Obama şi Iran III

I know everybody here is on a 24-hour news cycle. I’m not.”

Acestea sunt cuvintele cu care Obama a contracarat critica republicană venită din partea fostului sau contracandidat John McCain şi a altor „hardliners” care preferă să reacţioneze pe baza impusurilor de moment. Senatorul republican Lindsay Graham din Carolina de Sud l-a caracterizat pe Obama ca fiind „timid şi pasiv”, iar din declaraţiile lui John McCain rezultă că Obama ar fi trebuit să meargă la razboi şi să „ajute” demonstraţiile pentru a răsturna regimul republicii Islamice.

Dar, oare, demonstraţiile cer răsturnarea regimului în totalitate? Este Mousavi un leader non-Islamic?

Observaţia atentă asupra a ceea ce demonstranţii înşişi cer ar putea dovedi contrariul: Ahmadinejad şi regimul actual apar de fapt ca fiind un tip de oligarhie care a radicalizat şi trădat idealurile revoluţiei Islamice, nu continuatorii unui proiect politic care să ofere o alternativă democratică adaptată lumii musulmane – aşa cum revoluţia s-a prezentat iniţial.

În 1953, prin intermediul CIA, administraţia americană a intervenit în Iran, înlăturându-l pe primul ministru de atunci, Mosadeq, şi restaurând regimul Shahului Mohammed Reza Pahlavi; unii istorici spun că a fost exact această acţiune care a pus bazele a ceea ce avea să urmeze 25 de ani mai tarziu: Revoluţia Islamică.

Ceea ce Obama, prin acţiunea lui măsurată şi prin perspectiva pe care o propune asupra Iranului – una de aşteptare şi înţelegere a fenomenului şi a resorturilor sale intime – dă dovadă de o înţelegere mai bună a ciclurilor istorice care sunt mult mai lungi de 15 zile.

O intervenţie deschisă a administraţiei americane acum în Iran, aşa cum spun unii republicani că ar fi necesară, ar fi posibil să ducă la o repliere a populaţiei în sine şi la coagularea acesteia împotriva unei astfel de intervenţii. Iranienii au o memorie istorică mult mai lungă, populaţia îşi aminteşte foarte bine nu numai momentul 1953 ci şi perioada 550 î.H., când Darius I conducea lumea.

Sunt, de altfel, şi singurul popor pe care îl cunosc care recita poeţi naţionali care au trăit acum 1000 de ani. Mă refer, evident, la Hafez, Sa’adi sau Khayyam. Pe de altă parte, o astfel de acţiune pripită ar da „apă la moara” celor în putere acum, care deja folosesc tehnică idenitificării unui pericol exterior pentru a linişti spiritele. Dacă acel inamic s-ar şi materializa, nu ar face decât să le dea dreptate.

În concluzie, politica facută în cicluri mediatice ajutate de posturi de televiziune precum FoxNews este poate eficientă în state precum Arizona sau Carolina de Sud, a căror populaţie nu a depăşit fizic limitele geografice ale propriului stat (şi în nenumărate cazuri ale propriului oraş) însă la nivel global ar produce efecte perverse pe care, sincer, nu aş dori să le simt pe pielea mea.

Comentarii

comentarii

Scroll to top