Am coborât scările, am uitat să închid uşa, doar nu era să mă mai întorc, să urc trei trepte mi se părea prea mult pentru puterile mele, cine ştie ce păţeam urcând treapta întâi, la a doua sigur se întâmpla ceva, aşa că, la o adică, oricum nu n-avea să mă caute nimeni cât lipseam (douăzecişidoi de ani), mi-am pus deci şapte dorinţe, ca măcar şase să mi se împlinească, am cumpărat o cartelă de telefon public cu masa tăcerii inscripţionată pe ea, am format un număr-hazard, vezi că vin la tine, şi-am lăsat receptorul în cădere liberă, lasă-mă, lasă-mă, că ştiu ce fac, şi dup-asta am luat un autobuz până la Pache Protopopescu, nu, nu în fofoloanca asta de piaţă trebuia să ajung, are cineva încredere în tine, a fost întrebarea cu care ţi-am răspuns la întrebarea, cine-ar fi crezut?, a fost destul de romantic, nu-ţi pot povesti în detalii, îmi trebuie două perechi de aripi de libelulă să fac asta, să te hrănesc cu aripi de libelulă pe post lingură, şi ce-ar fi să, unde pizda mă-tii te duci, timpule?, unde crezi că te duci, uite cum mă întrerupe timpul, făcea minuni odată, dar mi-e atât de rece ficatul, am băgat în el cuburi de gheaţă în formă de creier, tot mai bine mi-era când îţi miroseam hainele după prima purtare, mi-ai zis că mă iubeşti, ştiu, dar dup-asta mi-a mai zis cineva de sex opus că mă iubeşte (iubirea perenă), dar voi niciodată nu m-aţi lăsat să vă iubesc, întotdeauna voi aţi fost primii care să mă iubescă, ce viaţă, nu mi-a fost uşor, mi-a fost chiar floare la ureche, ţii minte, ţi-am pus şi ţie o floare la ureche, să fie pentru amândoi floare la ureche, eu trebuie să ajung undeva, e ceva acolo, mulţi mi-au reproşat, eşti prea conceptual, în pizda mă-tii, dar eu m-am apărat, nu ştiţi voi de-astea, căci în timp ce visam, cineva mă săruta pe umăr, iar la trezire s-a auzit un sunet de ventuză, ţi-am desprins sărutul din vis în realitate, ce viaţă, nu te îndoi de bunătatea mea, am vrut să înfiez copilul ăla care mânca în tăcere o prăjiturică, dar după douăzeci şi două de ore am tras dividendele, sunt prea multe acte de făcut, iar Natura nu se modifică, orice-ai face, uite cum se extinde focul, ard şopârle, şerpi, furnici laolaltă, odată am fost singur, singur în copilărie, la cules de fructe de pădure, şi am văzut un şarpe galben cu pete albe, mi s-a spus că specia asta nu există în România, mi s-a spus, eşti un mic mincinos, bunicul meu îmi spunea mereu, mişelule, mişelule, mişelule, nu-mi spunea pe nume, mişelule, nu mai fă mizerie prin curte, bunica mea în schimb avea capul moale, dar n-avea bani în geantă, m-am asigurat de asta înainte, şi tot ce îmi plăcea în anii copilăriei era să o pieptăn pe bunica şi să îi apăs pe carnea moale a capului, dar n-avea bani în geantă, mă asigura ea înainte, dar când o să ai şi tu banii tăi, bunico, eh, bunica mea îmi dădea cafea când celorlalţi copii le era interzis acest drog al adulţilor, la micul dejun, cafea şi pâine cu ou, bunica mea a fost bucătăreasă, mi se părea suprem asta, făcea un compot de cireşe, nici nu pot să vă povestesc, că nu m-a lăsat niciodată să gust din compotul ei de cireşe, zicea că e pentru iarnă, dar e iarnă, îi aduceam aminte, nu, nu, iarna-i lungă, da, m-au iubit, cu chiu cu vai, dup-aia (peste zece ani) am fost cu maică-mea la măsuratul oilor, în vârf de munte eram doar eu, maică-mea şi doi ciobani, o turmă de oi şi câinii ciobanilor, cine ar fi crezut că mă voi trezi vreodată la cinci dimineaţa pentru mulsul oilor, unul dintre ciobani avea o casetă cu Mâţu Stoian, celălalt bea un cazan de cafea până la nouă dimineaţa, ciobanii dormeau afară cu oile, doar noi aveam dreptul să dormim în stână în fum şi cojoace de lână, în cojoacele de lână se împuiau cu ora milioane de gângănii microscomice, ne adaptăm uşor, ne omorâm timpul cu 3 în 1, cartofi copţi la vatră şi adus apă de la izvor, acolo era o prăpastie, într-una din zile am scăpat din mâini găleata de fier cu 10 l de apă, n-o să mă mai întorc, era beznă, era prăpastie, era spaimă.

Comentarii

comentarii