(corespondență specială dedicată tânărului electrocutat la 27000 V)

Dragă domnule P.,

Eu, dragă domnule P., eu sunt o ţară, căreia îi place foarte mult să râdă. Mă ia câteodată aşa un râs, aproape istoric (nu isteric), de îmi ţin cu palmele Subcarpații să nu-mi alunece cumva munţii spre Bărăgan, spre gurile Oltului.
Mă prăpădesc de râs – şi asta e din ce în ce mai vizibil – văzând pădurile de buruieni care îmi strică limba, îmi îngroapă văile în indiferență, îmi stârpesc rarele exemplare de frumuseţe extremă cu flegme acide – şi alea prost aruncate, astfel încât să nu te omoare din prima.
Zâmbesc, neputincioasă uneori, văzându-mi sămânţa risipită prin ședințe de Guvern, graiul stâlcit în malluri, curajul pierdut în indiferența voastră. Furia îmi curge sângerie prin Mureş, Olt, Crişuri noaptea, când burţile voastre pocnesc ca nişte peturi.

Dar râd apoi, domnule P., pentru că eu sunt o ţară cuminte, răbdătoare, căreia îi place să călătorească prin istorie pe scara ultimului vagon, întrezărind prin fereastra ultimei uşi rânjetul unui albinos cu trabuc întreţinându-se amabil cu înghițitorul de seceri.

Cu drag,
A ta,
România

***

Dragă România,

Îmi pare rău, chiar rău să te ştiu aşa. Mă simt extrem de sufocat de neputinţă  văzând că tot ce pot face e să scriu, să mocnesc, să îmi imaginez că protestez în piaţa mare ca şi cum aş vrea o mărire de salariu, să visez că vom avea parcuri şi păduri mai multe, mai puţini câini vagabonzi, mai multă carte, inima mai deschisă pentru frumos.
M-am întors dintr-o călătorie prin tine şi am văzut cât de săracă eşti, cât de departe suntem noi, aici, prin oraşe, de cea care ai rămas prin restul locurilor. Fug, prin tine, România, să găsesc petice neatinse de plagă, nealterate de peturi şi manele, nepătrunse de graiuri neoguturale, de frunţile înguste ale barbarilor pentru că da, România, suntem în război.

Unul neauzit, subtil, invizibil, dar extrem, extrem de dur și sângeros. Sângerăm deja de trei generații şi, după cum s-arată lucrurile pe front, vom mai sângera încă pe-atât.

Românie, între două Mari Asfaltări, trei campanii electorale în care noi suntem bucuroși că mai luăm o şapcă, două, între câţiva zeci de ani de viață în care ne zbatem să nu ne lăsăm tulburaţi de spectacolul jignitor de subcultură de piţipoancă la nivel înalt, între un concert Depeche Mode şi Minune, eu te sărut.

Cu drag,
Încă al tău,
Dl.P.

(foto Sibiu, 2007, © Rareş Petrişor)

Comentarii

comentarii