Extremismul: mod de întrebuințare

Omul modern nu mai este ceea ce crede politicianul că este. Da, sigur, se mai fac campanii cu tiruri de cașcaval, pungi de rafie, șepci și zâmbete de porțelan fabricate în clinicile stoma din Germania, dar segregarea clienților politicii este tot mai evidentă. Animalele – ținute cinic în stare de slabă informare, într-un fel de prostie gestantă necesară manipulării – se rafinează și încep să folosească anumite criterii ușor îndepărtate de nevoile primare atunci când judecă un politician, o doctrină.

Aud că dl.Vadim Tudor candidează la președinție. Ceea ce era îngrijorător cândva și, ce ironie, nu? năștea bancuri ca orice mare pericol pentru români, astăzi a devenit o glumă a istoriei, un lucru care trece aproape nevăzut.

Aproape, pentru că teama rămâne încă. Diavolul politic este perfid, efectele secundare apar pe neașteptate și pot fi devastatoare.

Faptul că un partid extremist nu obține un scor peste pragul electoral nu-l aruncă în afara jocului.

Nu cred, așadar că am scăpat de reflexul extremist. Extremismul este tolerabil și chiar productiv în arte; este în aceeași măsură distructiv în politică. Extremismul trebuie redus la muzee. Triste și răgușite. Să râdem, prieteni, și să ne întristăm.

Comentarii

comentarii

Scroll to top