Georgia, U.S.A

Acum câțiva ani l-am cunoscut pe John. Apoi pe Scott, Tom, Will. Și pe soțiile lor, familiile lor. Undeva, într-o comunitate izolată din Georgia, S.U.A. Unu-i psiholog, altul inginer, altul CEO pe la nu știu ce centru medical. Când i-am cunoscut (am fost prevenit de gazdă că vom avea musafiri), mi-am pus tricoul cel bun, uscat pe umeraș, ca să dau bine. Ei nu s-au sinchisit.

Mai degrabă au fost interesați să aflu cine sunt. Nu m-au măsurat din priviri, nu m-au întrebat ce mașină conduc, nu m-au întrebat ce venituri am. S-au bucurat să afle că vorbesc mai mult de o limbă străină, că mă chinui cu o mică afacere, că scriu și citesc, că fac fotografii. “Noi, în America, ne bucurăm când întâlnim un străin”, mi-a spus Scott. “Lumea e atât de departe de noi, încât mereu ne bucurăm când auzim povești.”

Povestește-ne de la tine, îmi zice Tom. N-am ce să le povestesc. What the fuck, man?! Da, chiar n-am ce să le povestesc. N-am clasă politică, n-am instituții, n-am direcție, n-am educație, n-am presă, n-am cler, n-am poliție, n-am încredere, n-am siguranță. Mai am un pic și pierd și istoria – a fost de vânzare ceva vreme. Cultura trăiește pe perfuzii. Sunt câteva zeci de mii de români care cred că ei sunt țara. Celelalte milioane de români pun poze cașto pe feisbuc și cred că ei sunt țara. Mai sunt vreo mie de oameni de afaceri care cred că ei sunt țara. Fiecare crede același lucru, dar simte altfel. Despre Voroneț și sarmale au citit în ghiduri. Sunt încurcat.

What the fuck, hai să bem. De când e lumea, armele, literatura și băutura au construit poduri între civilizații. It’s gonna be okey, îmi spune John. Are puterea să mă îmbărbăteze, deși tocmai i s-a făcut familia praf. Brusc nu-mi mai pasă de tricoul uscat pe umeraș; știu că peste Ocean mașina de spălat a unui prim ministru înmoaie cu grijă, în bule de Persil, tricoul pol șarc cumpărat din Londra. Sau de pe Victoriei, să încurajeze biznisul local.

După două sticle de vin, toate încep să se învârtă cu tine. America, România, John, Scott, tricoul uscat pe umeraș, o mie de oameni de afaceri, primul ministru. Ca și cum ai lipsit la lecția asta toată viața, începi să înveți respectul de sine. Abia după aceea o să afli cine ești. Asta dacă te mai interesează.

What the fuck, man? Întreabă-te mereu.

Comentarii

comentarii