Rice, Obama şi Jedi

Pe 29 aprilie se fac 100 de zile de când Barak Obama a depus jurământul de preşedinte al SUA. Al 44-lea. Niciunul dintre ei, de la Roosevelt încoace, nu a preluat o economie atât de  bolnavă şi o Americă atât de derutată. E adevărat că niciunul nu a fost precedat de George W.Bush şi de echipa lui. Numărând înapoi, de la 100 la 1, în fiecare zi de mandat Barak Obama a luat o decizie care a ţinut prima pagină a presei din întreaga lume. Dar nu de mega-planurile de salvare a băncilor şi de relansare a economiei vreau să vorbesc, ci despre primele decizii. Ştiţi ce a făcut Obama a doua zi după jurământ? A hotărât să desfiinţeze extrem de controversata închisoare de la Guantanamo, iar în ziua următoare a interzis folosirea tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism. Europa s-a trezit cu o pisică aruncată peste Ocean, mai precis în situaţia de a trebuie să declare public dacă vrea sau nu să ajute America primind deţinuţii rămaşi fără celule. Şi fostul secretar de stat, Condoleezza Rice, s-a trezit într-o situaţie deloc de invidiat: aceea de a fi fost, în 2002, pe când era sfătuitorul lui Bush în materie de securitate naţională, unul dintre primii oficiali care au aprobat simularea înecului ca tehnică de interogare a suspecţilor de terorism. Senatul spune acest lucru desluşit, după luni de zile de polemici aprinse pe tema abuzurilor CIA. Şi-atunci, nu există un alt moment mai potrivit decât cel de acum pentru promovarea metodei Jedi de interogatoriu…”Patentul” este deţinut de un poliţist britanic, care se declară de confesiune Jedi, ordinul călugărilor-cavaleri din “Războiul Stelelor”…Pam Fleming, de 45 ani, agent de poliţie la Glasgow, în Scoţia, a declarat pentru “Police review“, o publicaţie din grupul Jane’s, că reuşeşte să fie mai eficient în combaterea criminalităţii şi delincveţei din oraş practicând tehnica Jedi de manipulare a spiritului, numai şi numai pentru a ajunge la adevăr. Fleming nu e un solitar în credinţa sa. Statisticile naţionale britanice arată că la recensământul din 2001, 390.000 de persoane s-au declarat de confesiune Jedi.

Comentarii

comentarii

Scroll to top