Proteste în Istanbul de 1 mai. Nici nu mă mai interesează motivul. Întru câtva lesne de ghicit. Ultima oară când s-au revoltat cetățenii turci, președintele a pus armata să le îndoaie coloana. Ce aveți în cap, economia stă să duduie, avem investiții străine în derulare. Găsiți-vă la altă metodă de a intra în istorie, pezevenchilor. Cam așa. Întru totul de acord. Mai mult decât „minciuna grecească” (rapoartele și cifrele false trimise de Grecia către U.E. ani la rând), ce a condus la falimentul și evitarea oricărui contact economic cu Grecia au fost masele revoltate (și incapacitatea statului de a acționa la timp, de a le crăpa capul la prima mișcare bruscă). Nemulțumiți de imposibilitatea Greciei de a-și mai achita dările către cetățeni, grecii și-au distrus propriul stat. Acum, îmi amintesc de o vorbă de „aur” a unui profesor de fizică (câți ani aveam atunci? poate 12); el a spus: – Republica Socialistă România v-a dat gură! Zeci de ani au trecut de atunci și cred că aici se găsește cheia imbecilității noilor proteste și a mișcărilor sociale europene. Se înțelege din ce tribună vorbesc: singura clădire în care aș vrea să locuiesc este Casa Poporului. Cum bine diagonostica un prieten rodul muncii mele, „doar marile spirite gândește la fel”.

Despre cazul ucrainean (subiect în parte nelămurit, în parte outdated), scrie din nou Žižek. Unde? Nu în The Guardian, ci la o stradă mai încolo, în London Review of Books. Intro-ul lui, în care vorbește despre simbolistica proastă a distrugerii statuilor lui Lenin, demonstrează încă o dată ceea ce știam de când cu sedentarizarea: cu cât mulțimea se înmulțește, cu atât prostia ia avânt. Prin urmare, imagini cu protestatarii din Kiev care ciobesc busturile lui Lenin, pentru a-și demonstra suveranitatea națională și opoziția față de politica lui Putin, succesoare a URSS-ului. Žižek amintește că după revoluția din octombrie, când Rosa Luxembourg turuia că statele mici vor primi suveranitate totală doar dacă „forțele progresive” vor predomina, Lenin a barat și s-a pronunțat în favoarea dreptului necondiționat la „separare”, împotrivindu-se, de altfel, proiectului stalinist pentru o Uniune Sovietică centralizată (guvernul URSS ar fi trebuit să fie și guvernul celor cinci republici: Ucraina, Belarus, Azerbaijan, Armenia și Georgia). În 1922, într-o scrisoare către Biroul Politic al Partidului Comunist, Stalin îl acuză pe Lenin de „liberalism naționalist”. Politica externă a lui Putin vine în continuarea liniei țarist-staliniste. Punând în cârca bolșevicilor avarierea serioasă a intereselor Rusiei, Putin exclamă: – Bolșevicii! Dumnezeu să-i ierte!

Ce se întâmplă mai departe, mai departe în trecutul istoric, cum ar veni? Portretele lui Stalin prolifereză în parade militare, Lenin este supus unui damnatio memoriae. În 2008, Stalin este votat al treilea cel mai mare rus din istorie, cu jumătate de milion de voturi. Lenin – pe un distant loc șase. Stalin este celebrat nu doar ca un comunist, ci și ca un restaurator al măreției rusești – după „deviația anti-patriotică” a lui Lenin. Putin a folosit recent, înregistrează Žižek, termenul de „noua Rusie” pentru cele șapte „județe” din Sud-Estul Ucrainei, un termen care a fost folosit ultima oară în 1917. Sigur, după cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist, când Hrușciov l-a „condamnat” pe Stalin, a început înlocuirea măștii staliniste cu cea leninistă. Dar ce se întreabă protestatarii din Ucraina? Ce dracului să mai distrugem? Să distrugem moaca lui Lenin! Principiul fundamental: nu contează mărimea.

Ucrainienii se afișează, așadar, contra deciziei statului ucrainean de a prioritiza relația cu Rusia în fața integrării în U.E. Previzibil, mulți anti-imperialiști de stânga (cum previzibil îi numește taica Žižek) i-au muștruluit pe ucrainieni. Cât de inconștienți sunt să idealizeze în continuare Europa și să nu realizeze că ralierea Ucrainei la U.E. ar face din Ucraina o colonie economică a Europei Occidentale și, mai devreme sau mai târziu, va lua de mână soarta Greciei. Žižek – și aici ne poate surprinde puțin, crede că ucrainienii sunt departe de a fi orbi la realitățile Uniunii. Cunosc foarte bine problemele, mai ales tipul problemelor europene: a rich man’s problems.

Žižek salută revolta ucrainienilor și susține necesitatea unui nou tip de eroism, mai riscant.

Nu am nimic cu cazul ucrainean. Poftiți în Europa, continentul universalismului, al xenofobiei întunecate, al soluției-„să sperăm că Dumnezeu o să ne ajute”, al populismului anti-imigraționist, al inocenței pierdute.

Să încheiem, totuși, cu un banc strecurat de Žižek în analiza cazului ucrainean (cu ocazia asta, îmi permit să semnalez apariția recentă a vol. Žižek’s Jokes: Did You Hear The One About Hegel and Negation? la MIT Press):

Rabinovitch, a Jew, wants to emigrate. The bureaucrat at the emigration office asks him why, and Rabinovitch answers: ‘Two reasons. The first is that I’m afraid the Communists will lose power in the Soviet Union, and the new power will put all the blame for the Communists’ crimes on us, the Jews.’ ‘But this is pure nonsense,’ the bureaucrat interrupts, ‘nothing can change in the Soviet Union, the power of the Communists will last for ever!’ ‘Well,’ Rabinovitch replies, ‘that’s my second reason.’ Imagine the equivalent exchange between a Ukrainian and an EU administrator. The Ukrainian complains: ‘There are two reasons we are panicking here in Ukraine. First, we’re afraid that under Russian pressure the EU will abandon us and let our economy collapse.’ The EU administrator interrupts: ‘But you can trust us, we won’t abandon you. In fact, we’ll make sure we take charge of your country and tell you what to do!’ ‘Well,’ the Ukrainian replies, ‘that’s my second reason.’

Acum să râdem cu lacrimi. Sartre și Foucault au protestat la Paris, în anii 1970, împotriva tratamentului statului francez față de imigrații arabi. Astăzi, Franța este statul european care urăște cel mai mult arabii și negrii. Faceți o vizită la Paris. Întâi, vizitați centrul (zona 1), apoi luați-o ușurel către zonele 2-3-4-5. Zona 1 este prin excelență zona albilor și o zonă de tranzit a celorlalte rase (care ar face bine să nu-și cumpere sau să închirieze un apartament în centru). Zonele 3-4-5, periferice, sunt pline de arabi și negri (nu poți să-i arunci mai departe de periferie). Și de albi sătui de turiști.

Protestați, urlați. Doar de aia v-a dat statul gură.

—————–

Slavoj Žižek, „Barbarism with a Human Face”, London Review of Books, Vol. 36 No. 9, mai 2014, pp. 36-37.

În imagine: schema economiei sovietice, preluată din Alain Besançon, Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate (trad. Mona Antohi și Sorin Antohi, Humanitas, 2014)

Comentarii

comentarii