Petrol crud

Administraţia Informaţiei despre Energie (Energy Information Administration – EIA) a făcut public raportul său pentru 2009. În acest raport – un fel de biblie pentru fundamentaliştii economiei globale care sunt de multe ori şi decidenţi – agenţia recunoaşte pentru prima dată ceea ce M. King Hubbert a descris deja in 1956 ca se va întâmpla: am ajuns aproape de punctul maxim de producţie petrolieră.

De acum încolo este evident ca oferta de ţiţei – cu toate tipurile de extracţie alternativă sau neconvenţională – va fi la limita cererii (dacă nu chiar sub aceasta). O scurtă revedere a cifrelor poate fi relevantă: dacă în 2007 previziunea pentru 2030 era de 107,2 milioane barili pe zi (faţă de 81.5 milioane produse zilnic în 2006), anul acesta aceeaşi previziune vorbeşte de o producţie viitoare de doar 93,1 milioane barili pe zi.

În contextul creşterii constante a cererii, cifra aceasta, cu toate previziunile de folosire a combustibililor alternativi, nu este de loc îmbucurătoare. Pe de altă parte asistăm deja la o reaşezare a puterilor economice şi a nevoilor de consum, care migrează dinspre Statele Unite către Asia, în special China.

Raportul EIA din 2006 prevedea că China va întrece Statele Unite la consum de energie în intervalul 2026-2030, acelasi raport a revenit gradual asupra acestei aprecieri. Anul acesta EIA previzionează – sau mai degrabă constată – că China va întrece Statele Unite în cerere în intervalul 2010-2016.

Pentru a scurta povestea, orice energofag va urmări să îşi asigure sursele de energie, de unde şi creşterea importanţei statelor care au resurse de ţiţei exploatabile fie prin metode convenţionale, fie prin metode care urmează a fi perfecţionate – ex. Brazilia cu rezerve la mare adâncime în largul Plajelor de la Rio de Janeiro.

Este previzibil că Beijingul va strânge legăturile cu state din Asia centrală sau de vest, implicit cu Iran-ul, poate chiar şi cu Rusia. Întrebarea în contextul dat nu este dacă Iranul va deveni putere nucleară, ci când se va întâmpla aceasta, aşa cum bine spunea Yann Richard – iranolog francez – într-un editorial din Le Monde încă din 2005.

Aş adăuga o altă întrebare: în ce măsură, tot în contextul dat, este acest lucru un pericol sau un factor de stabilitate regională, având în vedere şi evoluţiile conflictuale din Pakistan.

Comentarii

comentarii

Scroll to top