În scurta mea carieră didactică în Canada am avut un grup de elevi refugiați din zone de conflict. Copiii aveau vîrste cuprinse între 13 și 17 ani și erau ca orice alți copii. Unii mai veseli și mai exuberanți, alții mai retrași și fără multe lucruri de spus. Kharim venise din Afghanistan, avea 16 ani, și era sclipitor. În doi ani își însușise franceza și engleza într-un mod remarcabil și era interesat de orice aspect social. Toate caietele lui aveau pe copertă o inscripție mare, îngroșată: “Afghanistan – number one”. Totuși, la o masă rotundă organizată cu adolescenți veniți din zone de război și dedicată prezentării structurilor societăților democratice tradiționale, eveniment la care a luat parte un funcționar al Ministerului Imigrației si Cetățeniei, Kharim a ascultat fără să clipească toată dezbaterea, fără să pună, în mod paradoxal, nici o întrebare. A ridicat apoi mîna, politicos, și a spus: “Numele meu este Kharim și am 16 ani. Ce trebuie să fac ca să ajung prim ministru al Canadei?” Răspunsul la această întrebare a fost probabil unul dintre cele mai ușoare date de funcționarul canadian în cariera sa: “Trebuie să devii președintele unui partid cu care să cîștigi alegerile”. Nu la fel de ușor i-ar fi lui Kharim să găsească răspuns la aceeași întrebare în țara lui de origine.

Joi, 20 august, în Afghanistan vor avea loc alegeri prezintențiale. Vor fi alegeri fără nici un dram de suspans. Aproape jumătate din afghani s-au înregistrat să voteze, cealaltă jumătate urmînd să rămînă acasă fie de teama atentatelor promise de talibani în ziua votărilor, fie din lipsă de interes sau ignoranță. 41 de candidați s-au înregistrat pentru cursa prezidențială, dintre care 36 au ajuns pe buletinele finale de vot. Totuși, cursa este în doi: actualul președinte, Hamid Karzai, pare a fi marele favorit al afghanilor dar și al Occidentului, în timp ce Abdullah Abdullah, fost ministru de externe în Alianța Nordului, guvernul afghan recunoscut în străinătate în timpul regimului taliban, dar și în guvernul lui Karzai, este plasat pe locul doi. O eventuală confruntare între cei doi într-un al doilea tur de scrutin îl dă ca sigur cîștigător pe Karzai. Cel puțin așa spun sondajele de opinie realizate în Afghanistan din luna mai pînă acum. Sondaje care Dumnezeu știe exact ce logistică, libertate de acțiune și cuantificări sociologice au aplicat.

Cert este ca Richard Holbrooke, care este trimisul american pentru Pakistan și Afghanistan, se află în zonă, pregătit să negocieze orice fel de înțelegere care să-l lase pe actualul președinte să cîștige. Karzai, aliat al Occidentului încă de la invadarea țării de către trupele NATO, în 2001, a rămas fidel acestuia în ciuda cîtorva sincope, mai ales în ultimul an. Ultima dintre ele a produs un val de șoc în media occidentale: Karzai a semnat o lege, bazată pe tradiția religioasă șiită, al cărei element senzațional este dreptul soțului de a-și înfometa soția în cazul în care aceasta refuză relațiile sexuale. Întrebat cum a putut să semneze o astfel de lege, după nouă ani de război, în care 5210 afghani au fost uciși în lupta lor cu fundamentalismul islamic, președintele Karzai a răspuns cu aceeași ușurință cu care funcționarul canadian i-a răspuns lui Kharim: “nu știu, n-am apucat s-o citesc”. 728 de americani, 204 britanici, 127 de canadieni, 33 de germani, 29 de francezi, 25 de spanioli, 24 de danezi, 19 olandezi, 15 italieni, 11 români, 11 australieni, 10 polonezi, patru estoni, patru norvegieni, trei cehi, trei letoni, doi portughezi, doi suedezi, doi turci, doi unguri, un finlandez, un lituanian și un sud-coreean au murit în toți acești ani în care colegii lor în viață au uitat motivul exact pentru care se află acolo. Dimpotrivă, joi vor avea o nouă misiune – vor apăra alegerile în care Karzai va deveni președintele Afghanistanului pentru un al doilea mandat, în ceea ce presa internațională numește “al doilea scrutin prezidențial democratic din Afghanistan”. Din Afghanistan number one.

Comentarii

comentarii