Chestionarul The Chronicle vs. Adam Wallacavage

George Şerban: What book(s) are you reading now ?
Adam Wallacavage: Tony Duquette, More is More.

G.Ş.: What do you fear most ?
Adam Wallacavage: I fear worry the most. I try my best not to worry and to deal with whatever happens when it happens.

G.Ş.: Electric or acoustic ?
Adam Wallacavage: Wind up.

G.Ş.: What is truth ?
Adam Wallacavage: Something not easily invented and best found through wisdom.

G.Ş.: Where are you now ?
Adam Wallacavage: In my library room on the second floor of my house in South Philadelphia, sitting on a couch with my laptop. The sun is beaming through the blinds and it is a beautiful crisp bright Spring morning.

G.Ş.: Do you believe in life after death ?
Adam Wallacavage: I believe in an afterlife. I believe that all the mysteries of life will be found there. I believe you can go swimming in oceans full of fish from every kind of ocean in the universe. I believe I will rejoin friends and family but I don’t know all that much about it yet.

G.Ş.: What is the strangest thing that ever happened to you ?
Adam Wallacavage: It happened December 31st 2009. I was invited up in to a real rabbit hole.

G.Ş.: The most sentimental song you’ve listened to ?
Adam Wallacavage: Feels So Good by Chuck Mangione.

G.Ş.: Do you like sushi ?
Adam Wallacavage: Yeah, but I’m not into the reality of overfishing.

G.Ş.: What’s to be done if the end of the world won’t come this year either ?
Adam Wallacavage: Well, we will have to raise money for more reliable research for the real end of the world date, of course!

G.Ş.: With what impressions you would leave the Earth today?
Adam Wallacavage: I’m not confused about it. I get it. I understand the balance of reality.

G.Ş.: What are you thinking when you hear about “human rights” ?
Adam Wallacavage: I think about how fortunate I am to be living where I live and having the upbringing I’ve had.

G.Ş.: The thing you’re looking for but still haven’t found it ?
Adam Wallacavage: I’m becoming very comfortable being single so it might not be love anymore. Maybe healthy meatball sandwiches?

G.Ş.: What is a poem ?
Adam Wallacavage: Something that sounds good in song.

G.Ş.: Everything is relative ?
Adam Wallacavage: Sure.

G.Ş.: What is rationality’s purpose?
Adam Wallacavage: It’s what grounds a dreamer if they can find it.

G.Ş.: Are you happy ?
Adam Wallacavage: I really am, yes.

G.Ş.: To what extent Kafka would have had problems with the law ?
Adam Wallacavage: I don’t know but I’ve never been to Prague and that needs to be addressed in my life.

G.Ş.: An artist you recommend and a reason to why we should pay him/her attention ?
Adam Wallacavage: Antoni Gaudi.

G.Ş.: Is life enough ?
Adam Wallacavage: Of course not.

G.Ş.: What can you tell us about Paris ?
Adam Wallacavage: Every single person there speaks perfect English and they love it when you make no attempt to speak French. I love Paris and can’t wait to go back.

G.Ş.: Who killed Kennedy, after all ?
Adam Wallacavage: Texas is the reason.

G.Ş.: What significant progress you notice from cave life to the present ?
Adam Wallacavage: Tanning booths.

G.Ş.: What are you planning to do tomorrow?
Adam Wallacavage: Tomorrow is Saturday so hopefully going to the beach to put the boat in the water for the Summer then Mark Lanegan Band is playing Philadelphia tomorrow night and I’m going to see that show.

G.Ş.: The illusion you refuse to confront with the concrete reality ?
Adam Wallacavage: FDR skatepark is right down the street from where I live.

G.Ş.: A question for posterity ?
Adam Wallacavage: Don’t sleep too much.

————————

Adam Wallacavage este fotograf şi sculptor.

Primul lucru de ținut minte, clădirea: Pătrată ca o cetate, cu muzeul propriu-zis rotund în mijloc.

Cartierul în care te duc părinţii tăi adoptivi, sau cine naiba or fi, mă înspăimântă. Mama ta biologică te iubeşte, ştii, deşi te-a vândut; ţi-a cumpărat un iepuraş de pluş, la întoarcerea ta acasă, dar tu tremuri şi ţi se dilată pupilele mai ceva ca la ghilotină. Mama ta te iubeşte, îţi aminteşte chiar, eu sunt mama ta, asta este noua ta casă, ăsta este patul tău. Ţi-a cumpărat jucării şi cărţi cu poveşti. A doua zi, foştii tăi părinţi se interesează de tine, vrei să vorbeşti cu ei, te smiorcăi a-hhh, mami, ahh-hah, mama ta biologică îţi trage un futu-ţi, şi te minte sau îţi spune adevărul: ălora nu le pasă de tine. Mama ta fumează o ţigară şi stă crăcănată; te-ai pişat în pat, te schimbi singur de haine şi o iei la goană. Ajungi până la urmă la poliţie şi te joci cu staţiile; eşti murdar de-mi vine să vomit, mai ales că mănânci şi îngheţată pe deasupra. Mămica ta a venit să te ia, îţi spune ofiţerul, tu urli, nu, mămica ta e îmbrăcată ca o traseistă, dar eşti prea mic să te afecteze asta. Tu nu eşti mama mea, îi spui, în timp ce ea conduce maşina şi îi înjură pe căcaţii de la serviciile sociale, oh, ba da, sunt, ai venit chiar de aici, îţi arată înconjurând cu mâna dreaptă zona unui trandafir. Ai luat hotărârea să stai cu ea, că de nu vei fi răstignit ca Isus pe cruce, mama ta ameninţându-te că vei încasa două piroane în plus, dacă nu eşti recunoscător, unul în piept şi unul sub bărbie. Părăsiţi cartierul ăla nenorocit, după ce aţi lăsat totul în paragină. Mama ta îţi întinde un pumn de pastile învelite în staniol, îţi zice, ia una şi muşcă jumătate, tu întrebi naiv, îs medicamente?, mama ta îţi zice, da, da, înghite. Mama ta se fute cu un cowboy vai-steaua-lui, dintr-un bar vai-steaua-lui. Când te bagă şi pe tine în casă, el îşi ţine pălăria aia futută pe pulă şi te întreabă, tu ce eşti, băieţel sau fetiţă? Eşti trimis să te culci în cadă. Iar te-ai pişat pe tine. Mama ta intră şi ea în baie şi se pişă de faţă cu tine. Cine eşti tu să mă judeci…? te întreabă. Cowboyul te strigă, hai, băiete, ca pe un câine de vânătoare. Are pregătită o curea. Îţi trage o bătaie soră cu moartea, să înveţi să nu te mai pişi pe tine. Mama ta îşi aprinde o ţigară şi îi zice cowboyului să-ţi înfigă o şoseată în gură. Mama ta trage din aurolac, joacă biliard, bea, mănâncă din containere, şi iată că acum apare măritată. Pare fericită. Îţi zice, vezi că eu plec cu pulă-verde ăsta în Atlantic City, în luna de miere. Să închizi uşa, cu asta te-au lăsat înainte să plece. Te răzbuni şi îi faci ăluia casa zob. Scrijeleşti pereţi etc. Când se întoarce acasă, el se uite la tine cum dormi; te trezeşti şi te uiţi la lucrătura ta. Te duci singur şi îi aduci cureaua să te bată. Mama ta nu mai e acolo. El îţi spune, nu-ţi fă griji, nu am să te rănesc. Te-a abuzat sexual. Ajungi iarăşi la poliţie, apoi la spital. Apoi la ceva centru de copii abandonaţi. Te pescuieşte o pocăită. Ajungi la un conac. Casa bunicului tău. El îţi întinde o Biblie, zice că te-a trimis Dumnezeu, sau ceva căcaturi dintr-astea. Ăia zic că mama ta e o păcătoasă. Peste câţiva ani, ajungi să promovezi cuvântul lui Dumnezeu şi să urli pe străzi, la oameni, să fie pregătiţi pentru venirea lui Isus. Mama ta se face apărută, trosneşte cu Biblia şi celelalte materiale de advertising de pământ, doar nu crezi în căcaturile astea, te întreabă şi te urcă într-un tir. Cred că mama ta pleacă la produs. Rămâi singur cu tiristul, care se milostiveşte să-ţi dea ceva bani pentru mâncare. Când te întorci, nu mai e. Vezi tirul ăla portocaliu? Vino acolo, cam într-o oră, îţi toarnă mama ta. Mama ta dansează acum la bară, e-n ţâţele goale când dă deja buzna poliţia. Mama ta este o drogată nenorocită, caută şi nu găseşte, tu începi să te rogi, Dumnezeu este salvarea mea…, mama ta îţi aruncă un pahar de cristal în piept şi te trimite undeva unde-s pule şi pizde. Te scoate de păr afară. Acum, mama ta e mai frumoasă ca niciodată, avem de-a face cu altă zi, altă încăpere, ea stă şi se rujează. Te cosmetizează şi pe tine, cu tot felul de creme şi pudre, asta am învăţat-o la şcoala de frumuseţe, te previne. Te transformă într-o fetiţă. Jackson se uită la televizor, în timp ce mama ta se pune de-un dans în faţa televizorului. Ce naiba faci? o întreabă Jackson. De fapt, nu e mama ta, ci eşti tu. Ai ceva la cap, băiete, zice, puţin ameţit, Jackson. Cred că Jackson te-a futut, sau în orice caz. Mănânci ca un lup din tomberon, hm, te distrage din apetit mama ta cea de toate zilele. Ispita te-a revendicat, îţi zice mama ta, tocmai ai fost otrăvit, iar acum o să mori. Nu vreau să mor, te rog, nu ai vreun antidot? te plângi, în timp ce mama ta râde de tine şi de otrava din tine. Crezi că am nevoie de tine?! Nu ai făcut nimic, ai distrus totul, dintotdeauna; am sacrificat atâtea pentru tine, bastardule. Aş fi putut fi cineva, pentru tine am renunţat la acel cineva, îţi aminteşte mama ta. Ca să te aibă.

————————

The Heart Is Deceitful Above All Things a fost regizat de Asia Argento, avându-i în rolurile principale pe Asia Argento şi Jimmy Bennet.

Household Name va fi deschisă între 19 mai – 9 iunie 2012, la Cob Gallery, 205 Royal College Street, Londra, NW1 0SG.

foto © The Cob Gallery

foto © thechronicle.ro

foto © Adam Wallacavage

Subiectele sunt diverse, de la istoria poetului Ovidiu, exilat la Tomis, la povestea fabuloasei insule Ada-Kaleh, de la dureroase amintiri din prima copilărie la basme psihanalitice şi fantastice, de la evocări ale unor scriitori dispăruţi de curând la mărturisiri personale pline de dramatism.

Ceea ce uneşte aceste scrieri, oricât de amplă ar fi distanţa dintre subiecte, este puterea dintotdeauna a lui Mircea Cărtărescu de a transforma totul în poezie, unicitatea combinaţiei de graţie, sinceritate şi viziune care caracterizează stilul paginilor sale.

- comunicat Editura Humanitas -

Citiţi aici povestirea Primul meu blug, inclusă în volum şi publicată anterior în antologia Primii mei blugi, coordonată de Corina Bernic. Ochiul căprui al dragostei noastre urmează să fie publicat la Editura Humanitas.

Chestionarul The Chronicle vs. Ionuţ Chiva

George Şerban: Ce carte/cărţi citeşti acum?
Ionuţ Chiva: N-am mai citit, cred că de vreo lună, ultima a fost Tennessee Williams, nu ştiu ce, memoriile sau amintirile unui crocodil. Părea ok, dar nu e decît un lung inventar cu ce a futut în viaţă, boring. Am observat că persoanelor gay le place să facă asta, dar mie nu mi se pare important.

G.Ş.: De ce te temi cel mai mult?
Ionuţ Chiva: „O, de foarte multe lucruri. Mi-a fost mereu frică să nu înnebunesc. Deci asta. Îmi mai e de alcoolism și să nu ajung complet singur. De violență fizică extremă – îmi imaginez des cum mă bate cineva foarte rău. În fine, sînt mai multe și de intensități foarte nuanțate.” [Ionuţ Chiva citându-l pe Ionuţ Chiva, dintr-alt interviu, n.n.]. Şi între timp nu s-au întîmplat foarte multe lucruri.

G.Ş.: Electric sau acustic?
Ionuţ Chiva: Both.

G.Ş.: Ce este adevărul?
Ionuţ Chiva: Să spui că ceea ce este, este şi că ceea ce nu este, nu este. Dacă te întreabă cineva.

G.Ş.: Unde eşti acum?
Ionuţ Chiva: În satul Weiten, în birou, care e, de fapt, o masă de lemn mai mare. Am pe ea un glob pămîntesc cu hartă mai veche, filtre de ţigări, cutia de tutun, maşina de făcut ţigări, o bere, laptop, lampa de birou, un perete verde în faţă, pe care o să vină o schiţă cu diferite rase de căţei de vînătoare sau un desen pe care o să-l fac chiar eu cîinelui meu care doarme jos.

G.Ş.: Crezi în viaţa de apoi?
Ionuţ Chiva: Nu, sunt ateu. Dar şi dacă ar fi, mi-ar plăcea ca la Judecata de Apoi să mă prezint politicos şi cu capul sus.

G.Ş.: Care este cel mai straniu lucru care ţi s-a întâmplat?
Ionuţ Chiva: Nu ştiu, foarte multe, deşi sunt o persoană căreia îi place în viaţă, ca şi în literatură, să meargă pe pactul realist, am multe momente lynch gen, déjà-vu, tulburări senzoriale etc. Cel mai recent lucru, aşa, ca SF pe faţă, eram în pădure cu cîinele, pe drumul de întoarcere, obosit, plictisit gen, şi cum stau mereu cu ochii pe el (pentru că vede lucrurile înaintea mea, şi dacă-l văd că-şi lasă coada sunt şi eu atent) l-am întrebat ce e, cînd l-am văzut mai abătut, şi pe urmă o pasăre cu aripi mari ne-a tăiat calea. Straniu, 1 pt. că m-am luat după el şi abia apoi am văzut, şi asta dă o senzaţie de coordonare şi de lucru bine făcut, şi 2 că nu ştiam să existe aşa ceva în pădure, arăta ca un cocor gen, sau barză, oricum altceva.

G.Ş.: Care este cel mai sentimental cântec pe care l-ai ascultat vreodată?
Ionuţ Chiva: Buck 65 – Roses & Bluejays. Pentru că e America.

G.Ş.: Îţi place sushi ?
Ionuţ Chiva: Nu.

G.Ş.: Ce-i de făcut dacă nici anul ăsta nu vine sfârşitul lumii?
Ionuţ Chiva: Mă omoară lumea cu sfîrşitul lumii de cînd a început anul. Nu vine nici un sfîrşitul lumii, ar fi şi păcat să se termine lumea cu aşa o generaţie de hipsteri, care anul trecut cîntau la chitară pe culoarul trenului spre staţiunea Vama Veche. Poate că vor veni nişte oameni mai buni, care să merite asta, nu noi.

G.Ş.: Cu ce impresii ai părăsi astăzi Pământul?
Ionuţ Chiva: Spre moarte adică? Azi-azi, cu lehamite şi amar, dar ar fi doar o chestie contextuală, mîine o să fiu mult mai vesel. Dacă e însă vorba despre o misiune cosmică, un program pentru civili, ca cel la care s-a înscris cu ceva timp în urmă o mare persoană dragă mie, dar nu s-a mai dus, la aşa ceva aş merge curios şi îngrijorat. La fel, dacă am merge să colonizăm planete.

G.Ş.: La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?
Ionuţ Chiva: La o lume bună, cu oameni drepţi şi compasivi, care au păreri personale şi se gîndesc de două ori.

G.Ş.: Lucrul pe care îl cauţi şi încă nu l-ai găsit?
Ionuţ Chiva: Mai sus.

G.Ş.: Ce este un poem?
Ionuţ Chiva: O alăturare fericită de cuvinte.

G.Ş.: Totul e relativ?
Ionuţ Chiva: Da.

G.Ş.: La ce e bună raţiunea?
Ionuţ Chiva: Să gîndeşti cu ea variante şi combinaţii.

G.Ş.: Eşti fericit?
Ionuţ Chiva: Nu, nimeni nu e, eşti inconştient să spui că eşti. Poate doar dacă ai foarte mulţi bani.

G.Ş.: În ce măsură Kafka ar fi avut probleme cu legea?
Ionuţ Chiva: Nu ştiu, nu prea mi-a spus multe ca scriitor (mi-e şi uşor antipatic cu fobia asta lipsită de virilitate a Aparatului). Aşa că nu mi-l imaginez ca om în lume.

G.Ş.: Ce plănuieşti să faci mâine?
Ionuţ Chiva: Dacă nu plouă, vopsesc sera.

G.Ş.: Un artist pe care îl recomanzi şi un motiv pentru care merită să-i acordăm atenţia?
Ionuţ Chiva: Woven Hand. Pentru că e acustic şi nu electric, şi e pe treaba lui, şi am înţeles că unde se duce stîrneşte multă simpatie şi îl iubeşte lumea. Şi l-aş mai recomanda pe Vlad Moldovan, pe care îl cunosc personal şi pot să bag oricînd o pilă.

G.Ş.: Viaţa este suficientă?
Ionuţ Chiva: Nu, e mult prea scurtă dacă stai să te gîndeşti că adolescenţa, prima copilărie şi bătrîneţea tîrzie sunt ani pierduţi, pierduţi, trăiţi degeaba în suferinţă animalică.

G.Ş.: Ce ne poţi spune despre Paris?
Ionuţ Chiva: Am fost doar trei zile în Paris, mi se pare un oraş frumos şi scump, neprimitor, cu capcane şi care îţi lasă un gust amar pentru că nu se justifică, Paris nu ne-a dat foarte multe în ultimii 60 de ani, şi poate mai mult. Londra, la fel de scumpă, cred, mi se pare mult mai atrăgătoare şi mai fair. Un oraş cu adevărat frumos mi se pare Brussel, şi un oraş mai cu clasă şi decît Paris şi decît Londra mi se pare Antwerpen.

G.Ş.: Cine l-a ucis pe Kennedy, până la urmă?
Ionuţ Chiva: Aţi fost mai mulţi care aţi conceput întrebări. N-am înţeles niciodată mirajul Kennedy, aşa cum văd eu, e ca şi cum l-ar fi împuşcat cineva pe Petre Roman, ce poţi să zici, păcat.

G.Ş.: Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?
Ionuţ Chiva: Sunt foarte multe, nici nu ştiu de unde să apuc – trăim mai mult, mai confortabil, suntem mai meditativi, putem produce stînd pe un scaun, avem bucuriile artei, avem timp liber, suntem mult mai temerari decît bieţii înfricoşaţi, strămoşii noştri, călcăm mai sigur… Sunt foarte multe. Am senzaţia că aşteptaţi un răspuns scurt, gen am descoperit clitorisul, ha-ha, wink, wink [aici Ionuţ Chiva se întristează, n.n.].

G.Ş.: Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?
Ionuţ Chiva: Băieţii buni cîştigă pînă la urmă.

G.Ş.: O întrebare pentru posteritate?
Ionuţ Chiva: Nu am nici întrebare. Aş avea, dacă ar fi posibil, un discurs.

————————

Ionuţ Chiva este autorul romanului 69 şi al volumului de versuri Instituţia moartă a poştei. Fost jurnalist, mai traduce din când în când. Din când în când, mai spune că nu va mai scrie niciodată. Când vine vorba de acest autor, cu o aură atât de distinctivă în literatura română, merită să apelăm, într-o doară, şi la biograficul mitologic din spatele numelui Ionuţ Chiva. Mitologia urbană spune un lucru greu de replicat, dar uşor de verificat: dacă îl cauţi pe Ionuţ Chiva pe Google, găsești sensul vieții. Credem că Ionuţ Chiva ne vede, în mintea lui, pe toţi ca nişte copii. Nişte copii de şase ani care îl întreabă cum stă treaba cu literatura, nişte copii de şapte ani care îi spun ce tare o fost romanul 69. Din cauza asta, viaţa, literatura şi toată vorbăria asta îi pot părea adeseori ridicole şi caraghioase.

The Flaming Lips. Când pronunţi acest nume, nu te-aştepţi să ai parte de o soartă prea uşoară. Creierul nostru muzical reacţionează la The Flaming Lips ca şi când am stoarce o lămâie zemoasă în ochii cuiva, deşi, în termenii contractului, se precizează că e muzică psychedelică. Ai putea ajunge la o comuniune cu ceea ce practică ei, doar după ce ai învăţat de la un călugăr tibetan să dormi pe un pat de cuie. Până atunci, eşti ţinta de la poligonul de tragere şi, din nefericire, nu există conceptul de milă. The Flaming Lips and Heady Fwends există. Wayne Coyne împarte deci, ceea ce a mai rămas, probabil, după sesiunea de înregistrări a acestui proiect muzical, am spune curios: vreo zece mii de timbre-LSD, puritate 100%, şi e lesne de înţeles cum şi de ce. Titlurile pieselor sunt fără tăgadă extrase din tărâmurile psycho-sintetice ale trip-urilor negative şi multicolore, induse de drogul care a vrut să reproducă experienţele mistice ale sfinţilor. Câteva exemple: „You, man? Human???”, „Is David Bowie Dying?”, „I’m Working at NASA on Acid”, „Helping the Retarded to Find God”. The Flaming Lips and Heady Fwends adună nume mari, mari-cunoscute şi mari-necunoscute, care şi-au lăsat, transfug şi modificat, urma vortexului de pe buricele degetelor: Nick Cave, Yoko Ono, Neon Indian, Bon Iver, Chris Martin, Ke$ha (ireal?), Tame Impala şi alţii. Merită menţionat efortul lui Yoko Ono: contribuţia ei se numeşte Do It!, şi pe durata celor trei minute şi ceva, nu spune altceva decât „do it!”, în diferite variaţiuni. Cred că ceva mai junky de atât nu se poate concepe. Din cele şaptesprezece trip-uri, câte-s pe The Flaming Lips and Heady Fwends, mai toate au destinul unor bad trip-uri, în afară de unul, cel al lui Chris Martin de la Coldplay. I Don’t Want You to Die încheie, ca o injecţie cu purificare, acest meta-trip, dublat de alte sub-meta-trip-uri (dacă m-ar fi consultat, i-aş fi sugerat să o denumească I Don’t Want You to Die In a World War, ar fi sunat mai dope, dar poate continuarea mea insuflă involuntar telegrame umanitare sub egida ONU, şi eu nu vreau asta; merge şi aşa). Cum spuneam, Chris Martin aduce o interpretare ingenioasă doctrinarului Imagine, izvorât de guristul John Lennon, depăşindu-l, prin felul în care jonglează cu construcţiile, chiar şi pe Marcel Duchamp. Acestea fiind zise, de astăzi începând, aveţi posibilitatea de a achiziţiona tirajele terra-limitate ale The Flaming Lips and Heady Fwends. Despre ce e vorba mai exact? Vor fi lansate zece bucăţi (pe vinyl, desigur), care vor conţine sângele lui Nick Cave, Chris Martin, Yoko Ono şi al celorlalţi colaboratori. Wayne Coyne a început deja să umple flacoanele şi ne-a dezvăluit cum vor arăta (foto 2). The Flaming Lips and Heady Fwends, în varianta cu sânge, va costa 2 500 $. De altfel, The Flaming Lips au mai lansat în 2011, într-un tiraj similar, o piesă de douăzeci şi patru de ore, 7 Skies H3, pe suport hard-drive, încorporat într-un craniu uman (foto 3), la preţul de 5 000 $. Trip-are liniştită.

(The Flaming Lips – I Don’t Want You to Die, feat. Chris Martin)

foto © Wayne Coyne

El se preface dezbrăcat în toiul dimineţii, după sex. El o ascultă prin fire de telecomunicaţie, pentru că nu-i suportă victimizarea. El o ia de la capăt. El o adulmecă, el face ce vrea cu ea, doar a plătit-o. El urinează din picioare, doar e bărbat. El se masturbează în cabina de duş. El o priveşte surâzând, ea îl priveşte cu admiraţie şi timiditate. El o vânează, ea coboară la prima staţie. El fuge după ea, dar ea se pierde în mulţimi aglomerate ca muşuroiul de furnici. El ajunge la birou, unde altundeva să lucreze. El întreabă ceva. El se masturbează la toaletă, după ce şterge capacul veceului cu hârtie, de scârbă, cu nerăbdare. El ajunge acasă şi se uită la filme porno, în timp ce îi ascultă mesajul vocal, în timp ce ea îi spune plângând că are cancer şi va muri într-o săptămână. El bea o bere şi mânâncă China la pachet. El are succes la serviciu, iese să petreacă cu camarazii de birou, într-un bar de fiţe. El râde. El şi şeful lui se înţeleg bine. El o fute pe tipa curtată de şeful lui, pentru că i-a ghicit culoarea ochilor. El e atent la detalii. El i-a spus că are ochii căprui, şeful lui i-a spus că are ochii albaştri, apoi verzi, apoi căprui. El nu vrea să danseze. El ajunge acasă şi aude muzică. El ia o bâtă de baseball şi intră în baie, unde o găseşte pe sora lui, în pizda goală. El o întreabă, aproape răstit, de ce nu mi-ai spus că vii, ea i-a spus că a sunat de prea multe ori fără să răspundă. El i-a spus să nu folosească toate prosoapele. Ea plânge noaptea la telefon, ea este suicidală. El pare să nu fie mişcat, pare să fie un bărbat puternic. Ea îl invită să o vadă cântând, ea are să-i cânte în variantă piano, New York, New York. El îi spune că va veni, de data asta. Ea îl crede, de data asta. El ajunge la birou. El se masturbează. El ajunge la restaurantul unde cântă ea, şi varsă câteva lacrimi. El merge să comande trei pahare de martini, iar şeful lui ţine să-i puncteze că a plâns. El vrea să plece, pleacă toţi, şeful lui şi ea se fut la el acasă. El trage un pumn în perete. El nu suportă sughiţatul orgasmic, nu suportă cum şeful lui se adună ca un arici în cearşafurile lui albastre. El iese în toiul nopţii să alerge. El se întoarce după câteva ore şi adoarme. El este trezit de ea, care se cuibăreşte lângă trupul lui gol şi împietrit. El îi spune, du-te-n pizda mă-tii de aici. El ajunge năuc de cap la birou. El se duce în biroul şefului, care îi spune că s-au găsit tot felul de atrocităţi pe calculatorul lui. El se pretinde mirat. El aude din gura şefului lui: hoes, sluts, anal, double-anal, penetration, interracial facial, cream pie. El nu are replică, şeful lui nu ştie nici măcar ce înseamnă cream pie. El profită de un moment şi pleacă. El ia cina cu o colegă de serviciu, recent divorţată. El îi spune că nu vede rostul în a trăi cu un om o viaţă. El întreabă, ce au să-şi spună doi oameni o viaţă. El o întreabă de sănătate pe partenera lui de cină. El îi răspunde că nu a avut relaţii de lungă durată, cea mai lungă a fost de patru luni. El nu ştie ce să facă, îi arată gaura din cap, mai face o glumă şi o conduce la gaura de metro. El nu o sărută. El ajunge acasă, unde găseşte dezordinea lăsată de ea. El se masturbează în chiuveta de la baie, e pe faza terminală, când dă să intre ea în baie. El fute nişte dumnezei. El o răneşte şi urlă la ea, ce vrea, de ce îl spionează. El e puţin paranoic, când vine vorba de intenţiile celorlalţi faţă de el. El se închide în baie. El porneşte duşul când ea îi spune că-i pare rău, când ea îi deschide laptopul pe care are deschisă o sesiune de live-porno-webcamera. Ea este pierdută când bruneta de pe internet o întreabă dacă ea e prietena lui, în timp ce-şi băgă mâna la pizdă. El închide capacul laptopului cu o ruşine războinică. Ea iese din casă. El stă într-un colţ, pe-un scaun, în dormitor. El vrea să-şi schimbe viaţa. El îşi aruncă sacii de reviste şi filme porno, îşi aruncă mâncarea din frigider şi laptopul. El încearcă să aibe o relaţie, cu cineva, poate chiar cu colega de birou. El şi ea încearcă să se fută. El se opreşte undeva la mijloc. Ea îi spune să nu-şi facă probleme, că e ok. El o roagă să plece. El reflectează. El sună o târfuliţă. El o dă pe anal, într-un apartament cu panoramă. El se uită la desene animate, să treacă timpul, ea e tot la el acasă, ea nu are unde să se ducă. El o pălmuieşte cu vorbe, îi spune că e o povară, că nu ştie decât să depindă de alţii. Ea îi spune că sunt o familie. El îşi aduce aminte de o scenă dintr-un bar, era la vânat. El îi spune că vrea să o guste. Ea e topită toată, sau măcar se preface. El îi bagă degetele în pizdă, după care le plimbă la nasul peştelui ei, care se află în treabă, preocupat. El e bătut măr. El îşi mai aminteşte şi alte cele, de exemplu când a fost supt de mătărângă de un homosexual, într-un club de homosexuali. El nu mai ştie ce e în capul lui. El face sex cu două dame, în timp ce ea, acasă, îşi taie venele. El simte că ceva nu e în regulă, şi fuge, şi fuge, şi fuge. El găseşte o baltă de sânge în baie. El o ţine cu mâinile lui de vene. El nu mai poate, sună la spital. El stă lângă ea. El îi atinge tăieturile de pe mâini. Ea îi spune, în claritatea ochilor, căcat cu ochi. El pleacă în toiul ploii, şi pe drum se ia de cap. El ştie ceva. El crede că ceva se va schimba, de acum înainte. El se îndreaptă acum spre birou, dar cineva îl vânează. El şi ea sunt vânători. El, numai el ştie dacă şi până când va mai fi.

——————-

Shame a fost regizat de Steve McQueen, avându-i în rolurile principale pe Michael Fassbender şi Carey Mulligan.