Eu m-am gîndit ca lucrătorii din sistemul public, în zilele de concediu fără plată care îi aşteaptă, să se întîlnească între ei: să se răsfeţe, să joace jocuri de societate, să facă amor, să-şi gătească mîncăruri uşoare, să savureze cafeaua de dinainte şi ţigara de după. Căci au atîtea de povestit! Doar se ştiu unii cu alţii, au o plajă de subiecte comune, îşi cunosc perfect limbajul verbal şi nonverbal, de la lucru…

De ce să stăm şi să ne măcinăm pe declinul economiei, cînd zilele astea fără rost al muncii pot fi zilele unui răsfăţ fără o ţintă precisă?
De ce, dacă ţara şi semenii noştri ne frămîntă tot timpul, să nu ne frămîntăm şi noi unii pe alţii?

Ce grozav! Ce de bîrfe, ce de noutăţi, ce dispute libere şi pasionale despre cum să întocmeşti corect adresa către UE pe parametrii de emisii, sau cum să defineşti precis parametrii pentru aţa de sutură, sau cum să înţelegi paradoxul că 6% deficit din PIB-ul de anul ăsta înseamnă mai mult decît 5% din PIB-ul pe anul trecut.

Şi, cînd eşti incitat la maximum de subiectele astea, nimic, nici măcar pudibondul regulament de ordine interioară, să nu te împiedice să te repezi impetuos asupra colegului/colegei de serviciu!

Gîndiţi-vă! În felul acesta, avem şanse mari să stopăm şi declinul demografic al naţiei. Şi apoi, intrarea masivă în concedii postnatale o să îngăduie redimensionarea de la sine a aparatului bugetar!

Ah, şi să nu uit. În alea zece zile poţi să frecventezi o tură din cursurile de dans organizate undeva în buricul tîrgului, în zona Lipscani. Prima tură a cursurilor, aceea care e gratis, deci nu te afectează la bugetul diminuat. Să te duci la dans, să te uiţi la o cursantă şi să-i şopteşti cu subînţeles colegului: “O vezi ce ochi albaştri are? E tipa care dă avizul de conformitate la Inspectoratul pentru Certificarea Calităţii Cazanelor de Ardere.” “Şi ea, tot în concediu fără…” “Mă, nu-s chiar sigur, da’  după cum vibrează la merenghele ăsta…”

Peste zi, o să navigăm fără scop pe net, de unde o să ştim primii:
•    ce se întîmplă cu acceleratorul de particule genevez, de nu mai poate genera bozonul cheie pentru gaura neagră;
•    ce-şi doreşte Madonna să aibă în vestiar înaintea concertului (Kabbala, o pereche de gantere sau un vibrator cu pene)?
•    dacă Maicăl fost înmormîntat cu creierul înăuntrul tărtăcuţei sau ba;
•    care-s cele mai bune remedii anticelulitice (tot amorul e primul, cred eu)
•    etc.etc.

Eu vreau să mă cer în concediu în septembrie, ca să mai prind Cişmigiul în forma lui tandră. Deşi nici în noiembrie, cu un ceai cald alături şi cu Borges pe noptieră (foarte bun şi Cărtărescu, să fie primit şi Bacovia), în vreme ce afară plouă necontenit… (Bani de numărat, oricum n-o să am).

Iar în decembrie, votul pentru prezidenţiale va fi un apogeu, o reunire cathartică a întregii comunităţi. După ce milioane de bugetari vor fi savurat acele zece zile magice, se vor fi văzut şi descoperit parte-n parte, vor umple acum bulevardele, într-o armonioasă spirală a alegerii unui destin pentru alţi patru-cinci-douăzeci de ani.

Se vor opri transfiguraţi, îmbrăţişîndu-se, mărturisindu-şi: “Io-l votez pe Băse, că-i place viaţa” “Eu pe Geoană, că-i familist, şi am regăsit familia în zilele astea tulburi” “Eu merg cu Crin, că am revăzut, seară de seară, filmele cu Alain Delon şi m-am topit toată…” Şi tot aşa, într-o euforie a vieţii banale dar savuroase, leneşe, dar creative.

Ce şansă ne oferă FMI-ul şi cît de puţin o pricepem!

Comentarii

comentarii