Când a căzut avionul pilotat de Adrian Iovan în Apuseni, acum un an, o Românie întreagă arăta cu degetul toată administrația publică: investigațiile au ajuns până la Ministerul de Finanțe, SMURD, Interne, Apărare. S-a mai prăbușit un elicopter de-atunci, fără să trăim cu senzația că „s-a” învățat ceva din cele două tragedii. Un sistem anchilozat, fără capacitate de reacție rapidă, fără proceduri limpezi, un sistem care presară teamă nu doar când e vorba să colecteze taxe, ci și când ar trebui să te salveze când îl plătești.

Problema pe care o are astăzi Franța e mult mai mare și mi-e teamă că nu este numai a ei: trupe afișate cu emfază în parade militare acoperite de nori tricolori, exerciții comune NATO și anti-tero, implicare la cel mai înalt nivel – politic, diplomatic, economic și militar – în soluționarea crizelor globale (Rusia-Ucraina, ISIS, eternul conflict din Orientul Mijlociu și criza din Siria sunt doar câteva exemple), exerciții de forță verbală și economică, pachete întregi de mușchi „umflați” de steroizi financiari, de miliarde de euro înghițite anual de bugetele de apărare, contraspionaj și servicii interne de informații, tot și toate inexistente în cele 10 minute în care trei demenți au măcelărit 12 oameni, odată cu siguranța unei națiuni întregi.

Doar 10 minute au fost necesare pentru a scuipa niște sânge peste dreptul la liberă exprimare. Franța a cheltuit anul trecut 55 de miliarde de euro pentru apărare. Trei dezaxați au culcat-o la pământ cu trei automate kalașnikov de 500 euro bucata.

Lumea noastră nu e un loc echilibrat, nici pe departe. Dar continuă să fie un loc care-și caută echilibrul, cu orice preț. Presa nu e nici ea tocmai un loc în care să cauți azi echilibru. Am lucrat aproape un deceniu și jumătate în presă: te înghite într-o clipă, odată cu faima, cariera și, uite, chiar cu viața. Dar nu e nici o voce pe care s-o curmi cu glonțul.

Lumea și presa sunt astăzi două locuri triste, reci și sângeroase. Dacă noi n-am învățat nimic din aparatele de zbor care ni s-au frânt practic în brațe, poate Hexagonul învață ceva din tragedia de azi. În mine, mânia arde cu flacăra unor lumânări pentru toți cei omorâți azi la sediul Charlie Hebdo.

Trăim epoca strategiilor planetare în care nu avem soluții, proceduri și reacții la probleme relativ mici pe scara globală a crizelor și conflictelor, probleme printre care omorul din Ferguson și atacul terorist din Paris sunt doar cele mai recente, din păcate. Cu ochii la măreția regatului, monarhii își neglijează supușii, sălbăticindu-i.

de Rareș Petrișor (via push the button)
În imagine: caricatură de Steve Bell pentru The Guardian.

Comentarii

comentarii