al doilea, în curs de publicare, „Wishing Light”. De unde preferința pentru titluri în limba engleză? Ai ceva de datorat saxonilor?

e o expresie basarabeană, așa s-a primit (calc după rusă). al 3-lea va fi în italiană: La disperazione di Donadoni (proză nonlineară).

Pornosofia mai așteaptă, e carte de veacuri. La fel, Cracica nova sau Ținutul Blănurilor. aș face și niște fime porno pe urmele lui Lasse Braun; aștept o invitație la un castel pt filmări.

Cu ce obstacole, blocaje te-ai luptat după „Fuck Tense”? Cum ai descrie perioada dintre „Fuck Tense” și „Wishing Light”? Acum doi sau trei ani asemănam împreună „debutul” unui scriitor cu un avort.

vorbeam de faptul că publicatul nu e ceva semnificativ pt actul scrisului. o imagine din copilărie: o cîrtiță izbită în cap de uliu, pe cînd ieșea și ea la lumină puțin. Lumina tristă, titlu furat de la un prieten. am fost în intermundii, iar asta nu e bine.

sînt un embrion nedezvoltat, cu accente de meteorit.

Ce este un poem?

mă aflam zilele astea la un festival de film documentar din chișinău, cronograf. i-au intrebat pe cei 2 băieți cu dizabilități, care jucaseră în film, ce vrei să faci cu viața ta? să am bani, familie, copii, a zis cel din cărucior. nu știu, a zis celălalt.

Literaturii îi pasă de dispariția cititorilor?

nu prea îmi pasă de literatură și, vba aia, scriu. literatura e ceva pt cosmonauți, asta e sigur.

un fel de punctuație a stelelor (o diferență între regnuri): nu îi pasă.

între nepăsările (blocurilor) reciproce se naște sublimul supralunar.

noi încă ne hrănim cu cotoare de cărți, elefantul mort, aruncat la groapa de gunoi în jodorowsky; lucrăm cu sublim sublunar.

Știința își propune să reducă lumea fenomenelor complexe la principii simple, în timp ce literatura complexifică universul și zădărnicește, într-un fel, orice încercare de a-l descifra sau cuprinde. Ce îți propui prin scris? Să simplifici sau să complexifici? Sau, dimpotrivă, să dictezi?

Dictatul, ai dreptate. altarele alea budiste cu gol după perdea. sau lingam de foc/plumb/mercur.

Când intenționezi să abandonezi literatura?

am abandonat-o din start, fac preliteratură. preadymade.

(există un film românesc cu titlul, rezervă la start. cînd ești rezervă ai deja un pic de distanță. ai abandonat jocul pt că ți-e interzis să intri în teren. vezi antrenorul, coechiperiii, dar nu joci.)

mereu am fost pe lîngă: viața, pe lîngă: literatura. în afara terenului. sînt rezerva aia pe care o chemi de pe margine, într-un meci disperat, cu un sfert de oră înainte de final și o rogi să marce.

Crezi în viaţa de apoi?

Acum ce crezi că e?

La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?

la borcane cu murături, ulei, făină, zahăr.

Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?

Sesizez regres, oamenii își tund părul pubian și de la subsuoară, ori asta înseamnă oroare, decadență. Și de pe picioare, da.

La ce e bună rațiunea?

La distrugerea epilării.

Pe cine regreți că ai cunoscut?

Pe ion iliescu. iordănescu. ponta. feministele astea.

Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?

Puterea cea tainică a lingamului.

Ce plănuiești să faci mâine?

Să fut (fără ejaculare, credeam că se-nțelege).

O întrebare pentru posteritate?

Domnilor, gagarin se masturba?

&

am o veste pt tine:
Am un dejavu la pyzdă.
Posibilul e tema mea, un fel de existență în nonmanifestat.
pt asta am forjat termenul: po-sybilitate.
Pune-ți o întrebare singur.
am pus-o. mi-am dat seama că ar trebui să facem interviul ăsta de 10 ori, cu 10 răspunsuri diferite.
Vrei dolari?
DA.
Speranțe?
Mulți floci. Cu ei nu te joci.
corolar: Mami, dacă nu ai floci, cu mine să nu te joci.

roua stelară

cracii femeilor moldave sînt absoluți

chiar imaginam procedeul de îmbogățire morală și spirituală numit baia de floci: în fiecare dimineață îți freci fața de pădurea pubiană a iubitei, asta va aduce prosperitate

în moldova trebuie să ai un caiet de 1000 de pagini în care scrii mereu cracicracicraci
apoi începi altul

în cel de 5000 de pagini scrii flocifloci

pe la 7 așa, incredibile femei se întorc elegante de la muncă în cartiere
au niște forme că exclami au mama ce bună ești
bărbații lor veniți mai devreme își fac deja laba acasă știind că ele se vor întoarce și ei le vor pune să se încracheze goale, doar cu pardesiul pe ele și le vor spînzura de lustră

dzeu a înzestrat bărbații moldoveni cu kile de spermă (fiind un popor rural, nu cunoaște continență)
ei sînt virili au sculele mari și rezerve de ojas shakti să poată satisface aceste iepe sănătoase de la țară

pulpele moldovencelor sînt la mare arătare, coapsele puternice, de vite ce trag în jug
unele sînt bondoace, dar vînjoase
poartă părul lung, feminin, ca-n evii trecuți, au codițe împletite ca la țară

în amfiteatrele universităților, uneori, pe o tablă uriașă se desenează o pyzdă cu floci, mare mare și decanul sau decana arată spre tablă cu un indicator de abanos: futeți, că aveți ce

da, aceasta e moldova

———————-

Bogdan Lypkhan este iubitor de floci, ex-membru misa, adorator și ascet, ocultosof.

A debutat în 2010 cu volumul de poezie Fuck Tense.

Foto © Alexandru Vakulovski

 

 

*Notă: faptul că unele propoziții sau nume sunt scrise cu literă mică (alteori cu literă mare, amestecate), că apostroful nu apare și că unele cuvinte au rămas prescurtate, este un fapt intenționat și ține de stilistica autorului.

**„wonderfloci” și „roua stelară” sunt două texte semnate de Bogdan Lypkhan, 05.2015.

Comentarii

comentarii