– Puteţi începe, zise Arthur Bonifas, căpitan în armata americană, încadrat de omologul sud-coreean, căpitanul Kim şi de un alt ofiţer american, locotenentul Mark Barrett. Soldaţii au început să taie cu securile un plop care obtura vederea militarilor care ocupau punctul de observaţie nr.5, pe colina din vecinătate. Plopul bloca observarea Podului Fără Întoarcere, din zona Panmunjom, o zonă demilitarizată dintre cele două Corei.

Linia de demarcaţie trasată după încetarea războiului din peninsulă, în 1953, traversa chiar mijlocul podului, motiv pentru care doborârea plopului devenise o chestiune strategică.

Dar plopul nu avea să cadă. La 18 august 1976, când căpitanul Bonifas ordona primele lovituri de topor, un grup de soldaţi nord-coreeni comandaţi de locotenentul Pak Chul (supranumit Buldogul) a apărut foarte rapid. Militarii au privit ceva timp cum soldaţii din sud încearcă să taie plopul. Ca din senin, Pak a strigat Opriţi-vă!, dar Bonifas i-a întors spatele. Au venit întăriri; Pak a strigat iar. Bonifas a rămas din nou indiferent.

În 30 de secunde topoarele aveau să-l doboare pe căpitanul Bonifas. Rănit, locotenentul Barrett a reuşit să fugă, dar a murit în elicopter, în zbor spre un spital din Seul.

La televiziunea publică nord-coreeană, Kim Jong Il, Preşedintele Etern, a declarat că incidentul a fost provocat de Sud.

Americanii şi sud-coreenii au ripostat imediat, organizând operaţiunea Paul Bunyan, după numele unui gigantic tăietor de lemne american. Pentru că asta s-a şi întâmplat: mobilizarea militară  a celor doi aliaţi a dus, în cele din urmă, la tăierea plopului. La “operaţiune” au asistat pasiv, din fericire, 200 de soldaţi din Nord, înghesuiţi în nişte autobuze. S-au dat jos, au asamblat o mitralieră, dar nu au tras.

Războiul a atârnat de un fir de păr. De o frunză de plop. Provocări au fost şi înainte. Provocări sunt şi azi. Nu cred că înţelege cu adevărat cineva ce se întâmplă acolo. Unii îi sfătuiesc pe chinezi să fie mai implicaţi. Alţii cer prudenţă Americii şi presiuni economice. Făcute cui? Unui popor deja îngenuncheat şi terorizat? Singurul pattern care îngrijorează este că zonele în care interese majore intră în conflict nu au pace. Sau sfârşit paşnic. Estul Europei (încheiind cu fosta Iugoslavie), Orientul Mijlociu, Irakul. Multe alte exemple.

Coreea de Nord are acum o singură şansă: cea biologică, întruchipată de Un, urmaşul lui Kim Jong Il.

Dar aşchia nu sare departe de plop.

Războaie pot începe oricând de la mult mai puţin decât uraniu îmbogăţit şi capabilităţi nucleare. Asasinatul cu topoare din ’76 o dovedeşte cu prisosinţă. Coreea de Sud se abţine, deocamdată, şi bine face. Dar nu va putea întoarce mereu celălalt obraz. Şi, de data asta, soldaţii nord-coreeni nu vor mai veni înghesuiţi în două autobuze, meşterind la o mitralieră uitată de ruşi.

Legendă foto:

1. Zona Panmunjom, la graniţa dintre cele două Corei.

2. Operaţiunea Paul Bunyan.

3. Căpitanul Arthur Bonifas

4. Locotentul Pak Chul – “Lt. Bulldog”

Sursă foto: Wikipedia

Comentarii

comentarii