Oamenii nu realizează

Astăzi, în terapia noastră de grupuri individuale, vom discuta despre porţi. Doamnă, ascultaţi. De câte ori nu v-am deplâns că terapia asta mă oboseşte? Porţile îs ca geamurile. Ce mai e de discutat? Într-un fel, porţile-s mai dificile decât culorile, nu ştii, -s deschise, -s închise. Odată mi-am vopsit poarta în albastru închis. După ce mi-a mâncat-o rugina, am vopsit-o în negru, şi aşa a rămas. Mă doare aşa de tare capul acum, că aproape-mi vărs maţele în poală. Cine e responsabil? M-am trezit foarte devreme, adică nu am dormit deloc. Şosete curate, etc. Am spus de câteva ori bună ziua şi mulţumesc, după care m-am vârât înapoi în pat. Ce obositor! Doamnă, când o să realizaţi şi dumneavoastră că sunteţi o hoaţă?! Poarta Orientului? Ah. Dar nu era vorba că trebuia să organizăm o sesiune de creative writing despre parizerul Karát? M-am gândit toată dimineaţa la acel kilogram de parizer Karát, la strategii şi planuri de marketing, la cât de bun şi gustos trebuie să fie. Mh… De ce mă amăgiţi, ştiţi că sunt emotiv şi mă ud repede. Cumva dumneavoastră o să-mi spălaţi maioul transpirat? Atenţie, e transpiraţia unor gânduri rare, pe care le-am îndrugat şi au luat formă de sudoare. Deci vreţi să-mi spuneţi că parizerul Karát nu va mai lumina magazinele, şi că, de fapt, nu costă 5,39 de lei, că nu pot să am şi eu un week-end reuşit?! I ate crazy shit in my life, but that motherfucker surely has to be something. Ştiţi, întâi voi lega cu scotch halca de parizer Karát de o bere Bucegi, sau morţii ei, la PET de 2.5 l, nu mai mult, şi abia apoi o voi comercializa în ceva gherete top-notch din centru. Bere cu parizer. Sîntiem proşti, domn’e, sîntiem săraci, vorba cântecului. Mă prăpădesc de râs. Acum fie vorba între noi, doamnă, am păţit-o odată, real bad, am fost la o manifestare top-notch (vă daţi seama) din România, şi, în ziua când trebuia să iau cuvântul, ştiţi cu ce m-au servit la micul dejun? Crenvurşti cu muştar, de era să-mi iasă orbitele, şi o cană (din fier) de futai de ceai, care, ştiţi ce!, până ce să iau o gură, se scursese toată pe masă, pentru că avea o gaură în fund! I mean, is this real?! Era o pârnaie puşcată din Kenya? Aşa că mă duc să cer nişte şervete de masă, dar bucătăreasa, sau ce era, îmi zice, trebuie să ajungă la toţi!!! Las pişatul ăla scurs pe masă, înţelegeţi ce vreau să spun? Cineva, cineva îmi vrea răul, vă spun, m-au obligat, şi spuneţi-mi mie, doamnă, cum era să vorbesc eu, cu odiosul tratament culinar, despre matematica la Kant şi despre problema libertăţii la Eliade, J.S. Mill şi Sartori şi pula-n pizdă? Matematica lui Kant am isprăvit-o în douăzeci de minute, pe ceas, şi vreo două ore am tot tărăgănat despre Sartori, Mill şi Eliade. A fost un eşec, eşec, eşec. Fiţi mândră! Întorcându-ne la porţi, ieri am încercat o uşă pe care scria deschis, dar nu se deschidea. Spuneţi-mi, doamnă, am înnebunit, îs prost, morţii ei? Că de n-aş fi, nu v-aş povesti.

——————————

În imaginea 1: René Feurer, Porţi, din ciclul prezentat la Galeria Geofroy din Geneva, 1984. Acrilic pe pânză. Reprodusă din revista Secolul 20, 310-311-312.
În imaginea 2: Oferta supermarketului Penny la parizerul Karát, valabilă până în 22.07.2012.

Comentarii

comentarii

Scroll to top