În 1884 convenția socială în SUA era ca băieții să poarte rochițe până la vârsta de 6 ani; tot la 6 ani băieții se tundeau pentru prima oară. Astăzi, când privim această fotografie cu Franklin Roosevelt la 2 ani și jumătate, îmbrăcat în rochiță, gândim că e ceva necuvios în ea. Când anume fetele și băieții au făcut tabere separate? Cu alte cuvinte, de ce fetele obligatoriu poartă roz, iar băieții albastru? Această chestiune teribil de interesantă este discutată de Jeanne Maglaty într-un articol din Smithsonian, When Did Girls Start Wearing Pink?, pornind de la cartea istoricului Jo B. Paoletti – Pink and Blue: Telling the Girls From the Boys in America. Paoletti studiază semnificațiile îmbrăcăminții copiilor de peste 30 de ani. Secole de-a rândul, spune ea, copiii au purtat rochițe albe (ușor de albit) până la vârsta de 6 ani. Dacă înainte se ținea mai mult la aspectele practice ale îmbrăcăminții, acum e o chestiune de „Isuse, mi-am îmbrăcat copilul în hainele nepotrivite, o să crească anormal!” Culorile albastru și roz la hainele de copii (dar alături de alte culori pastelate), au fost introduse în secolul al XIX-lea, fără însă a fi promovate ca „indicatoare de sexe”.

Abia într-un articol din 1918 se făcuse această divizare, dar taman pe dos: „Regula general acceptată este rozul pentru băieți și albastrul pentru fete. Motivul ar fi că rozul, fiind o culoare mai puternică și mai hotărâtă, este mai potrivit pentru un băiat, în timp ce albastrul, fiind o culoare mai delicată și plină de grație, este mai potrivit pentru o fată.” Alte surse, afirmă Paoletti, asociau albastrul cu copii blonzi, rozul cu cei bruneți sau albastrul cu copiii cu ochi albaștri, iar rozul cu copiii cu ochi căprui. În 1927, revista Time va publica un tabel al culorilor pe sexe.

Ce s-a întâmplat după, citiți în Smithsonian.

Comentarii

comentarii