Am văzut un câine surd…

… l-am împușcat în cap, chioru’ dracului*…

Utopie de text într-un singur act perfect real, deloc sexual

Măi, acum că stăm așa, cuminți, în jurul unei căni cu apă de ploaie rămasă din chenzina trecută, ne putem plânge cu dantura expusă până la gingii că ne cam ducem dracului. Țara e în derută, să mă credeți pe cuvânt dacă n-ați mai ieșit de ceva vreme din casă. Toată armata de specialiști ai României, aproape 23 de milioane, de la cei axați pe „dă-te, fă, ‘n gâtu’ mă-tii” până la cei care se ocupă de deficitul de cont curent și-au dat seama că Zarathustra nu e un tip de zacuscă și că nu mai merge nici la FMI, nici la UE cu copiuța. Suntem exportatori de specialiști: unii ciordesc la „fierbințeală”, alții chiar fac treaba bună. Pentru alte economii, firește. România e doar stația în care poți să te plângi liniștit: nu te amendează nimeni și am auzit că ești și vegheat de FNI. Da, încă!

Și acum, în timp ce cana cu apă de ploaie prinde un pic de mucegai, să vedem, cum stăm? Păi prost, șefu’, că n-am produs, n-am avut bani de materiale, a născut și nor’mea ș’am furat niște tablă s-o dau pă doi porci, și-a plecat și dom’inginer în State, sau la Ștocolm, parcă, în or’cecaz tot în America, dă-l dracu’ de unflat! și exporturile stă că n-are nime’ competență pă secție la facturi și chestii cu banii… da’ nevastă-mea să simte umpic mai bine, mulțumesc de întrebare: a trebuit să dăm șpagă la o moașă pentru niște antibiotice, că nu mai avem nici doctor nici asistentă în comună. Da, tot în America sunt, la Madrit, parcă. Și popa, să-l ia dracu’, că cică câștigă mai mult din lecțiile de acordion decât din preoție, ș’am ajuns de râsu’ curcilor că n-are cin’s-aprinză o lumânare sau să taie un buric…

Știri de peste hotare, acum, dragi telespectatori din jurul cănii cu apă de ploaie: Fondul Monetar Internațional transmite un mesaj încurajator Londrei, afirmând că, în pofida unei anunțate creșteri a TVA de la 17,5 la 24%, economia britanică a trecut cu brio de testul „grecesc”. Economia Germaniei nu duduie, dar conduce, alături de cea a Lituaniei, în topul creșterii economice UE. Franța o duce un pic mai prost, dar are Louvre-ul care, bine administrat, poate ține jumătate de țară pe linia de plutire. La noi Taromul o duce bine că pleacă avioane întregi de clase sociale în Occident. Da, bă, da’n Occident nu ie bine, că sunt ipocriți și n’au originalitate, autenticitate ca noi, românii, înțelegi? lasă, e mai greu acu’, da’ ne revenim noi, să vezi!

Deci pleacă în „Vest” să facă orice, exact ca acum 30 de ani, dragul meu. Și nu mai trage așa de cana aia: apa de ploaie trebuie să ajungă tuturor. Nici caca nu mai putem exporta, monșer, e piața mondială plină. Că tot veni vorba, India s-a descurcat să scape de eticheta de Commonfilth pusă jocurilor sportive pe care le organizează. Ba mai mult, The Economist zice că este locul cel mai „fierbinte” în care ar trebui investit. Niște căcănari și budiștii ăștia, zice nea Nelu, flegmând puțin pe lângă galoșii plini de zmoală pe care-i încalță de aproape 20 de ani de când lucrează la Autostrada Soarelui. Soarele mă-sii, înjură printre dinți, undeva pe lângă Fetești, să trăiești, un căcat!, conchide ca un veritabil analist, nea Nelu.

Nu mai prea avem presă, sistem sanitar, protecție socială, instituții publice, educație, justiție. Redescoperim munca la țară. Nu mai avem mândrie, onoare. Promitem ce nu putem face. Ne mințim în fiecare zi că vom supraviețui orice-ar fi. Dar acest monstru „orice-ar fi” ne cere tot mai mult și, culmea, pe măsură ce-i dăm e tot mai jigărit și mai turbat, surdu’ naibii. L-am împușcat în cap, dă-l dracu’ de chior.

Dă-ncoace cana aia cu apă să ne facem muci, să mai uităm de griji. Bine că ne-a rămas cultura, dom’le, ultimul sebastian, pardon: sebastion al conștiințăi colective. Ne mai putem refugia la un giaz, la o carte bună, un ciai cu prietenii (de giasmin cu gin’sek, vă rog!). O să rezistăm, dragilor, ia, mă, mâna de pe cană, nu-ți zisei?!

Te iubesc ca pe un dop în cur, zise soldatul Švejk.

*niciun animal, în afară de conștiință, nu a suferit în timpul scrierii acestui text, dar nici nu a contribuit la el.

©foto: Rareș Petrișor, Portugalia, 2010

Comentarii

comentarii

Scroll to top