Câte defecte poți găsi la un om? Nu știu dacă te-am întrebat, printre altele, și asta. Printre altele, am plecat. Singurul care a apucat să-și ia rămas bun a fost portarul de la bloc. În felul lui, mi-a urat: „Nu mai faceți zgomot, că dorm!” Pe fraierul ăla l-am plătit trei ani. Tu l-ai suportat vreodată? Mai ții minte când ne-a bătut la ușă, că ne tremurau pereții de la vibrația iubirii, căcat? Dar pe vecina, perete-n perete cu patul tău, care te trezea la 5 cu radioul ei învechit? „Ai, nu pot să cred”, te auzeam uneori în fiecare dimineață când te trezeai. Căci, la o adică, ce era de crezut? Noi doi suntem o ruină, aproape nimic; am citit ceva căcat despre ruine într-o carte a lui Lessing, dar, căcat, nu mai țin minte ce și cum. Erau niște ruine, cât să țin minte. Dar, înainte să plec, am citit pe-un site de astrologie că cică singurătatea face parte din karma mea, că cică singurătatea va fi benefică evoluției mele. Nu glumesc. Tu ce credeai că faci tot timpul ăsta lângă mine? Bine, acum nu prea-mi mai pasă de lucruri. Înainte, da. Știi că azi mi-a luat mult timp să mă gândesc dacă să-mi iau doi covrigi sau să o iau tot înainte? Am zis, hai, că ș-așa. M-a întrebat dacă vreau și o pungă. Pentru că cerusem doi, am zis, da, cred că vreau și o pungă. Și, de fapt, mi-a dat o pungă de hârtie și o pungă de plastic. Nu știu ce voia să fac cu a doua, eventual să mi-o pun pe cap? Am luat-o, că mi-a fost rușine, am vrut chiar s-o arunc, dar am băgat-o în rucsac, dă-te-n morții tăi de pungă, că ș-așa.

Pe raftul din bucătărie, știi care, ai 100 000 de dolari. I-am pus la vedere, să fie cu noroc. Sper să îți ajungă până mâine. Astăzi m-am dus să rezolv și cu impozitul la casă. Era să mor de plictiseală și de curvăsărai ipotetic. O doamnă care asculta Vivaldi sau căcat m-a întrebat în timp ce scrijelea pe-o hârtie, și… vă place? Da, i-am zis, îmi place foarte mult. Dar nu era vorba despre Vivaldi sau căcat. Eu mă gândeam că astăzi nu a scris nimeni despre tine și mă grăbeam. Nu-ți spun, ghicești ce-am făcut săptămânile trecute? Îți dau un indiciu: după ce se termina, urlam cu mâinile pe față: „Doamne Dumnezeule”. Dup-aia am făcut ocol, a, am zis, până ajung acolo, am timp. Dar nu am avut timp. Adică, totul s-a întâmplat prea repede. Mai știi când ți-a spus ăla, „mama ta nu a avut milă de tine”, și că, de fapt, era vorba de mama mea? Sau când ți-am dezvăluit acest mare secret, că am văzut toată lumea, dar că, făcând lucrul ăsta, toată viața am trăit în același loc? Nu te învinovățesc, doar că, scriindu-ți, mă întreb, cum ar fi fost? Chiar așa, cum ar fi fost? Astăzi cerșea unu’ și mie-mi crapă sufletul la astea, știi. Mă gândesc că poate o s-ajung și eu pe drumuri, părăsit de toți, și nici o pulă de om futut în pizdă n-o să-mi dea 1 leu. Dar atâta m-am căcat pe mine, că nu i-am mai dat nimic. Pentru că aveam prea mulți bani la mine. Și, pe lângă asta, pe mine mă bate Dumnezeu de fiecare dată când fac o faptă bună. Cu cât ajut pe cineva, cu atât mă adâncesc. Ție nu ți-e frică câteodată?

Sunt la toaleta acestui hotel superluxos și ascult în căști o piesă care se numește „Dintr-o dată”. Mă cac pe mine de frig, am frisoane și toate dezavanjele de pe fața pământului sunt cu mine. Vomit de tristețe sau de fericire, nu-mi dau seama încă. Mai-nainte se pișase unu’ și l-am întrebat dacă a pișat urină sau lacrimi; mi-a rupt dinții, printre altele. Îmi rujez fața cu sângele care nu știu de unde curge, din gură sau nas sau inimă. Mă uit în oglindă și îmi lăbărțez ochii, îmi fut un pumn în față prin oglindă. Mai știi? De ce a trebuit să așteptăm trei ani, și unul, și altul, să ne îndeplinim o singură promisiune? În promisiunea aia era o femeie care jurase că o să se sinucidă. Dar femeia din promisiunea noastră nu voia să se sinucidă. Femeia din promisiunea noastră a urlat pe scările unei sinagogi, dacă nu…, o să arunc sinagoga asta în aer, am dinamită în geantă. Femeia din promisiunea noastră își dorea să i se promită și ei un lucru. Dar femeia din promisiunea noastră a fost împușcată. Femeia din promisiunea noastră avea în geantă doar cărți, nu dinamită. A fost o glumă. Urăsc că azi nu a scris nimeni despre tine pe pișatele lor de bloguri. Știu ei că-ți plăceau rândurile astea: „Gândurile s-au evaporat. Rămâneţi aici, rămâneţi aici, rămâneţi aici, rămâneţi aici, rămâneţi aici. Sunt gânduri negre. Sunt gânduri întunecate”? Aceste rânduri erau din „Oameni de plastic”. Dar a trecut atâta timp. Orice certitudine despre tine e un racord la improbabil.

Am comandat înainte la bar două espresso și două pahare cu apă. M-am gândit că poate-ai s-ajungi. Oricum, data viitoare tu faci cinste.

foto: (c) Rareș Petrișor

Comentarii

comentarii