În timp ce încercam să dau foc, de plictiseală, nu de alta, unei instituţii publice de învăţământ superior şi cercetare, cu personalitate juridică (o, dar câte calificative), cineva m-a abătut de la singurul scop al vieţii mele, întinzându-mi sub nas o hârtie finanţată din bani americani, pe care scria cu o indecenţă claustrofobică: Aţi dori să aflaţi adevărul? Bineînţeles că în secunda următoare m-am panicat şi am făcut ochii mari ca la o piesă de Radu Afrim. Cred că experienţele care m-au format (fuck empiricism) depăşesc zona poveştilor albe-ca-zăpada, aşa încât mă tem, ca un monah de ispitele carnale, de o aflare accidentală a adevărului. După câteva râsete sardonice, treaba asta a început îmi provoace ridicături din sprânceană şi stări de vomă. Mai departe, mi se confirmă că da, e adevărul ăla, mare şi încurcat, la care mă gândesc, cu siguranţă, de multă vreme. Fraierii ăştia de Toma d’Aquino şi Wittgenstein se spătiseră de-a moca să se apropie măcar cu un centimetru de intelect de supramadona creaţiei dumnezeieşti, iar milenii de tentative eşuate în a deznoda frământarea universală erau îndesate în două pagini de-a valma. Prima pagină, complet misterioasă (text fără apartenenţă) este întărită de o fotografie stângace (poziţionată pe latura stângă), cu o apă pe care se răsfrânge un apus (uh!) înconjurat de nori. O mare probabilitate ca în spatele acestora să se afle, the one and only, dumnezeu.

Înainte de a ajunge însă, la cina regală, unde vom mânca păstăi galbene cu m.s. adevărul, ni se oferă şase întrebări-capcană, formulate de oameni virtuoşi. Dar şi mai înainte de asta, aceste două pagini fâstâcite ne reproşează că am căutat (şi mai înainte!) răspunsuri în cele n la puterea 156098 cărţi (care, în scurt timp, au ajuns/vor ajunge depăşite, înlocuite) şi ne blamează că am fost/suntem dispuşi să acceptăm idei contradictorii. Există o singură carte, iată, iar acea carte se numeşte Biblia. Cât priveşte această „carte cu informaţii exacte”, în afară de Geneză (sunt un suflet rătăcit…), nu am priceput nimic din Biblie, a se citi nu m-am prins care-i duma. Totuşi, e puţintel mai bine scrisă decât O întâmplare ciudată de Sadoveanu. Dar asta nu importă. Ajungând la prima întrebare, finalement, Îi pasă într-adevăr lui Dumnezeu de noi?, îmi vine să plâng ca un actor de bollywood, din cauza motivului pentru care merită să ne punem această întrebare: trăim într-o lume plină de cruzime şi de nedreptate. Da, nene, suntem cruzi şi nedrepţi, cu toate astea unii preferă să-şi rişte viaţa cu noi. Următoarea cucoană întrebătoare pleacă tocmai din natura rea a omului, consemnată în prima, Se vor sfârşi vreodată războiele şi suferinţa? Având o formaţie istorică şi filologică, aş zice că nu, în ambele cazuri. Dar să nu devenim sobri, şi să trecem rapid la următoarele întrebări devenite, dintr-o dată, plictisitoare: Ce se întâmplă cu noi când murim?, Există vreo speranţă pentru cei morţi?, Cum să mă rog pentru ca Dumnezeu să-mi asculte rugăciunile?, Cum să găsesc fericirea? Asta numesc eu pragmatism.

Personal, nu dau două parale pe astfel de întrebări moşiereşti, pe care, de altfel, toate minţile noastre le-au îndrugat instinctiv, pe vremea când ne jucam de-a mama şi de-a tata. Mi se spune că nu sunt conştient de necesităţile mele spirituale dacă nu doresc să aflu mai multe informaţii în acest sens. Spre final sunt întrebat (e clar, o căruţă de întrebări fără răspuns) dacă îmi doresc să fiu ajutat. Ei îmi vor pune la dispoziţie două instrumente utile. Unul dintre ele are de-a face cu vizite la domiciliu sau într-un loc convenabil! Sunt asigurat că mulţi dintre cei care au tras foloase de pe urma acestui program, au găsit adevărul. Coincidenţa face ca recent să fiu spam-uit de un individ numit Află tot, cu a sa scrisoare electronică, intitulată Aici poţi afla totul despre toate. Ambele răspunsuri către expeditori au luat direcţia trash.

foto © thechronicle.ro

Comentarii

comentarii