Aflu, printr-un sondaj Book Riot, că în fruntea listei cărților despre care oamenii mint cu neobrăzare că le-au citit se găsește Mândrie și prejudecată. Prost să fii să nu minți despre un subiect așa grav. Intru în pământ, mănânc pământul de rușine că n-am citit Jane Austen. Apoi, în top urmează, lesne de anticipat, Ulise (pe care, se-nțelege, în România, numai Ivănescu l-a citit), Moby Dick, în fine, și toți ăia pe care-i bănuiți și pe care i-ați citit, într-un fel. Acu 10 ani, în liceu, în metrou, în somn. Nu vă crispați însă – nelectura, mințitul, răsfoitul, cititul pe diagonală, cărțile despre care ai citit sau ai auzit atâta încât nu mai e nevoie să le citești și tu, cărțile citite și uitate, începute și neterminate, îndelung ocolite sau pe care ți le-a povestit cutărică înainte de un examen, toate astea sunt și ele, la urma urmei, moduri de a citi. Pentru că atunci când alegi să nu citești o carte, alegi implicit să citești altă carte. Cam asta-i treaba. Găsiți mai multe în Cum să vorbești despre cărți pe care nu le-ai citit de Pierre Bayard, care, nu vă grăbiți, nu-i un bou oarecare. Nu vă mai fleșcăiți că ce multe cărți și ce puțin timp.

„Topul homosexualilor celebri. Episodul doi.”

Titlu pe Hyperliteratura: „Ești un cititor responsabil?” Cred că e despre cum să returnezi cărțile la termen la bibliotecă, despre cum e urât să subliniezi pe ele, să îndoi colțul și cum s-ar cuveni, de altfel, să le îmbraci în coală de ziar, spre a proteja frumoasele coperți.

Dar destul despre cărți. Vreau să vă zic despre Mega Image. Nimic nu mi-a stârnit vreodată, în lumea asta excitantă a comerțului, o bucurie mai mare decât expansiunea și proliferarea magazinelor Mega Image. Cu cât mai mari, largi, spațioase, aerisite, cu atât mai bine. Găsesc frustrante surogatele de tip Shop&Go. Incursiunea în Mega Image trebuie să fie un botez hedonistic, doamne iartă-mă! Ce tot bolborosea de curând Pleșu, vulpoi bătrân și moralist, cum că sfidare, că ce prețuri nerușinate, ce desfrâu de gusturi și gustări exotice, când omul tot c-o sana și o pâine-n traistă iese din concept store, când concept store-ul de la Piața Gemeni e raiul pe pământ. Am uitat să zic că mai ales el iese c-o sana și c-o pâine. E păcat de dumnezeu. Dar iată că și lângă blocul meu, imediat după cimitir, se fondează un Mega Image de proporții. Parter + etaj! Proiectul durează 2 ani (mult!), iar firma de construcții angajată își zice Ambiguous Construct – ăsta-i, ce-i drept, un amănunt, singurul, care-mi umbrește dulcea nerăbdare.

Camil Petrescu era dintre aceia care se alintă zi de zi spunându-și, aproape amenințându-se pe sine că, gata, se sinucid. Că e o chestiune absolut iminenată, ce ține de matematică, iar nu de afecte! Mare pezevenghi, ăsta n-a-nțeles nimic din viață. Altfel, tip simpatic, un arțăgos seducător.

Nu în ultimul rând, vreau să vă împărtășesc, de asemenea, secretul, adică rețeta, poeziei române contemporane. Dacă vrei să fii un poet de succes cu priză la colesterol de adolescente tardive (ceea ce-i de-ajuns, măcar pentru debut) trebuie să spui – mai exact, să povestești – în repetate rânduri, dar cu minimă variație, dacă nu chiar fix la fel, care-s melodiile pe care le ai în playlist la un moment dat (pe Ipod, să zicem, sau, dacă n-ai bani de Apple ori, și mai grav, ești, cum ar veni, anti-Apple, pe rabla ta de mobil, care vine și el cu povestea lui – trebuie profitat de orice detaliu, de orice mizerie, deșeu intim ce te-nconjoară), pe care le asculți pe repeat, obsesiv, pe care le știi pe de rost (și aici firesc e să dai și un vers-cheie), pe care nu le știi pe de rost și, înduioșător, le încurci versurile sau improvizezi unde nu le înțelegi, în fine, drăgălășenii de acest fel. Totuși, nu e bine să rămâi în zona asta a gratuitului oarecum banal; acest stadiu trebuie degrabă consumat, până nu se destramă vraja, pentru a merge la nivelul următor, ușor metafizic, unde, pe același ton trist, egal, sictirit și jignitor de indiferent, să abordezi teme tragice, precum: moartea, viața, viața în doi, despărțirea, singurătatea, nebunia, erosul. Poți începe chiar așa:

ți-am verificat contul de facebook,
mi-ai verificat mailul pe yahoo
că pe gmail nu știai parola
apoi ți-ai adunat câteva haine
sutienul albastru pe care ți l-am luat din vamă (mai știi?)
parfumul scump (ăsta nu era de la mine)
niște cărți (poate rushdie?)
și apoi ai plecat
cred că ai și trântit ușa.
sau poate mi s-a părut.
cumpărăturile de la mega image zac pe hol nedesfăcute
mă uit pe tavanul negru
în căști – lamentoul lui *** [aici bagi cântărețul tău sau al ei preferat]
îl ascult încontinuu de trei zile
să fi fost un semn
cine știe
eu sunt blocat
mă ridic și mă duc să-mi iau o sticlă de whisky
că n-a mai rămas nici o picătură
de la ultimul dezmăț
doar rujul tău vinețiu pe un muc de țigară –
n-ai mai reușit să te lași de când ești cu mine
dar poate acum

Etc. Etc. Dacă reușești, așadar, să te menții în zona asta – firește, am dat doar un umil exemplu și eu – foarte probabil că vei primi și un premiu pentru debut. Bine, se subînțelege că nu e nici chiar așa de simplu – altfel toți proștii ar scrie versuri și ar publica volume. Ideea e să ai un sistem filosofic în spate, îți dai seama, un Weltanschauung închegat. În fine, nu uita totuși că poezia nu prea vinde. Nu mai e respectul care era odată, pe vremea romanticilor. Ăștia nu mai cred în Poet.

Și acum îndrumări lirice pentru tinerele și neinițiatele poete, dar pline de elan și speranță (că până acum ne-am referit doar la sexul vârtos): voi trebuie să scrieți despre ciclu, adică despre ce aveți voi mai de preț. Succesul se va târî la picioarele voastre, atent epilate.

————

foto: Joana Nénu pentru The Chronicle

Comentarii

comentarii